Oradea se pregătește să găzduiască cea de-a XII-a ediție a Zilelor Sfântului Ladislau, un festival care se va desfășura în perioada 24-30 iunie și va aduce pe scena din Cetatea Oradea artiști renumiți precum Deák Bill Gyula sau Zorán. Organizat sub mottoul „Festival fără granițe”, evenimentul promite o experiență culturală și muzicală bogată.
`
< Pagina precedentă 41 42 43 44 45 46 47 48 49 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Timp liber
B.U.G. Mafia, una dintre cele mai cunoscute și longevive trupe românești, urcă pe scena orădeană vineri, 21 iunie. Show-ul va avea loc la Arena Antonio Alexe, fiind organizat de Hive Events, iar biletele s-au pus deja în vânzare.
19 Iunie 2024, 15:44
Librăria Humanitas din Oradea a găzduit, marţi după-amiază, lansarea noului număr al revistei de cultură "Familia", care include un interviu cu solistul apreciatei trupe orădene Celelalte Cuvinte, Călin Pop, realizat de jurnalistul și cronicarul Lucian Cremeneanu. Prezent la eveniment, rockerul a oferit asistenței în dar melodia „Dacă vrei”, interpretată la chitară acustică.
Concert folcloric, duminică, în Oradea, cu Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş și Sava Negrean Brudaşcu
Împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Avram Iancu va fi sărbătorită duminică în centrul Oradiei cu o serie de evenimente care vor culmina cu un concert folcloric susţinut de Nicolae Furdui Iancu, alături de grupul instrumental "Crai-Nou", Veta Biriş și Sava Negrean Brudaşcu, precum și de alți invitați, acompaniați de orchestra locală „Rapsodia bihoreană”.
O nouă ediție a Felix Folk Festival 2024 aduce în perioada 29-30 iunie, în Piațeta Apollo din Băile Felix, două zile de muzică și o selecție impresionantă de artiști, printre care Mircea Vintilă, Călin Pop, Andrei Păunescu sau Trupa Focul Viu.
17 Iunie 2024, 18:31
Balerini renumiți de la Opera Națională din Sofia, Bulgaria, au încheiat ediția din acest a Festivalului Sounds of Oradea și au umplut de spectatori Piața Unirii duminică seara, mai cu seamă că acest gen de eveniment este rar în orașul de pe Criș. Artiștii au dansat cu grație pe fragmente din opere renumite, cum ar fi Gisele, Don Quixote sau Frumoasa din Pădurea adormită.
Se anunță o nouă săptămână plină de evenimente în Oradea. Între altele, fanii trupei B.U.G. Mafia sunt așteptați vineri să vadă unda dintre cele mai longevive trupe de hip-hop din România într-un concert la Arena Antonio Alexe, iar iubitorii de teatru au ocazia să vadă sâmbătă pe scena Teatrului Regina Maria spectacolul „Nunta lui Krecinski” cu Mihai Bendeac în rol principal.
17 Iunie 2024, 11:22
Zilele Sfântului Ladislau de la Oradea se vor desfășura în acest an în perioada 24-30 iunie, având mottoul „Festival fără granițe”. „Am ales acest motto întrucât de la an la an avem tot mai mulți participanți de peste graniță, în special din regiunile apropiate ale țării vecine, dar sosesc la festivalul nostru și foarte mulți dintre cei plecați din Oradea pe meleaguri străine, care își programează concediul anual astfel încât să poată reveni în orașul lor de baștină în perioada în care se desfășoară Zilele Sfântului Ladislau”, au transmis organizatorii.
Copiii care au trecut în ultimele două zile prin parcul Libertății au fost invitați la o sumedenie de activități distractive, de la pictură pe față, jocuri de îndemânare sau sumo în costume anume pregătite. Toate au făcut parte din River Fest, un eveniment organizat de adolescenți care urmează programul EduBiz, ONG specializat în orientarea tinerilor în carieră. Scopul a fost unul caritabil: toți banii strânși la festival vor ajunge la o adolescentă bolnavă.
Centrul Oradiei a fost învăluit sâmbătă cu lumină și artă, cu ocazia Zilei Mondiale Art Nouveau. Ediția din acest an a cuprins o serie de evenimente care au pus în valoare patrimoniul arhitectural al orașului, printre care proiecții spectaculoase cu operele pictorului Gustav Klimt și concerte susținute în fața monumentelor Art Nouveau. Toate au avut un public numeros, unii orădeni mărturisind că evenimentul i-a făcut să-și observe orașul cu mai multă atenție.
Cea de-a XII-a ediție a Swimathon Oradea va rămâne în istoria comunității ca una record. Cei peste 350 de înotători au adunat, sâmbătă, în tribunele bazinului olimpic din oraș, numeroși susținători, iar cele 16 cauze pentru care orădenii au înotat cu strâns, până la ora 11, aproape 900.000 de lei. În premieră, cei mai mulți bani nu i-au donat companiile, ci persoanele fizice din Oradea.
Celebra soprană Angela Gheorghiu a fermecat publicul care a umplut vineri Piaţa Unirii din centrul oraşului, în prima seară a Sounds of Oradea. La finalul concertului de peste două ore, aceasta a oferit auditorului şi o surpriză: alături de tenorul Teodor Ilincăi a interpretat o strofă din „Ciobănaş cu 300 de oi”.
O parte dintre membrii corului Filarmonicii de Stat Oradea vor oferi concerte, sâmbătă, în aer liber, tocmai din balcoanele Palatului Moskovits Miksa, în cadrul programului dedicat Zilei Mondiale Art Nouveau. Orădenii vor putea audia, de pe pietonală, mai multe lucrări semnate de compozitori ca George Gershwin ori Karl Jenkins.
Iubitorii fotbalului împreună cu cei dragi sunt așteptați să vizioneze Campionatul European ediția 2024 în piațeta din centrul stațiunii Băile Felix, în zona teraselor ART și Rustic. Pe ecranul led de înaltă calitate se vor vedea majoritatea meciurilor programate la acest turneu, iar turiștii și nu numai sunt așteptați să vizioneze meciurile într-o atmosferă relaxantă.
14 Iunie 2024, 19:00
Teatrul Arcadia găzduieşte sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18:00, evenimentul de lansare a jocului InfiniTeatric, un proiect creativ de dezvoltare personală prin teatru, creat de actriţa teatrului din Oradea Mirela Niţă Lupu şi de psihologa Amelia Pal.
Câteva zeci de ii, între care şi șapte vechi de un secol, vor putea fi admirate în cadrul unei noi expoziţii în incinta Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. O parte dintre ele au fost confecţionate în ultimele luni în cadrul unei şezători organizate în instituţia muzeală.
E plin sezon de aventură în Bihor, cu rafting, kayaking, via ferrata, paintball și drumeții. În Vadu Crișului, ghizii Master Adventure le oferă turiștilor, fie că ajung de aproape sau din alte colțuri ale țării, experiențe pline de adrenalină prin defileul sălbatic al Crișului Repede.
Noua ediție a Swimathon Oradea se va desfășura sâmbătă, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, iar 350 de înotători vor face „valuri de bine”, pentru a atrage atenția asupra celor 16 cauze înscrise în acest an.
13 Iunie 2024, 16:27
Pentru a marca 135 de la moartea marelui poet român Mihai Eminescu, Muzeul Ţării Crişurilor organizează vineri, de la ora 17, o conferinţă dedicată acestuia. Evenimentul va avea loc în incinta Muzeului Iosif Vulcan din Oradea, secţie a MŢC.
13 Iunie 2024, 14:00
Protagonista unui concert extraordinar care va avea loc, vineri, în Piaţa Unirii din Oradea, în cadrul festivalului Sounds of Oradea, soprana Angela Gheorghiu a participat miercuri, la Teatrul Regina Maria, la o conferinţă de presă dedicată evenimentului. Ea s-a arătat încântată de viitoarea întâlnire cu publicul orădean şi a rememorat primele vizite în oraşul de pe Crişul Repede, pe care le-a făcut cu părinții săi.
Ziua Mondială Art Nouveau va fi sărbătorită în Oradea, inclusiv printr-o proiecţie specială a unor opere semnate de celebrul Gustav Klimt. Pentru punerea în valoare a frumuseţilor Oradiei, construite în stil Art Nouveau, se vor organiza tururi ghidate, iar clădiri ca Palatul Moskovits, Casa Adorján şi Casa Poynár vor fi animate seara cu proiecţii multimedia ori instalaţii de lumină arhitecturală.
12 Iunie 2024, 11:21
Ediţia a IX-a a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea s-a încheiat duminică seară cu gala de premiere a celor mai bune producţii teatrale şi cu un concert Nicu Alifantis & FragileBand, după nouă zile pline de spectacole, concerte şi alte evenimente culturale conexe.
10 Iunie 2024, 16:05
Se anunță o nouă săptămână plină de evenimente în Oradea. Între altele, în weekend are loc Sounds of Oradea, iar sâmbătă va fi marcată Ziua Mondială Art Nouveau, cu proiecţii multimedia, instalaţii de lumină arhitecturală și instalaţii interactive în diverse zone ale orașului.
10 Iunie 2024, 09:52
Ediția a treia a Festivalului Sounds of Oradea se va desfăşura în perioada 14-16 iunie, fiind organizată de Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (APTOR) împreună cu Primăria. În prim-plan se află soprana Angela Gheorghiu, care va urca în premieră pe o scenă din Oradea.
09 Iunie 2024, 18:00
În weekendul 14-15 iunie, iubitorii sporturilor montane sunt invitați să participe la Băile Felix e-Race 2024 powered by Evolutionbike Specialized. Evenimentul este organizat de Asociația de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai și va avea loc în pitoreasca locație Betfia, în parcarea nouă de sub Avenul Betfia. Promitem două zile pline de adrenalină și distracție.
07 Iunie 2024, 10:31
Au mai rămas trei zile din această ediție a Festivalului Internațional de Teatru Oradea. Pe scenele orădene se vor juca mai multe spectacole, iar vineri, de la ora 21 în Piața Unirii este programat un concert de jazz cu trupele VanDerCris și Balkan Union.
06 Iunie 2024, 20:50
Clubul fotografic Varadinum Oradea s-a întors victorios de la o expoziție internațională găzduită de o entitate similară din orașul Kumanovo, Macedonia de Nord. Fotografii orădeni au câștigat locurile 1, 2 și 3 în competiție și încă trei mențiuni speciale.
Cea de-a treia ediție a campaniei „Provocarea lui Andrei - Donează o carte”, realizată la inițiativa unui elev de clasa a VII-a de la Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea, a ajuns la final, după ce aproape 600 de cărți au fost donate bibliotecii școlii din Lugșu de Jos.
O asociaţie din Oradea a lansat o iniţiativă inedită pentru a aduce lumea medicală mai aproape de comunitate. O dată pe lună, medici din oraş vin într-o cafenea din Oradea Shopping City pentru a sta de vorbă cu toţi cei curioşi de prevenţia în sănătate, de legătura dintre pacienţi şi cadrele medicale, precum și de metode de tratament pentru diverse afecţiuni.
Trupa „Om la lună” concertează vineri, 7 iunie, la Noo'vo Resto Lounge, prezentând totodată și primul cântec de pe viitorul album. Despre acesta, fondatorul formației, Doru Pușcașu, spune că este „un album despre evoluția unor oameni care își trăiesc, în sfârșit, visul lor dintotdeauna”.
06 Iunie 2024, 11:43
-
Unde dai și unde crapă: Poliția Locală Oradea dă amenzi ochiometric. A pățit-o o femeie din Orăștie!
09:32, 06 Iun 2026
-
Bolojan a cerut transparență, SRI a revenit: cum a fost atribuit, de fapt, contractul de 196 milioane euro către Digi
15:04, 06 Iun 2026
-
Efort în bazin și încurajări în tribune, pentru cauze importante și oameni „cu lipici”: cum a arătat noua ediție a Swimathon la Oradea (FOTO)
12:55, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Fostul co-președinte AUR Claudiu Târziu își face bază și în Bihor: se înfiripă filiala unui nou partid naționalist-conservator, dar fără „circ și panaramă”, care să „refondeze România” (FOTO)
15:51, 30 Mai 2026
-
Lărgirea la patru benzi a DN 79 între Aeroportul Oradea și intrarea în Nojorid a ajuns la 40% (FOTO)
19:50, 03 Iun 2026
-
Nicușor Dan, după explozia dronei maritime în Portul Constanța: „Responsabilul este Rusia”. Ce spune despre siguranța litoralului (VIDEO)
21:50, 06 Iun 2026
-
„The Iron Game” cu bihoreni învingători: jandarmii, polițiștii și angajații Penitenciarului Oradea care au urcat pe podium (FOTO)
20:39, 06 Iun 2026
-
Peste 570.000 de lei strânși la Swimathon Oradea și un record de lungimi de bazin parcurse. Donațiile continuă până pe 28 iunie (FOTO/VIDEO)
20:00, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- limbricu este un mincinos limbricule cit ne mai tii de prosti ,daca... Postat 06 Iun 2026, 23:59 de todo
- romania e atacata de ukraci romania e atacata de ukraci TREBE URGENT... Postat 06 Iun 2026, 23:05 de todo
- Si tu esti un prost !! Ceea ce s a intimplat este un simplu act... Postat 06 Iun 2026, 22:05 de Otello
- "Ete na" Nu toți sunt naivi ca mulți dintre bihoreni,... Postat 06 Iun 2026, 20:59 de Maikeltroll
- Ioi tulai doamne, o înviat Ana Pauker!!! Și şe bine dăpănă batoza pă, tulai... Postat 06 Iun 2026, 20:06 de Poienaru
Bihoreanul tipărit
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
07:57, 05 Iun 2026
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Nicușor Dan, după explozia dronei maritime în Portul Constanța: „Responsabilul este Rusia”. Ce spune despre siguranța litoralului (VIDEO)
21:50, 06 Iun 2026
-
Bolojan a cerut transparență, SRI a revenit: cum a fost atribuit, de fapt, contractul de 196 milioane euro către Digi
15:04, 06 Iun 2026
-
Cristian Pomohaci, arestat preventiv și pentru trafic de droguri de mare risc!
11:34, 06 Iun 2026
-
VIDEO - Diana Șoșoacă, elogii în fața lui Putin, la Sankt Petersburg: „Noi nu avem un președinte. Românii nu vă urăsc, vă admirăm”
11:12, 06 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Cel mai rapid „om de fier” de la Oradea: Zsombor Deak a câștigat X-Man cu cel mai bun timp reușit vreodată aici (FOTO/VIDEO)
16:35, 06 Iun 2026
-
Titus Nicoară, aproape de revenirea la CSM CSU Oradea. Fostul internațional ar putea deveni noul team-manager al „Leilor Roșii” 15:59, 05 Iun 2026
-
Confirmare oficială: Mikko Riipinen este noul antrenor al CSM Oradea! (FOTO/VIDEO)
12:45, 05 Iun 2026
-
După Cristian Achim, CSM Oradea se desparte și de Radovan Markovic. Antrenorul sârb încheie o colaborare de 11 ani cu clubul 09:41, 05 Iun 2026
BIHOREANUL TV
-
Nicușor Dan, după explozia dronei maritime în Portul Constanța: „Responsabilul este Rusia”. Ce spune despre siguranța litoralului (VIDEO)
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
„The Iron Game” cu bihoreni învingători: jandarmii, polițiștii și angajații Penitenciarului Oradea care au urcat pe podium (FOTO)
20:39, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
-
Cel mai rapid „om de fier” de la Oradea: Zsombor Deak a câștigat X-Man cu cel mai bun timp reușit vreodată aici (FOTO/VIDEO)
16:35, 06 Iun 2026
-
Sute de locuri de muncă vacante în Bihor: se caută șoferi, manipulanți, casieri, IT-iști, ingineri și chiar medic psihiatru
18:19, 05 Iun 2026
Stiri Oradea
-
Peste 570.000 de lei strânși la Swimathon Oradea și un record de lungimi de bazin parcurse. Donațiile continuă până pe 28 iunie (FOTO/VIDEO)
20:00, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
-
Efort în bazin și încurajări în tribune, pentru cauze importante și oameni „cu lipici”: cum a arătat noua ediție a Swimathon la Oradea (FOTO)
12:55, 06 Iun 2026
-
Circulați cu grijă! Două zile cu restricții de circulație în Oradea, pentru asfaltarea pasajelor de la ERA Park și Remarkt
17:30, 05 Iun 2026
Timp Liber
-
Din nou „Duși cu pluta”: elevi ai Liceului German din Oradea au vâslit pe Crișul Repede, în bărci din PET-uri (FOTO/VIDEO)
13:41, 05 Iun 2026
-
Nu trebuie să alergi la X-MAN România ca să faci parte din el (FOTO)
08:30, 05 Iun 2026
-
Cupa României la Voltije se ține sâmbătă la Leș: cai, demonstrații ecvestre și activități pentru copii
20:20, 04 Iun 2026
-
Bogdan de la Ploiești și F. Charm vin la Ziua Comunei Girișu de Criș, în Tărian. Programul complet al sărbătorii
15:10, 04 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5223 RON
- 1 EUR = 5.2581 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



