Ați fi crezut vreodată că prichindeii dvs. s-ar putea plimba cu elefantul sau dansa cu leul în Oradea? Ei, bine, în perioada următoare, va fi posibil, la ERA Park Oradea!
Centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 se transformă într-un tărâm sălbatic... digital, găzduind super expoziția interactivă „Wild Nature”.
Evenimentul va avea loc în perioada 13-22 septembrie, sub cupola mall-ului, unde tehnologia se va îmbina perfect cu natura, oferind o aventură educativă și distractivă.
Expoziția „Wild Nature” utilizează tehnologii moderne, inclusiv realitatea virtuală, realitatea augmentată, senzori avansați și scanare, pentru a crea o serie de experiențe memorabile. Participanții vor avea ocazia să exploreze patru stații captivante, fiecare cu o tematică unică.
În secțiunea Roar ‘n’ Move (bazată pe Body Sensor), vizitatorii sunt așteptați să experimenteze farmecul unui leu dansator prin mișcare în ritm de dans. Copiii se vor transforma în iepurași care, după o scurtă încălzire, vor imita dansul leului, pentru ca apoi să danseze veseli împreună.
La Safari Dreams (Virtual Reality), cei mici sunt invitați să plonjeze într-o aventură Safari în realitatea virtuală. Cu ajutorul ochelarilor VR, aceștia vor explora un ecosistem recreat cu minuțiozitate, făcând plimbări cu elefantul, de exemplu, și interacționând cu diverse animale într-o experiență palpitantă.
În stația Monkey Adventure (Motion Sensor), micuții pasionații de mișcare vor imita mișcările unei maimuțici active, care face salturi pentru a aduna banane și pentru a evita nucile de cocos, într-o combinație de lume reală și virtuală.
În stația Butterfly Magic (Drawing / Scanning), copiii vor putea desena și apoi scana operele cu fluturi și vor vedea cum acestea prind viață pe ecran într-o demonstrație de magie tehnologică.
De altfel, spun organizatorii, principala atracție a expoziției va fi chiar desenul interactiv, „o experiență cu totul și cu totul magică, în cadrul căreia copiii vor avea șansa unică de a aduce la viață un fluture”. Mica vietate desenată de ei va fi animată pe ecran în culorile în care aceștia și-au imaginat-o.
Expoziția „Wild Nature” va putea fi vizitată zilnic, între orele 11 și 20, sub cupola ERA Park Oradea, iar participarea este gratuită. Vă așteptăm, așadar, să experimentăm împreună!
(advertorial)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.