`
< Pagina precedentă 101 102 103 104 105 106 107 108 109 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Adriana Totorean
- Premieră: Cea mai cunoscută peșteră din Bihor, Peștera Urșilor, a găzduit un concert (FOTO / VIDEO) 25/05/2022
- Ziua Europeană a Parcurilor, sărbătorită în Bihor. Un specialist avertizează: Parcul Apuseni se distruge sub ochii noștri! (FOTO) 24/05/2022
- Ucraineni în Bihor: Aproape 400 de cetățeni din țara vecină au rămas în județul nostru, în goana din calea războiului 23/05/2022
- Mai curat! Peste 8.000 de elevi au intrat în EcoClub Bihor și participă la Luna Curățeniei 23/05/2022
- Bihorenii, invitați să descopere aria protejată Muntele Șes cu bicicleta sau prin obiectivul aparatului de fotografiat (FOTO) 21/05/2022
- Bani pentru studii în Europa: Universitatea din Oradea, în topul alocărilor pentru Erasmus+ 21/05/2022
- Ce a pățit un bihorean prins de Poliție în timp ce arunca gunoaie în Băile Felix: A rămas fără mașină și are de plătit o sumă uriașă (FOTO) 21/05/2022
- Sărbătoarea lumii acvatice: Ateliere și tururi ghidate în Oradea, de Ziua Internațională a Migrației Peștilor 20/05/2022
- Fala, campioana: Un orădean și câinele său, recuperat dintr-o familie cu care nu s-a înțeles, au câștigat campionatul mondial (FOTO) 20/05/2022
- Autospeciale noi pentru salvatorii din Bihor: ambulanță pentru nou-născuții în stare gravă și o scară cu care pompierii ajung la 43 de metri înălțime (FOTO) 19/05/2022
- Inovația pompierilor din Bihor, pentru a nu rămâne fără apă la incendii: Au proiectat ei înșiși containere de apă mobile (FOTO) 19/05/2022
- Ce ar fi putut provoca incendiul uriaș de la firmele Cargus și Black Sea din Oradea: În hală se lucra cu focul deschis! 19/05/2022
- Expoziția celor mai buni studenți de la Arte, la Cetatea Oradea 19/05/2022
- Oradea se mișcă bine! Premii pentru elevii de la Palatul Copiilor, la Campionatul de Gimnastică Aerobică și Dans „Floare de Lotus” 18/05/2022
- „Nu se colectează bani pentru cadouri!”: Reacții după dezvăluirea BIHOREANULUI privind „atențiile” scumpe pregătite pentru profesorii unei clase de la „Eminescu” 18/05/2022
- Bursa locurilor de muncă din Bihor: Firmele merg să caute angajați în Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta 18/05/2022
- Ultima lecție: Scandal la o clasă a Colegiului Eminescu din Oradea, în care s-au strâns bani de cadouri scumpe pentru profesori 18/05/2022
- Un bihorean a găsit două proiectile explozive în grădină. Ce e de făcut în aceste situații 17/05/2022
- Vreme rea: Cod galben de ploi, vânt și inundații, în Bihor 17/05/2022
- Mentor pentru educație: Un profesor de rromani din Bihor, laureat pentru excelență în educație (FOTO / VIDEO) 16/05/2022
- Termini studiile vara asta? Poți primi 262 de lei pe lună, dacă nu ai loc de muncă 15/05/2022
- Profa de reciclare: De 20 de ani, Timea Székely-Farkas îi învaţă pe orădeni cum să colecteze corect deşeurile (FOTO) 15/05/2022
- Permacultură urbană în Săcueni: În curtea Liceului Petőfi Sándor se amenajează o grădină comunitară (FOTO) 14/05/2022
- Prietenii pompierilor: Zeci de elevi din Bihor s-au întrecut în aptitudini de salvatori (FOTO / VIDEO) 14/05/2022
- Bihorul are tot mai puțini șomeri: 2.800 de bihoreni, în evidențele AJOFM 13/05/2022
- ISU Bihor: Incendiul de pe Borșului a fost stins. Cauza și cuantumul pagubelor urmează să fie stabilite (FOTO/VIDEO) 13/05/2022
- VIDEO: Ard coletele! Incendiul de pe Borșului a cuprins o hală de 4.000 mp, în care funcționează inclusiv o firmă de curierat 13/05/2022
- Incendiu puternic în Oradea, la o firmă de pe Calea Borșului (FOTO / VIDEO) 13/05/2022
- Ai chef de muzică rock? Concert eMStreet, într-un local din Oradea 13/05/2022
- USR Bihor: „Numirea lui Nicolae Avram la IȘJ Bihor este o nouă palmă dată învățământului de stat” 12/05/2022
< Pagina precedentă 101 102 103 104 105 106 107 108 109 Pagina următoare >
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Bărbat din Bihor, arestat pentru că a vrut să răpească băiețelul unui cuplu de polițiști
12:00, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
„Prima zi fără Fisc”: angajații Finanțelor din Bihor nu lucrează joi, la fel ca în toată țara, declarând „Revoltă pentru demnitate” (FOTO) 11:32, 04 Iun 2026
-
Tragedie în Oradea: O fată de 16 ani a căzut de pe o clădire dezafectată în centrul orașului (FOTO)
22:32, 22 Mai 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Asta-i România! Bihorul în analiza făcută de Guvern: investiții de top, dar primării slabe și funcționari scumpi
07:57, 22 Mai 2026
-
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat pentru viol și agresiune sexuală. A profitat de vulnerabilitatea unor copii
22:49, 04 Iun 2026
-
Bolojan, despre contractul de 196 milioane euro încheiat cu Digi prin programul SAFE: „Nu are nicio legătură cu Guvernul României. Am aflat din presă cine l-a semnat” (VIDEO)
22:26, 04 Iun 2026
-
Ilie Bolojan, sceptic după desemnarea lui Eugen Tomac ca premier: Avem rezerve că un guvern tehnocrat poate da rezultate (VIDEO)
21:22, 04 Iun 2026
-
Cupa României la Voltije se ține sâmbătă la Leș: cai, demonstrații ecvestre și activități pentru copii
20:20, 04 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- TVR un post de poponari! Nu mai aveai loc de el la emisiunile de... Postat 04 Iun 2026, 23:00 de scortosul
- Guvern „tehnic, nu politic”. daca aplicam această sintagmă, apoi eu... Postat 04 Iun 2026, 19:33 de Poienaru
- Snobul și cocălarul. Daca tot asa prezinta si arta cum si-a descris... Postat 04 Iun 2026, 18:39 de Poienaru
- Speciali cu pensie Daca era copilul unor muncitori nu erau... Postat 04 Iun 2026, 16:25 de Mare_blue17
- In sfarsit !! Dezastru ce fac multi trotinetist !! Vede... Postat 04 Iun 2026, 14:18 de Otello
Bihoreanul tipărit
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Grădină... beton în loc de Grădină Termală în Oradea
00:00, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat pentru viol și agresiune sexuală. A profitat de vulnerabilitatea unor copii
22:49, 04 Iun 2026
-
Bolojan, despre contractul de 196 milioane euro încheiat cu Digi prin programul SAFE: „Nu are nicio legătură cu Guvernul României. Am aflat din presă cine l-a semnat” (VIDEO)
22:26, 04 Iun 2026
-
Ilie Bolojan, sceptic după desemnarea lui Eugen Tomac ca premier: Avem rezerve că un guvern tehnocrat poate da rezultate (VIDEO)
21:22, 04 Iun 2026
-
Nicușor Dan a făcut anunțul: îl desemnez premier pe Eugen Tomac (FOTO/VIDEO)
18:08, 04 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Sfârșit de epocă la CSM Oradea: Cristian Achim nu mai este antrenor principal după 16 ani și jumătate 19:40, 04 Iun 2026
-
Peste 200 de alergători sunt așteptați la Tinca Cross. Comuna bihoreană devine din nou punct de întâlnire pentru iubitorii de mișcare
18:33, 04 Iun 2026
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
-
Din nou vicecampioană: CSM Oradea a pierdut la doar 2 puncte finala cu U-BT Cluj (VIDEO)
21:25, 03 Iun 2026
BIHOREANUL TV
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
-
Crâmpoșie la butelie. Salonul Vinurilor Millésime aduce la Oradea peste 300 de vinuri de top și masterclassuri (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
A doua amânare pe căile Clujului și Averescu din Oradea: înlocuirea capacelor de canal se va termina abia săptămâna viitoare (FOTO)
18:55, 04 Iun 2026
-
Școala „Ion Bogdan” din Oncea, modernizată prin PNRR: lucrările au ajuns la stadiul de 80% (FOTO)
17:33, 04 Iun 2026
-
Cozi la Primăria Oradea pentru parcările de domiciliu: 1.400 de șoferi riscă să-și piardă locurile după 10 iunie (FOTO)
16:16, 04 Iun 2026
-
Izvorul de la Mănăstirea Izbuc a început din nou să curgă. Credincioșii sunt așteptați duminică la Sfântul Maslu (FOTO/VIDEO)
15:48, 04 Iun 2026
Stiri Oradea
-
A doua amânare pe căile Clujului și Averescu din Oradea: înlocuirea capacelor de canal se va termina abia săptămâna viitoare (FOTO)
18:55, 04 Iun 2026
-
Cozi la Primăria Oradea pentru parcările de domiciliu: 1.400 de șoferi riscă să-și piardă locurile după 10 iunie (FOTO)
16:16, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
Timp Liber
-
Cupa României la Voltije se ține sâmbătă la Leș: cai, demonstrații ecvestre și activități pentru copii
20:20, 04 Iun 2026
-
Bogdan de la Ploiești și F. Charm vin la Ziua Comunei Girișu de Criș, în Tărian. Programul complet al sărbătorii
15:10, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Concursul „Suflete și voci de aur” aduce peste 150 de copii la Băile Felix. Printre ei, și un ansamblu folcloric românesc din Italia, ajuns în semifinalele „Românii au talent”
18:49, 03 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5223 RON
- 1 EUR = 5.2581 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



