România drogată, nu educată

Mergeam către Prefectură, săptămâna trecută, când în apropiere de Parcul Traian m-a abordat un tip, întrebându-mă dacă mă grăbesc și eu tot la Colegiul prefectural, ce reunește șefii instituțiilor guvernamentale din județ, vreo 50 la număr. Am făcut împreună cât mai rămăsese din drum și am urcat amândoi în sala mare a Prefecturii, unde era convocată o ședință cu reprezentanții a 6 instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea consumului de droguri, dar și în tratarea dependenților. 

În cele 2-3 minute mi-a povestit despre o „acțiune de conștientizare” desfășurată recent în Țincapana cu Partida Romilor. Mi-a zis că, discutând cu cei care nu apucaseră să fugă la vederea polițiștilor, locuitorii coloniei au mărturisit că se droghează cu ceva cât se poate de legal, de vreme ce se găsește în magazine: un amestec din otravă de șobolani cu frunze de dafin tocate. Deci, nici nu încalcă legea. Baiul e că nefericiții ajung la UPU, unde, bineînțeles, medicii îi ajută chiar dacă nu au nicio asigurare de sănătate.

La ședință am ascultat, preț de o oră și jumătate, un adevărat pomelnic despre ceea ce (spun că) fac instituțiile cu competențe în domeniu: șefa uneia, CPECA, despre care nu știu câte persoane din categoria celor expuse la risc au auzit, a „vărsat” un fluviu de cifre despre activitățile de prevenire desfășurate în școli ori pe la festivaluri, concerte etc. Despre eficiență, nimic. Au ajuns sau nu consumatori cei cărora li s-au ținut predici? S-a lăsat vreunul?

N-are rost să plictisesc povestind vorbăria din ședință. Amintesc doar că doi medici, unul de la DSP, celălalt de la Spitalul Județean, au arătat cu profesionalism că fenomenul consumului de droguri și efectele lui sunt tot mai grave, dând chiar și exemple (fără nume). În schimb, șeful Poliției și cel al Inspectoratului Școlar, pe care i-am întrebat dacă vreun subaltern le-a raportat vreodată suspiciuni privind consumul ori comerțul cu droguri în preajma școlilor, au răspuns că niciun polițist de proximitate și niciun profesor nu au văzut așa ceva, niciodată. Și-i cred. De ce s-ar lega la cap și unii, și alții? 

Cum se explică, însă, ceea ce știu cam toți orădenii cu copii și nepoți de vârstă școlară, și anume că nu prea există școală unde să nu se consume și să nu se poată procura ceva de fumat, prizat, inhalat ori chiar de injectat? 

La finalul ședinței mi-am amintit de o altă discuție despre droguri, la care am asistat la începutul anului în Școala Dacia, unde judecătorul Cristi Danileț a știut să dialogheze cu copiii atât de sincer și empatic încât puștii au recunoscut fie că au consumat chiar ei, fie că știu cel puțin un coleg sau un prieten care o face, cumpărând inclusiv Mariana, fie din stradă, fie de pe Dark Web.

Oficialii noștri, de la simplul dascăl până la șeful Poliției, sunt însă atât de îmbâcsiți de formalism încât probabil n-ar afla niciodată realitatea care ne înconjoară. Ei doar își fac jobul strict pe fișa postului, dezbrăcați de pasiune, vocație și ambiție. Trăiesc, în fond, cu opiul indiferenței.