URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 August 2023, 17:50

FC Bihor întâlneşte miercuri FC Argeş, în play-offul Cupei României!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la FC Bihor se află în faţa jocului în care vor întâlni cel mai redutabil adversar din ultimii ani. Este vorba despre FC Argeş Piteşti, o echipă care în urmă cu câteva luni activa pe prima scenă a fotbalului românesc.

Meciul dintre FC Bihor şi FC Argeş va conta pentru play-offul Cupei României şi se va desfăşura miercuri cu începere de la ora 17:00, pe Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”.

„Avem un meci cu o echipă de tradiţie, o echipă care sezonul trecut a jucat în Liga I. Mă bucur că am ajuns până aici, dar vreau să le mulţumesc şi suporterilor care au fost alături de noi, în număr destul de mare, sâmbătă, la meciul din campionat, pe o căldură infernală. Îi invit şi la partida de miercuri, să vină în număr cât mai mare, pentru a fi alături de echipă. Aşa după cum am transmis, biletele pentru meciul cu FC Argeş au rămas la acelaşi preţ cu cele din campionat, de 10 lei. Ele se pot achiziţiona online, dar şi la casa de bilete de la stadion, marţi până la ora 19, dar și miercuri, în ziua jocului, cu începere de la ora 15:30, la Poarta 1 şi la Poarta 3. Poarta 2 este rezervată pentru cei care au bilete online sau abonamente”, a declarat, preşedintele clubului FC Bihor, George Tătar, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată marţi, în preziua jocului.

„O zi importantă pentru fotbalul bihorean”

Despre gradul de dificultate al jocului a vorbit şi antrenorul Florin Farcaş, care consideră că miercuri este o zi importată pentru fotbalul din Bihor.

„Putem spune că miercuri este o zi importantă pentru fotbalul bihorean, pentru că nu de foarte multe ori, în ultima perioadă, FC Bihor s-a întâlnit cu adversari superiori nivelului în care activează şi mai ales cu o echipă titrată a fotbalului românesc, cum este FC Argeş, o formaţie care anul trecut a activat în prima ligă, iar anul acesta are obiectiv clar accederea din nou în eşalonul superior. Astfel, pentru noi, sigur, este o zi importantă, pentru că putem să aducem la stadion iubitorii fotbalului, pentru a vedea, aşa cum am spus, o fostă, precum se pare, şi o viitoare componentă a Ligii I”, a precizat tehnicianul „roş-albaştrilor”.

Antrenorul echipei orădene s-a referit şi la starea de spirit a elevilor săi înaintea disputei cu piteştenii, meci care va fi televizat şi transmis de DigiSport şi PrimaSport.

„Noi suntem pregătiţi pentru acest joc, mai ales că venim după un rezultat pozitiv, cel de sâmbătă din campionat, cu un moral bun. Chiar dacă jocul nu a fost tocmai cel pe care ni l-am propus noi, totuşi a fost un joc pe care l-am controlat, per ansamblu. Ne-am creat ocazii, am marcat, deci, suntem mulţumiţi din punctul acesta de vedere şi sperăm ca la ora jocului de mâine să arătăm la fel şi să facem la fel ca sâmbătă!”, a mai afirmat Florin Fracaş.

Sergiu Jurj este încrezător în echipa sa

La conferinţa de presă a fost prezent şi jucătorul care a adus victoria în partida din campionat de sâmbătă, cu CSC Peciu Nou, atacantul Sergiu Jurj, care s-a arătat încrezător în forţa grupului pe care îl reprezintă.

„Suntem bucuroşi că am reuşit să aducem o echipă de tradiţie şi suntem încrezători că putem trece de FC Argeş. Obiectivul principal al echipei este promovarea în liga secundă, dar dat fiind faptul că lotul echipei are o anumită valoare şi o anumită experienţă în sezonul acesta, ne dorim să intrăm şi în grupele Cupei României, pentru a aduce adversari puternici, adversari de primă ligă. Publicul bihorean merită acest lucru”, a declarat Sergiu Jurj.

Înaintea disputei cu formaţia Campionii FC Argeş, antrenorul echipei FC Bihor se confruntă în continuare cu trei probleme de efectiv, Andrei Gal este operat, iar Vadim Calugher şi George Cherman sunt şi ei în continuare indisponibili, după accidentările suferite.

Reamintim că până să ajungă în play-offul cupei, jucătorii de la FC Bihor au trecut de două tururi, învingând în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Lotus Băile Felix şi cu 2-0 pe Sănătatea Cluj.

De partea cealaltă, FC Argeş a eliminat până în prezent formaţia Vediţa Coloneşti, pe care a întrecut-o în deplasare cu 2-1.

Arbitri din Dâmboviţa

Jocul FC Bihor – FC Argeş de miercuri, 30 august, cu începere de la ora 17, va fi arbitrat de o brigadă ce-l va avea la centru pe Mihai Motan din Târgovişte, iar, la cele două tuşe, pe Florin Pucheanu din Ulmi, judeţul Dâmboviţa, şi pe Doru Zamfir din Slatina.

Arbitru de rezervă a fost desemnat un alt dâmboviţean, Andrei Florin Vremăroiu din Târgovişte.

Observator pentru arbitri va fi Ştefan Szilaghi din Satu Mare, iar delegat pentru joc, George Valentin Gîdea din Bucureşti.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON