`
< Pagina precedentă 95 96 97 98 99 100 101 102 103 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Laura Gal
- Peste 2.400 de petarde confiscate din maşina unui tânăr din Aleşd 15/12/2020
- Vânzătoarea dintr-un ABC din Oradea a prins doi hoţi, blocându-le ieşirea. Un trecător a sunat la 112 15/12/2020
- Justiţiarul fără lege: Un proxenet a fost răpit de acasă de un polițist din Bihor, băgat în portbagaj și „anchetat” dezbrăcat pe un câmp 15/12/2020
- Medicul orădean Dan Stamatiu, trimis în judecată în Ungaria după ce şi-a omorât fosta amantă. Procurorii cer închisoare pe viaţă (VIDEO) 14/12/2020
- Vacanță cu Covid: Horea Vușcan a mers în vacanță cu familia în Egipt, deși soția sa a fost testată pozitiv și trebuia să stea în carantină (FOTO) 13/12/2020
- Un orădean cu soţia bolnavă de Covid a încălcat carantina ca să meargă la un proces. Bărbatul s-a ales cu dosar penal 11/12/2020
- Tânără din Bihor, ridicată de poliţişti pentru o crimă sinistră comisă pe Coasta de Azur. Victima a fost ucisă cu peste 60 lovituri de cuţit 11/12/2020
- O orădeancă a fost încătușată, după ce i-a înjurat pe poliţiştii care au rugat-o să-şi pună mască (FOTO / VIDEO) 11/12/2020
- Percheziţii la şmenarii din zona Ştei: Doi bihoreni au fost reţinuţi după ce au plătit în magazine cu bani falși (VIDEO) 10/12/2020
- Beat criţă şi fără permis la volan, un tânăr din Bihor a ieşit cu maşina în decor şi a "înfipt-o" într-un copac 10/12/2020
- Detalii şocante în cazul crimei din Mierlău: Autorul a năvălit peste victimă însoţit de prieteni, toți mascați, iar fratele său a filmat „acţiunea” 10/12/2020
- Dosar întors: Se reia ancheta în cazul frontieristului iertat de procurori deşi a urcat băut la volan şi a fugit de Poliţie 10/12/2020
- Cum a ajuns un fermier din Telechiu client al DNA Oradea şi cu toată averea sub sechestru 09/12/2020
- Procurorul Lucian Rus de la DNA Oradea, numit la şefia DNA Timişoara 09/12/2020
- Orădeanul care s-a făcut stăpân pe imaginea călugărului Arsenie Boca, urmărit internaţional pentru evaziune fiscală. Alexandru Talpoş a fost reţinut 08/12/2020
- Ceasul rău: Primele informaţii făcute publice de anchetatori în cazul adolescentei orădene lovite de tren 08/12/2020
- Accident mortal în Tărian: O femeie care traversa şoseaua a fost spulberată de o maşină 08/12/2020
- Preşedintele UDMR Bihor despre AUR, "partidul anti-maghiar, anti-UE, anti-american, anti-mască, anti-tot": "O parte a electoratului asta şi-a dorit" 07/12/2020
- UDMR Bihor se aşteaptă la un mandat de senator şi două de deputaţi. Szabó Ödön: „Poate vom avea surprize plăcute la redistribuire” 06/12/2020
- Viorel Cataramă a votat şi a plecat acasă, Claudiu Pop face turul secţiilor de votare. „O lună au vorbit politicienii, azi să vorbească poporul” (FOTO / VIDEO) 06/12/2020
- UDMR-iştii îşi îmboldesc alegătorii la vot cu „coşmaruri": Adi Minune va fi ambasadorul României în Ungaria, iar de Ziua maghiarilor vor dansa hora (FOTO/VIDEO) 05/12/2020
- Bihorean căutat pentru fraude în Germania: a încasat ilegal peste 1,2 milioane de euro, alocaţii pentru copii şi ajutoare de urgenţă pentru coronavirus 04/12/2020
- Viorel Cataramă s-a îndrăgostit de Oradea, dar nu şi de Bolojan: "Oraşul merită să fie inclus în patrimoniul UNESCO" 03/12/2020
- Poliţiştii cer trimiterea în judecată a afaceristului ucrainean care îşi folosea depozitul din Bihor drept "paravan" pentru contrabandă cu ţigări 03/12/2020
- Închisoare cu executare în cazul poliţiştilor din Salonta care "vânau" şoferii străini pentru şpagă 03/12/2020
- Viorel Cataramă, candidatul Pro România Bihor pentru Senat: „Mă voi opune tuturor restricţiilor aberante. Eu nu sunt la mâna nimănui” 02/12/2020
- De două ori penal: Un tânăr din Paleu, prins de două ori consecutiv fără permis la volanul unui BMW 02/12/2020
- Aproape 30 de kilograme de tutun pentru fumat, confiscate de poliţiştii din Bihor din portbagajul unei maşini. Unde au fost prinşi contrabandiştii 02/12/2020
- Fermier din Bihor, jefuit de 17.000 lei de un zilier. Hoţul de 19 ani a fost prins într-un taxi, în Sălaj 02/12/2020
- Judecătoarea Crina Muntean, acuzată de vecini că şi-a parcat voit maşina în mijlocul drumului. “Vrea doamna să își umfle mușchii” 01/12/2020
< Pagina precedentă 95 96 97 98 99 100 101 102 103 Pagina următoare >
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Bărbat din Bihor, arestat pentru că a vrut să răpească băiețelul unui cuplu de polițiști
12:00, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
„Prima zi fără Fisc”: angajații Finanțelor din Bihor nu lucrează joi, la fel ca în toată țara, declarând „Revoltă pentru demnitate” (FOTO) 11:32, 04 Iun 2026
-
Tragedie în Oradea: O fată de 16 ani a căzut de pe o clădire dezafectată în centrul orașului (FOTO)
22:32, 22 Mai 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Asta-i România! Bihorul în analiza făcută de Guvern: investiții de top, dar primării slabe și funcționari scumpi
07:57, 22 Mai 2026
-
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat pentru viol și agresiune sexuală. A profitat de vulnerabilitatea unor copii
22:49, 04 Iun 2026
-
Bolojan, despre contractul de 196 milioane euro încheiat cu Digi prin programul SAFE: „Nu are nicio legătură cu Guvernul României. Am aflat din presă cine l-a semnat” (VIDEO)
22:26, 04 Iun 2026
-
Ilie Bolojan, sceptic după desemnarea lui Eugen Tomac ca premier: Avem rezerve că un guvern tehnocrat poate da rezultate (VIDEO)
21:22, 04 Iun 2026
-
Cupa României la Voltije se ține sâmbătă la Leș: cai, demonstrații ecvestre și activități pentru copii
20:20, 04 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- TVR un post de poponari! Nu mai aveai loc de el la emisiunile de... Postat 04 Iun 2026, 23:00 de scortosul
- Guvern „tehnic, nu politic”. daca aplicam această sintagmă, apoi eu... Postat 04 Iun 2026, 19:33 de Poienaru
- Snobul și cocălarul. Daca tot asa prezinta si arta cum si-a descris... Postat 04 Iun 2026, 18:39 de Poienaru
- Speciali cu pensie Daca era copilul unor muncitori nu erau... Postat 04 Iun 2026, 16:25 de Mare_blue17
- In sfarsit !! Dezastru ce fac multi trotinetist !! Vede... Postat 04 Iun 2026, 14:18 de Otello
Bihoreanul tipărit
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Grădină... beton în loc de Grădină Termală în Oradea
00:00, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat pentru viol și agresiune sexuală. A profitat de vulnerabilitatea unor copii
22:49, 04 Iun 2026
-
Bolojan, despre contractul de 196 milioane euro încheiat cu Digi prin programul SAFE: „Nu are nicio legătură cu Guvernul României. Am aflat din presă cine l-a semnat” (VIDEO)
22:26, 04 Iun 2026
-
Ilie Bolojan, sceptic după desemnarea lui Eugen Tomac ca premier: Avem rezerve că un guvern tehnocrat poate da rezultate (VIDEO)
21:22, 04 Iun 2026
-
Nicușor Dan a făcut anunțul: îl desemnez premier pe Eugen Tomac (FOTO/VIDEO)
18:08, 04 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Sfârșit de epocă la CSM Oradea: Cristian Achim nu mai este antrenor principal după 16 ani și jumătate 19:40, 04 Iun 2026
-
Peste 200 de alergători sunt așteptați la Tinca Cross. Comuna bihoreană devine din nou punct de întâlnire pentru iubitorii de mișcare
18:33, 04 Iun 2026
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
-
Din nou vicecampioană: CSM Oradea a pierdut la doar 2 puncte finala cu U-BT Cluj (VIDEO)
21:25, 03 Iun 2026
BIHOREANUL TV
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
-
Crâmpoșie la butelie. Salonul Vinurilor Millésime aduce la Oradea peste 300 de vinuri de top și masterclassuri (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
A doua amânare pe căile Clujului și Averescu din Oradea: înlocuirea capacelor de canal se va termina abia săptămâna viitoare (FOTO)
18:55, 04 Iun 2026
-
Școala „Ion Bogdan” din Oncea, modernizată prin PNRR: lucrările au ajuns la stadiul de 80% (FOTO)
17:33, 04 Iun 2026
-
Cozi la Primăria Oradea pentru parcările de domiciliu: 1.400 de șoferi riscă să-și piardă locurile după 10 iunie (FOTO)
16:16, 04 Iun 2026
-
Izvorul de la Mănăstirea Izbuc a început din nou să curgă. Credincioșii sunt așteptați duminică la Sfântul Maslu (FOTO/VIDEO)
15:48, 04 Iun 2026
Stiri Oradea
-
A doua amânare pe căile Clujului și Averescu din Oradea: înlocuirea capacelor de canal se va termina abia săptămâna viitoare (FOTO)
18:55, 04 Iun 2026
-
Cozi la Primăria Oradea pentru parcările de domiciliu: 1.400 de șoferi riscă să-și piardă locurile după 10 iunie (FOTO)
16:16, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
Timp Liber
-
Cupa României la Voltije se ține sâmbătă la Leș: cai, demonstrații ecvestre și activități pentru copii
20:20, 04 Iun 2026
-
Bogdan de la Ploiești și F. Charm vin la Ziua Comunei Girișu de Criș, în Tărian. Programul complet al sărbătorii
15:10, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Concursul „Suflete și voci de aur” aduce peste 150 de copii la Băile Felix. Printre ei, și un ansamblu folcloric românesc din Italia, ajuns în semifinalele „Românii au talent”
18:49, 03 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5223 RON
- 1 EUR = 5.2581 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



