Casa Memorială „Iosif Vulcan” din Holod s-a deschis oficial vineri, 4 octombrie, în prezența preasfințitului Virgil Bercea, a unor oficialități, oameni de cultură, descendenți ai familiei Vulcan, preoți ș.a. Muzeul este locul unde cărturarul, fiu de preot și nepot de episcop greco-catolic, s-a născut la data de 31 martie 1841 și unde a trăit timp de 3 ani, înainte de a se muta cu familia. Aceasta este a treia instituție cu caracter muzeal din țară dedicată lui „Iosif Vulcan”.
`
< Pagina precedentă 35 36 37 38 39 40 41 42 43 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Timp liber
E o săptămână plină de evenimente în Oradea: începe Oradea Festifall, cu peste 100 de concerte şi spectacole, inclusiv pe apă, care vor aduce pe scene sute de artişti şi invitaţi. Continuă şi Infinite Dance Festival, cu spectacole din Bucureşti, Budapesta, Szeged, galeriile Oradiei abundă în expoziţii iar la cinema-uri se anunţă multe premiere!
07 Octombrie 2024, 12:45
Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea va celebra luni împlinirea a 100 de ani de la înființarea Academiei Teologice Greco-Catolice din Oradea de către Fericitul Episcop Valeriu Traian Frențiu, în 1924.
Orădenii și turiștii sunt invitați să descopere frumusețile și tradițiile județului Sălaj la vernisajul expoziției de fotografie „Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste 2024”, organizat marți în Piața Unirii din Oradea. Evenimentul aduce în atenția publicului o selecție de 135 de fotografii realizate în cadrul unei tabere, desfășurată în acest an.
Programul complet Oradea FestiFall 2024: Trei zile de spectacole, concerte și activități interactive
Doar o săptămână ne mai desparte de cel mai aşteptat şi vibrant festival al oraşului: Oradea FestiFall. Anul acesta ne vom revedea cu mic, cu mare, la cea mai mare ediţie FestiFall de până acum. Evenimentul care celebrează aniversarea oraşului Oradea are loc în perioada 11-13 octombrie şi se desfăşoară, în premieră, în 8 locaţii şi pe 4 scene.
ERA Park Oradea sună iar adunarea! Copiii sunt invitați la o nouă piesă de teatru menită nu doar să îi amuze, ci și să-i captiveze și să le contureze calități importante.
04 Octombrie 2024, 08:30
Peste o mie de oameni au participat, joi, la IQ Digital Summit Oradea, un eveniment de amploare ce a adus pe scena Teatrului Regina Maria specialiști în tehnologie și inteligență artificială care au încercat să schițeze viitorul acestui domeniu, de altfel foarte greu de previzionat. Unul dintre vorbitorii așteptați și foarte apreciați a fost George Haber, orădeanul care s-a îmbogățit în America cu afaceri în domeniul IT, și care a mărturisit că își dorește ca orașul lui natal să devină un centru al inteligenței artificiale, dezvăluind și că are un proiect inovativ în colaborare cu autoritățile locale. Specialiștii prezenți au mai răspuns la o întrebare care se pune tot mai des: inteligența artificială ne va „fura” sau nu locurile de muncă?
Luna octombrie aduce la Teatrul Regina Maria un program variat de spectacole, perfect pentru iubitorii de teatru. Publicul este invitat să participe la nouă reprezentații, dintre care o premieră a trupei Arcadia și un spectacol invitat. De asemenea revine pe scenă spectacolul „Gâlcevile din Chioggia”, care se va juca la Sala Mare, și „Creștini”, care va avea loc în cadrul Oradea FestiFall. Curioșii sunt așteptați și la Ziua porților deschise.
Evenimentul de deschidere a stagiunii Filarmonicii, ce poartă numele de „Ecosul (sau casa) armoniei”, va fi unul grandios și va aduce pe scenă Corul și Orchestra instituției, pe noul dirijor Andrej Vesel, pe contratenorul Sebastian Vaida, cu un program plin de inspirație și bucurie, ce include lucrări de Beethoven, Bernstein și Schönberg, cel din urmă compozitor fiind sărbătorit cu această ocazie.
Micutzu, unul dintre cei mai iubiți artiști de stand-up comedy din România, ajunge la Oradea pe 6 și 7 octombrie cu show-ul "În folosul comunității"! Inspirat dintr-o întâmplare adevărată din viaţa artistului, show-ul se bazează pe o premisă neaşteptată, care surprinde prin veridicitatea ei şi creează un contrast puternic cu modul în care este livrată.
01 Octombrie 2024, 20:20
Cinefilii din Oradea sunt invitați în acest weekend, de vineri până sâmbătă, la Zilele Filmului Maghiar, un eveniment cu intrare liberă devenit deja tradiție, care va avea loc la Universitatea Creștină Partium, în sala festivă.
Revista de cultură Familia și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, în parteneriat cu Asociația Forumul Bihorean, Muzeul Țării Crișurilor - Complex Muzeal, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Librăriile Humanitas vă invită să luați parte la conferința intitulată „De la viață la carte și înapoi”, pe care foarte cunoscuta și apreciata scriitoare Ioana Pârvulescu o va susține la Oradea, sub forma unui dialog cu scriitorul Dan-Liviu Boeriu.
Chișinău, capitala Republicii Moldova, este un oraș plin de istorie, cultură și frumusețe naturală. Vizitatorii care ajung aici vor descoperi un oraș vibrant, unde clădirile istorice se îmbină armonios cu spațiile verzi și arhitectura modernă. Dacă plănuiești o călătorie cu autobuz Constanța - Chișinău, poți achiziționa bilete rapid și ușor prin platforma Infobus, care oferă curse regulate și opțiuni de bilete accesibile. În acest ghid, vom explora principalele atracții turistice ale orașului și vom oferi câteva sfaturi utile pentru turiștii care doresc să profite la maximum de vizita lor în acest oraș minunat.
01 Octombrie 2024, 12:35
Stația de Pompieri Ștei își deschide porțile pentru public, marți, 1 octombrie, pentru a marca 72 de ani de activitate. Evenimentul va avea loc între orele 10 și 14 la sediul subunității și va oferi vizitatorilor ocazia de a explora tehnica de luptă și de a asista la exerciții demonstrative realizate de salvatorii bihoreni.
30 Septembrie 2024, 18:50
Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Alexandru Andrieș concertează la Casa de Cultură a Sindicatelor
Se anunță o nouă săptămână cu evenimente interesante în Oradea. Alexandru Andrieș va susține un concert la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar la Columbus Cafe va avea loc petrecerea tematică „Mistere neelucidate”. De asemenea, la Biblioteca Județeană va avea loc șezătoarea „Coasem ie”, iar Filarmonica de Stat Oradea își deschide stagiunea cu un concert vocal-simfonic la Sala Enescu-Bartok.
30 Septembrie 2024, 10:35
Cea de-a treia ediție a evenimentului caritabil „Muzică pentru viață”, organizat de Asociația Italiani in Bihor, va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, la ora 19:00, la Teatrul Regina Maria din Oradea. Pe scenă vor evolua dirijorul Lorenzo Moroni, împreună cu artiștii Piero Mazzocchetti, Ovidiu Lazăr, Roxana Mureșan și Sonia Mosca, acompaniați de Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea. Repertoriul va include piese italiene, românești și internaționale.
30 Septembrie 2024, 08:35
Cea de-a șasea ediție a Infinite Dance Festival aduce, în octombrie, la Oradea „Lacul lebedelor” și alte spectacole atractive. Orădenii sunt invitați la spectacole de dans popular, balet clasic și contemporan, street dance și hip-hop, susținute de trupe cunoscute, dar și de artiști debutanți.
29 Septembrie 2024, 20:01
Oradea se numără printre orașele incluse în turneul național „Romainian Young Virtuosos”. Muzeul Țării Crișurilor este gazda acestui concert, miercuri, 9 octombrie, care va aduce în prim plan muzicieni tineri din România, cu o carieră internațională, care vor interpreta lucrările de tinerețe ale compozitorilor români.
29 Septembrie 2024, 19:02
Unul dintre cele mai așteptate filme ale ediției TIFF Oradea de anul acesta, „Anul nou care n-a fost”, scris și regizat de Bogdan Mureșanu, a fost proiectat sâmbătă, în cadrul festivalului, la Teatrul Regina Maria, în prezența a sute de spectatori. După vizionare, publicul a putut afla curiozități legate de film, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri la care au participat trei dintre actori: Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin și Nicoleta Hâncu.
A doua zi de Thermal Days a adus un val de energie în Băile Felix, în ciuda codului galben de vreme instabilă. Trupa Gipsy Kings, condusă de Diego Baliardo, a urcat pe scenă şi a încântat publicul cu hituri precum "Bamboléo" sau "Volare".
Organizatorii Thermal Days anunță că, din cauza prognozelor meteo nefavorabile, care indică ploi și vreme instabilă, programul inițial al evenimentului a suferit modificări. Aceste schimbări au fost implementate pentru a asigura siguranța și confortul participanților. În acest sens, orele de desfășurare a actelor artistice au fost devansate după cum urmează:
28 Septembrie 2024, 09:00
Cea de-a 7-a ediție TIFF Oradea a debutat vineri seară, de la ora 19, la Teatrul Regina Maria, cu o gală festivă care a adus laolaltă sute de cinefili. Oaspeții au fost primiți cu covor roșu, prosecco, alune și un concert special cu muzică de film. Atmosfera a fost relaxată și festivă, cu invitați care și-au etalat ținutele și s-au fotografiat la panoul TIFF.
Fizica și chimia nu au fost nicăieri la fel de atractive ca la ERA Park Oradea. Centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 găzduiește o întâlnire cu Profu’ Zăpăcit, un personaj simpatic care are darul să-i apropie pe cei mici de științe. „Profu’ Zăpăcit”, în interpretarea actorului orădean Șerban Borda, este un show interactiv, educativ și amuzant în care spectatorii vor avea ocazia să își verifice ori să-și însușească cunoștințe elementare de fizică și chimie.
Urmează trei seri de distracție și muzică bună în Băile Felix: în perioada 27-29 septembrie, în fiecare zi după ora 16, până la miezul nopții, festivalul Thermal Days programează artiști celebri pe scena din parcarea de la intrarea în stațiune. Sâmbătă seara, va concerta chiar legendara trupă Gipsy Kings, împreună cu Diego Bailardo, cofondator al formației și câștigător al premiului Grammy 2014 împreună cu ea.
26 Septembrie 2024, 09:01
Drumul spre record, în imagini. O nouă expoziție foto în Oradea, realizată de un pianist de Guinness
O nouă expoziție foto va fi vernisată în Oradea. De data aceasta este vorba despre „Imn la înălțime 2”, cu imagini realizate de Thurzó Zoltán, orădeanul care și-a trecut numele de 3 ori în Guinness Book. Expoziția va putea fi vizitată pe holurile Filarmonicii de Stat începând din 3 octombrie, odată cu deschiderea noii stagiuni a instituției muzicale.
O nouă ediție a OktoBersFest îi invită pe orădeni la bere, mâncăruri bavareze și multă muzică live. Sub sloganul „Mai spumos ca niciodată!”, festivalul se va întinde pe parcursul a 10 zile, acaparând atât berăria Vulturar din pasajul Vulturul Negru, cât și fabrica de bere Bers Nova de lângă Oradea.
25 Septembrie 2024, 19:23
O nouă ediție a TIFF Oradea programează zeci de proiecții în mai multe locuri din oraș, în timp ce în Băile Felix urmează un weekend plin cu concerte, inclusiv unul susținut de faimoșii Gipsy Kings.
23 Septembrie 2024, 08:58
Peste 1.300 de fani ai lui ATB s-au dus sâmbătă noaptea să vadă show-ul pe care DJ-ul german l-a susținut în premieră la Oradea. André Tanneberger a urcat pe scenă mai repede decât era plănuit și, pe la jumătatea set-ului său, le-a spus orădenilor că „în mod normal nu ar trebui să fiu aici pe scenă, fiindcă sunt foarte bolnav, dar mi-am zis: «trebuie să fiu aici, fiindcă e vorba de voi!»”, primind aplauze.
Bucate tradiționale din Bihor, cu arome ademenitoare și realizate după rețete păstrate din bătrâni, roadele ogrăzilor și viilor, precum și mai multe produse artizanale se găsesc în acest weekend în parcul Muzeului Țării Crișurilor, în cea de-a doua ediție a evenimentului „Gusturi și tradiții de Bihor”, menit să promoveze mâncărurile și meșteșugurile specifice județului nostru.
Regizorul Tudor Giurgiu revine la Oradea cu filmul său „Libertate”, în cadrul unei conferințe organizate de Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, ce va avea loc pe 27 septembrie. Evenimentul va include proiecția lungmetrajului, urmată de discuții cu regizorul.
21 Septembrie 2024, 16:45
-
Unde dai și unde crapă: Poliția Locală Oradea dă amenzi ochiometric. A pățit-o o femeie din Orăștie!
09:32, 06 Iun 2026
-
Bolojan a cerut transparență, SRI a revenit: cum a fost atribuit, de fapt, contractul de 196 milioane euro către Digi
15:04, 06 Iun 2026
-
Efort în bazin și încurajări în tribune, pentru cauze importante și oameni „cu lipici”: cum a arătat noua ediție a Swimathon la Oradea (FOTO)
12:55, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Fostul co-președinte AUR Claudiu Târziu își face bază și în Bihor: se înfiripă filiala unui nou partid naționalist-conservator, dar fără „circ și panaramă”, care să „refondeze România” (FOTO)
15:51, 30 Mai 2026
-
Lărgirea la patru benzi a DN 79 între Aeroportul Oradea și intrarea în Nojorid a ajuns la 40% (FOTO)
19:50, 03 Iun 2026
-
Nicușor Dan, după explozia dronei maritime în Portul Constanța: „Responsabilul este Rusia”. Ce spune despre siguranța litoralului (VIDEO)
21:50, 06 Iun 2026
-
„The Iron Game” cu bihoreni învingători: jandarmii, polițiștii și angajații Penitenciarului Oradea care au urcat pe podium (FOTO)
20:39, 06 Iun 2026
-
Peste 570.000 de lei strânși la Swimathon Oradea și un record de lungimi de bazin parcurse. Donațiile continuă până pe 28 iunie (FOTO/VIDEO)
20:00, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- limbricu este un mincinos limbricule cit ne mai tii de prosti ,daca... Postat 06 Iun 2026, 23:59 de todo
- romania e atacata de ukraci romania e atacata de ukraci TREBE URGENT... Postat 06 Iun 2026, 23:05 de todo
- Si tu esti un prost !! Ceea ce s a intimplat este un simplu act... Postat 06 Iun 2026, 22:05 de Otello
- "Ete na" Nu toți sunt naivi ca mulți dintre bihoreni,... Postat 06 Iun 2026, 20:59 de Maikeltroll
- Ioi tulai doamne, o înviat Ana Pauker!!! Și şe bine dăpănă batoza pă, tulai... Postat 06 Iun 2026, 20:06 de Poienaru
Bihoreanul tipărit
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
07:57, 05 Iun 2026
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Nicușor Dan, după explozia dronei maritime în Portul Constanța: „Responsabilul este Rusia”. Ce spune despre siguranța litoralului (VIDEO)
21:50, 06 Iun 2026
-
Bolojan a cerut transparență, SRI a revenit: cum a fost atribuit, de fapt, contractul de 196 milioane euro către Digi
15:04, 06 Iun 2026
-
Cristian Pomohaci, arestat preventiv și pentru trafic de droguri de mare risc!
11:34, 06 Iun 2026
-
VIDEO - Diana Șoșoacă, elogii în fața lui Putin, la Sankt Petersburg: „Noi nu avem un președinte. Românii nu vă urăsc, vă admirăm”
11:12, 06 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Cel mai rapid „om de fier” de la Oradea: Zsombor Deak a câștigat X-Man cu cel mai bun timp reușit vreodată aici (FOTO/VIDEO)
16:35, 06 Iun 2026
-
Titus Nicoară, aproape de revenirea la CSM CSU Oradea. Fostul internațional ar putea deveni noul team-manager al „Leilor Roșii” 15:59, 05 Iun 2026
-
Confirmare oficială: Mikko Riipinen este noul antrenor al CSM Oradea! (FOTO/VIDEO)
12:45, 05 Iun 2026
-
După Cristian Achim, CSM Oradea se desparte și de Radovan Markovic. Antrenorul sârb încheie o colaborare de 11 ani cu clubul 09:41, 05 Iun 2026
BIHOREANUL TV
-
Nicușor Dan, după explozia dronei maritime în Portul Constanța: „Responsabilul este Rusia”. Ce spune despre siguranța litoralului (VIDEO)
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
„The Iron Game” cu bihoreni învingători: jandarmii, polițiștii și angajații Penitenciarului Oradea care au urcat pe podium (FOTO)
20:39, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
-
Cel mai rapid „om de fier” de la Oradea: Zsombor Deak a câștigat X-Man cu cel mai bun timp reușit vreodată aici (FOTO/VIDEO)
16:35, 06 Iun 2026
-
Sute de locuri de muncă vacante în Bihor: se caută șoferi, manipulanți, casieri, IT-iști, ingineri și chiar medic psihiatru
18:19, 05 Iun 2026
Stiri Oradea
-
Peste 570.000 de lei strânși la Swimathon Oradea și un record de lungimi de bazin parcurse. Donațiile continuă până pe 28 iunie (FOTO/VIDEO)
20:00, 06 Iun 2026
-
Parchetul General anunță că a făcut o percheziție la depozitul de deșeuri al Oradiei. Administratorul: „Nu ne căutau pe noi...”
18:04, 06 Iun 2026
-
Efort în bazin și încurajări în tribune, pentru cauze importante și oameni „cu lipici”: cum a arătat noua ediție a Swimathon la Oradea (FOTO)
12:55, 06 Iun 2026
-
Circulați cu grijă! Două zile cu restricții de circulație în Oradea, pentru asfaltarea pasajelor de la ERA Park și Remarkt
17:30, 05 Iun 2026
Timp Liber
-
Din nou „Duși cu pluta”: elevi ai Liceului German din Oradea au vâslit pe Crișul Repede, în bărci din PET-uri (FOTO/VIDEO)
13:41, 05 Iun 2026
-
Nu trebuie să alergi la X-MAN România ca să faci parte din el (FOTO)
08:30, 05 Iun 2026
-
Cupa României la Voltije se ține sâmbătă la Leș: cai, demonstrații ecvestre și activități pentru copii
20:20, 04 Iun 2026
-
Bogdan de la Ploiești și F. Charm vin la Ziua Comunei Girișu de Criș, în Tărian. Programul complet al sărbătorii
15:10, 04 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5223 RON
- 1 EUR = 5.2581 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



