Cele mai așteptate titluri românești, cine-concerte spectaculoase și filme multipremiate, la ediția a 7-a a TIFF Oradea. Evenimentul va avea loc în perioada 27-29 septembrie, gala de deschidere se va desfășura pe ritmuri jazz și va cuprinde proiecția filmului „Foștii soți”, în Piața Unirii se va proiecta clasicul „Breakfast at Tiffany’s”, iar programul ediției anunță o serie de filme românești noi și (deja) premiate.
`
< Pagina precedentă 36 37 38 39 40 41 42 43 44 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Timp liber
21 Septembrie 2024, 09:31
O nuntă autentică de Bihor a fost recreată, joi seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, cu prilejul spectacolului aniversar al Ansamblului Folcloric „Nuntașii Bihorului”. Zeci de dansatori, soliști și instrumentiști au prezentat tradițiile bihorene în fața publicului, iar în semn de recunoștință pentru contribuția lor la păstrarea acestora, „nuntașii” au primit o diplomă de onoare din partea Consiliului Județean Bihor.
Teatrul Regina Maria a făcut public vineri programul lunii octombrie, transmițând publicului că se va ține Ziua porților deschise, că „Rabbit Hole” va fi prezentat în cadrul Festivalului Național de Teatru și că, acasă, actorii vor juca, de pildă, „Gâlcevile din Chioggia”, „Ofertă atractivă”, „Cyrano de Bergerac” și „Fiul”.
20 Septembrie 2024, 12:50
Festivalul Waves continuă să impresioneze nu doar prin experiențele culturale oferite, ci și prin angajamentul său față de comunitate. În urma ediției din acest an, organizatorii festivalului au anunțat că fondurile rămase din sumele destinate refundurilor vor fi donate către Fundația Mihai Neșu, contribuind astfel la sprijinirea persoanelor cu dizabilități neuromotorii. Această acțiune vine ca parte a misiunii festivalului de a susține inițiative caritabile de impact, pe lângă promovarea artei și culturii contemporane.
20 Septembrie 2024, 10:55
Mâncăruri tradiționale, meșteri populari și momente folclorice, acestea sunt ingredientele celei de-a doua ediții a evenimentului „Gusturi și tradiții de Bihor”, care va avea loc pe 21 și 22 septembrie, în parcul Muzeului Țării Crișurilor.
20 Septembrie 2024, 09:58
Strada Libertății din centrul Oradiei va găzdui de vineri până duminică o primă ediție locală a Lavanda Fest, un eveniment pornit din București și extins și în alte orașe. Orădenii sunt invitați să descopere și să cumpere o sumedenie de produse din sau cu lavandă (uleiuri, creme, ape parfumate, lumânări), precum și alte produse, inclusiv bijuterii handmade.
19 Septembrie 2024, 20:21
Gipsy Kings, îndrăgiții interpreți ai stilului flamenco, vor concerta în premieră la noi în județ! Cu piesele lor care îmbină tradiția flamenco cu influențe pop, precum binecunoscutul hit „Bamboleo”, Gipsy Kings vor aduce energia și căldura sudului Franței în inima Băilor Felix. Așadar, nu rata ocazia de a dansa și de a cânta alături de acești artiști remarcabili!
19 Septembrie 2024, 12:35
Ediția a șaptea a TIFF Oradea îi invită pe localnici în universul bogat al cinematografiei, cu producții noi de festival, dar și cu câteva filme clasice. Varianta orădeană a cunoscutului festival se va desfășura în perioada 27-29 septembrie, cu proiecții în Piața Unirii, precum și la Teatrul de Stat, Sala Transilvania, Filarmonica de Stat și Sinagoga Sion.
19 Septembrie 2024, 11:00
Restaurantul Noo’vo din centrul Oradiei reia seria evenimentelor cu artiști apreciați, iar joi, 19 septembrie, îl aduce în fața publicului pe chitaristul român de etnie germană Erlend Krauser, fost component al trupei Phoenix și fost colaborator al lui James Last.
18 Septembrie 2024, 17:20
Celebrul DJ și producător muzical german ATB, pe numele său real André Tanneberger, va susține pentru prima oară un show la Oradea, pe 21 septembrie. Mai sunt disponibile doar bilete de tipul „last wave”, la prețul de 150 de lei.
Mai multe exemplare de cărți vechi de sute de ani vor fi expuse vineri, 20 septembrie, la Biblioteca Județeană, în cadrul expoziției „Cultură și tipar din veacul al XVI-lea la Oradea”, organizate cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediția XXXII.
Renumită pentru efectele sale relaxante, lavanda va cuceri o piață din Oradea, la finalul acestei săptămâni: în spatele Casei Darvas - La Roche se va ține un festival al lavandei, de vineri până duminică. Agenda evenimentelor din oraș mai include concerte interesante, inclusiv unul cu faimosul DJ ATB.
16 Septembrie 2024, 12:55
Din 17 septembrie, vizitatorii vor putea să descopere o nouă expoziție la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, intitulată „Odoare țesute din Bihor. Ștergare din satul Pietroasa”, obiectele expuse fiind realizate inclusiv la finalul secolului XIX.
15 Septembrie 2024, 18:02
Thurzó Zoltán, pianistul care deține 3 titluri în Cartea Recordurilor, oferă iubitorilor de muzică cultă un nou concert. Duminică, 22 septembrie, de la ora 18, artistul va susține prima parte din Integrala Nocturnelor de Chopin, în sala Universității creștine Partium.
15 Septembrie 2024, 16:45
Peste 60 de episcopi catolici orientali din Europa se întâlnesc, între 16 și 19 septembrie, la Oradea, la întâlnirea anuală ce acum are tema „Relația dintre episcop și preoți – fraternitate și umanitate”. Episcopia Greco-Catolică din Oradea a făcut public programul slujbelor la care vor participa episcopii și unde sunt așteptați și enoriașii.
15 Septembrie 2024, 10:18
Casa de Cultură a Sindicatelor va găzdui pe 19 septembrie un concert aniversar dedicat împlinirii a 60 de ani de la înființarea Ansamblului Folcloric „Nuntașii Bihorului”, evenimentul fiind organizat de Consiliul Județean Bihor, cu scopul de a promova și celebra obiceiurile strămoșești.
14 Septembrie 2024, 11:44
Zilele Culturii Slovace, în weekend, în Cetate. Va fi și un concurs gastronomic, cu halušky și točňe
Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România și reprezentanții APTOR au anunțat desfășurarea, în weekendul 14-15 septembrie, a unei noi ediții a Zilelor Culturii Slovace, în Cetatea Oradea. Programul cuprinde și un concurs gastronomic cu produse tradiționale, ca halušky, adică găluște slovăcești cu brânză, și točňe, plăcinte slovăcești din cartofi.
TIFF Oradea revine, în 27-29 septembrie, în formă de zile mari. Gala de deschidere aduce, în prim-plan, drama-comedie „Foștii soți” despre trei generații de bărbați din aceeași familie, față în față cu crizele conjugale. Proiecția va fi precedată de un program de muzică de film pe ritmuri jazz, în interpretarea Sebastian Burneci Trio. Lista experiențelor de neratat la această ediție de TIFF Oradea este completată de două cine-concerte, bijuterii cinematografice de la începutul secolului XX.
Wild Nature, la ERA Park Oradea. Vino să explorezi o altă lume, cu realitate virtuală și augmentată!
Ați fi crezut vreodată că prichindeii dvs. s-ar putea plimba cu elefantul sau dansa cu leul în Oradea? Ei, bine, în perioada următoare, va fi posibil, la ERA Park Oradea! Centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 se transformă într-un tărâm sălbatic... digital, găzduind super expoziția interactivă „Wild Nature”.
13 Septembrie 2024, 08:30
Eveniment dedicat cercetătorilor și pasionaților de știință, Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024 va avea loc din nou în Sala de Jocuri Sportive a Universității din Oradea, în data de 27 septembrie. Participanții vor putea asista la experimente, demonstrații, activități educative și prezentări sau să ia parte la ateliere de lucru și concursuri cu premii.
Cea de-a șasea ediție a Infinite Dance Festival va avea loc în octombrie și va aduce pe scenele orădene trupe cunoscute, dar și artiști debutanți, ce vor pune în scenă spectacole de dans popular, balet clasic și contemporan, street dance și hip-hop. Printre atracții se numără „Lacul Lebedelor”, ce are la bază coregrafia originală.
12 Septembrie 2024, 13:20
Orădeanca Nicole-Daria Mândru, elevă în clasa a VII-a la școala Nicolae Bălcescu, a câștigat premiul I la secțiunea muzică populară din cadrul Festivalului „Capitala Muzicală”, ediția a XII-a, desfășurat în perioada 6-8 septembrie, la Filarmonica de Stat Sibiu.
Iată ce pregătesc teatrele și filarmonica din Oradea pentru noile stagiuni artistice! Teatrul Regina Maria propune spectacolul „Inamicul poporului”, după Henrik Ibsen, Teatrul Szigligeti lucrează la comedia „Revizorul” de Gogol, iar la Filarmonică stagiunea va fi deschisă de noul dirijor permanent Andrej Vesel cu Simfonia „Eroica” de Beethoven.
12 Septembrie 2024, 10:10
În vârstă de 15 ani, Andrei Arad, a obținut trei premii importante la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional „Capitala Muzicală”, de la Sibiu, în perioada 6-8 septembrie. Acesta a impresionat juriul, care i-a acordat locul I la Secțiunea Muzică ușoară, locul II la Secțiunea Muzică folclor și locul III la Secțiunea Muzică Instrumentală.
10 Septembrie 2024, 20:30
Artistul plastic Tudor Frâncu își expune lucrările de pictură la Galeriile Reperaj, din incinta Cetății Oradea. Tablourile cuprind lucrări mai vechi, dar și noi, provocatoare, grupate sub denumirea „Conjurația eroilor”, și vor putea fi văzute începând de sâmbătă, când va avea loc vernisajul.
10 Septembrie 2024, 18:09
Tudor Chirilă, regizor de origine orădeană și producător la TVR 1, își expune la Oradea lucrările de artă fotografică grupate sub denumirea „Legenda mărului stacojiu”. Vernisajul fotografiilor de mari dimensiuni va avea loc miercuri, la Cetatea Oradea.
10 Septembrie 2024, 09:55
A început o săptămână plină cu evenimente în Oradea. Vin Direcţia 5 şi Motans, artiştii Filarmonicii Oradea vor ieşi în Parcul Libertăţii pentru un recital pop-up "Fantezie în amurg", iar la sfârşit de săptămână, slovacii din Bihor vor face o prezentare a culturii culinare și gastronomice, a dansurilor și cântecelor tradiționale prin spectacole susținute de ansambluri slovace din județ, în Cetatea Oradea.
09 Septembrie 2024, 09:31
Filarmonica Oradea pune în vânzare bilete și pachete pentru noua stagiune. Când va fi primul concert
Filarmonica de Stat Oradea va pune în vânzare bilete și pachete pentru noua stagiune care debutează în 3 octombrie, iar publicul fidel are întâietate. Instituția se pregătește să deschidă anul muzical 2024-2025, care va aduce, așa cum a obișnuit și până acum, evenimente memorabile, artiști renumiți și lucrări inedite.
08 Septembrie 2024, 17:08
Petrecerile în aer liber, care au tot mai mulți fani, continuă în Oradea și în septembrie. Faydee, The Motans și Anda Adam vin în perioada următoare la Out by Intense, Rivo Loco organizează, în premieră, un party stradal în spatele Casei Darvas La Roche, iar Hive Events îl aduce pe celebrul ATB.
Sâmbătă, 14 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor va fi deschisă expoziția „Wood Fusion” a artistului Zsolt Gáva, cu lucrări realizate din bucăți de lemn. În cadrul vernisajului, contratenorul Iosif Viktor va susține un recital.
05 Septembrie 2024, 12:45
-
Unde dai și unde crapă: Poliția Locală Oradea dă amenzi ochiometric. A pățit-o o femeie din Orăștie!
09:32, 06 Iun 2026
-
Bolojan a cerut transparență, SRI a revenit: cum a fost atribuit, de fapt, contractul de 196 milioane euro către Digi
15:04, 06 Iun 2026
-
Efort în bazin și încurajări în tribune, pentru cauze importante și oameni „cu lipici”: cum a arătat noua ediție a Swimathon la Oradea (FOTO)
12:55, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Fostul co-președinte AUR Claudiu Târziu își face bază și în Bihor: se înfiripă filiala unui nou partid naționalist-conservator, dar fără „circ și panaramă”, care să „refondeze România” (FOTO)
15:51, 30 Mai 2026
-
Lărgirea la patru benzi a DN 79 între Aeroportul Oradea și intrarea în Nojorid a ajuns la 40% (FOTO)
19:50, 03 Iun 2026
-
Nicușor Dan, după explozia dronei maritime în Portul Constanța: „Responsabilul este Rusia”. Ce spune despre siguranța litoralului (VIDEO)
21:50, 06 Iun 2026
-
„The Iron Game” cu bihoreni învingători: jandarmii, polițiștii și angajații Penitenciarului Oradea care au urcat pe podium (FOTO)
20:39, 06 Iun 2026
-
Peste 570.000 de lei strânși la Swimathon Oradea și un record de lungimi de bazin parcurse. Donațiile continuă până pe 28 iunie (FOTO/VIDEO)
20:00, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- limbricu este un mincinos limbricule cit ne mai tii de prosti ,daca... Postat 06 Iun 2026, 23:59 de todo
- romania e atacata de ukraci romania e atacata de ukraci TREBE URGENT... Postat 06 Iun 2026, 23:05 de todo
- Si tu esti un prost !! Ceea ce s a intimplat este un simplu act... Postat 06 Iun 2026, 22:05 de Otello
- "Ete na" Nu toți sunt naivi ca mulți dintre bihoreni,... Postat 06 Iun 2026, 20:59 de Maikeltroll
- Ioi tulai doamne, o înviat Ana Pauker!!! Și şe bine dăpănă batoza pă, tulai... Postat 06 Iun 2026, 20:06 de Poienaru
Bihoreanul tipărit
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
07:57, 05 Iun 2026
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Nicușor Dan, după explozia dronei maritime în Portul Constanța: „Responsabilul este Rusia”. Ce spune despre siguranța litoralului (VIDEO)
21:50, 06 Iun 2026
-
Bolojan a cerut transparență, SRI a revenit: cum a fost atribuit, de fapt, contractul de 196 milioane euro către Digi
15:04, 06 Iun 2026
-
Cristian Pomohaci, arestat preventiv și pentru trafic de droguri de mare risc!
11:34, 06 Iun 2026
-
VIDEO - Diana Șoșoacă, elogii în fața lui Putin, la Sankt Petersburg: „Noi nu avem un președinte. Românii nu vă urăsc, vă admirăm”
11:12, 06 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Cel mai rapid „om de fier” de la Oradea: Zsombor Deak a câștigat X-Man cu cel mai bun timp reușit vreodată aici (FOTO/VIDEO)
16:35, 06 Iun 2026
-
Titus Nicoară, aproape de revenirea la CSM CSU Oradea. Fostul internațional ar putea deveni noul team-manager al „Leilor Roșii” 15:59, 05 Iun 2026
-
Confirmare oficială: Mikko Riipinen este noul antrenor al CSM Oradea! (FOTO/VIDEO)
12:45, 05 Iun 2026
-
După Cristian Achim, CSM Oradea se desparte și de Radovan Markovic. Antrenorul sârb încheie o colaborare de 11 ani cu clubul 09:41, 05 Iun 2026
BIHOREANUL TV
-
Nicușor Dan, după explozia dronei maritime în Portul Constanța: „Responsabilul este Rusia”. Ce spune despre siguranța litoralului (VIDEO)
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
„The Iron Game” cu bihoreni învingători: jandarmii, polițiștii și angajații Penitenciarului Oradea care au urcat pe podium (FOTO)
20:39, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
-
Cel mai rapid „om de fier” de la Oradea: Zsombor Deak a câștigat X-Man cu cel mai bun timp reușit vreodată aici (FOTO/VIDEO)
16:35, 06 Iun 2026
-
Sute de locuri de muncă vacante în Bihor: se caută șoferi, manipulanți, casieri, IT-iști, ingineri și chiar medic psihiatru
18:19, 05 Iun 2026
Stiri Oradea
-
Peste 570.000 de lei strânși la Swimathon Oradea și un record de lungimi de bazin parcurse. Donațiile continuă până pe 28 iunie (FOTO/VIDEO)
20:00, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
-
Efort în bazin și încurajări în tribune, pentru cauze importante și oameni „cu lipici”: cum a arătat noua ediție a Swimathon la Oradea (FOTO)
12:55, 06 Iun 2026
-
Circulați cu grijă! Două zile cu restricții de circulație în Oradea, pentru asfaltarea pasajelor de la ERA Park și Remarkt
17:30, 05 Iun 2026
Timp Liber
-
Din nou „Duși cu pluta”: elevi ai Liceului German din Oradea au vâslit pe Crișul Repede, în bărci din PET-uri (FOTO/VIDEO)
13:41, 05 Iun 2026
-
Nu trebuie să alergi la X-MAN România ca să faci parte din el (FOTO)
08:30, 05 Iun 2026
-
Cupa României la Voltije se ține sâmbătă la Leș: cai, demonstrații ecvestre și activități pentru copii
20:20, 04 Iun 2026
-
Bogdan de la Ploiești și F. Charm vin la Ziua Comunei Girișu de Criș, în Tărian. Programul complet al sărbătorii
15:10, 04 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5223 RON
- 1 EUR = 5.2581 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



