URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 13 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Partida Romilor "Pro Europa" organizează un mare concert intitulat "Romi pentru România", vineri, 19 iulie, în Cetate. Vor fi prezenţi unii dintre cei mai celebri manelişti din România, precum Florin Salam şi Tzanca Uraganu, alături de alţi artişti din ţară. Vor fi standuri de alimentaţie publică de unde nu vor lipsi unele preparate tradiţionale: mâncarea la ceaun şi la proţap.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nici n-am apucat să uităm bulibășeala alegerilor comasate din 9 iunie, locale și europarlamentare, cu acuze de furt și o impardonabilă întârziere în centralizarea și publicarea rezultatelor, că deja ne putem imagina ce se va întâmpla la alegerile de la finele anului, în legătură cu care tocmai s-a decis că vor fi intercalate: turul I al scrutinului prezidențial pe 24 noiembrie, urmat pe 1 decembrie de cel legislativ, pentru desemnarea viitorilor senatori și deputați, iar apoi, pe 8 decembrie, de turul II al alegerilor prezidențiale.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 28 iunie a.c. s-a publicat în Monitorul Oficial o nouă Ordonanță de Urgență care modifică din nou Codul Rutier și, din păcate, nu în bine. În războiul contra drogurilor și alcoolului la volan, guvernanții scot pe bandă monstruozități juridice care nu fac decât să lovească în cetățeanul onest și să aducă noi pete pe obrazul Statului. Ceea ce s-a făcut prin această Ordonanță depășește, însă, toate aberațiile anterioare și încalcă orice regulă de drept și de bun-simț juridic.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
02 Iulie 2024, 08:00

Renovare gratis! Primăria Oradea va reabilita blocuri din oraș fără să mai impună nicio cotizație proprietarilor 

Renovare gratis! Primăria Oradea va reabilita blocuri din oraș fără să mai impună nicio cotizație proprietarilor  UNA CALDĂ, ALTA RECE. Intrată în vigoare din 1 iunie, noua lege pentru subvenționarea totală a reabilitării energetice a blocurilor a fost adoptată de autoritățile din România ca urmare a politicilor europene ce vizează scăderea costurilor cu energia, ceea ce vine ca o mănușă românilor, dornici să plătească mai puțin pentru utilități. Baiul e că banii dați de UE, de Guvern și de Primărie nu acoperă decât o mică parte din nevoi
Renovare gratis! Primăria Oradea va reabilita blocuri din oraș fără să mai impună nicio cotizație proprietarilor  ÎNTÂI, NUFĂRUL. Reabilitarea gratuită a blocurilor din Oradea va începe cu bulevardele deja modernizate, Nufărul și Cantemir. Strategia de dezvoltare a orașului prevede reabilitarea cu prioritate a blocurilor situate pe bulevardele refăcute cu fonduri europene
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ani în care angajații Primăriei s-au rupt cu munca de lămurire pentru a convinge orădenii să își înscrie blocurile în programul de reabilitare energetică, roata s-a întors. 

Legislația a fost modificată. Dacă până acum proprietarii plăteau cam 25% din valoarea lucrărilor, adică mii de euro, din această vară reabilitările se vor face, în premieră, numai din fonduri europene, cu contribuția bugetului central și celui local. „Ne așteptăm ca proprietarii din toate blocurile încă nereabilitate să ceară înscrierea în program”, spune directorul adjunct al Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională, Mihaela Neag. 

După blocurile gri...

Cartierele de blocuri au ieșit din comunism așa cum fusese și regimul - gri, reci și mari consumatoare de energie. Lucrurile au început să se schimbe la sfârșitul anilor 2000, când, pe fondul scumpirii accelerate a utilităților, autoritățile au adoptat OUG 18/2009, menită să stimuleze reabilitarea termică a clădirilor pentru a reduce facturile la încălzire.

Printre altele, imobilele vizate au fost izolate integral, ferestrele din lemn au fost înlocuite cu termopane, balcoanele închise în mod unitar, iar instalațiile interioare refăcute astfel încât pierderile de căldură să scadă cu peste 30%. Pe de altă parte, imobilele izolate au fost zugrăvite în culori vii, schimbând aspectul cartierelor.
Astfel, de-a lungul timpului, în Oradea au fost reabilitate 150 din cele circa 2.500 de blocuri aflate în evidențele municipalității. Doar 6%...

„Lucrurile mergeau greu...” 

Explicația este simplă. Presați de creșterea continuă a prețurilor, orădenii au fost reticenți să se înscrie în program. 

În 2010, când lucrările erau cofinanțate din fonduri guvernamentale, proprietarii erau obligați să acopere între 10% și 30% din totalul cheltuielilor, în funcție de media veniturilor pe membru de familie. După 2017, când lucrările au început să fie cofinanțate din fonduri UE prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020, contribuția proprietarilor a fost fixată la 25% din valoarea investiției.

În medie, orădenii au avut de plătit circa 4.000 lei pentru un apartament cu 2 camere, cam 5.500 lei pentru unul cu 3 camere și aproximativ 7.000 lei pentru reabilitarea termică a unei locuințe cu 4 camere.

„Lucrurile mergeau destul de greu. Pentru că nu puteam spune din capul locului cât va fi contribuția fiecărui locatar înainte de finalizarea lucrărilor, oamenii erau reticenți”, își amintește fostul viceprimar Mircea Mălan (foto), care a coordonat reabilitările de blocuri în anii 2016 - 2020.

De altfel, din programul de reabilitare termică demarat de Primărie s-au și retras două blocuri din strada Leonardo da Vinci, unul din str. Morii și alte câteva din str. Meșteșugarilor.

Cu cinci ani de amortizare 

Scumpirile treptate ale gigacaloriei au accelerat reabilitarea termică a primelor blocuri, cu impact asupra confortului din locuințe și reducerea la aproape jumătate a valorii facturilor de încălzire, așa că orădenii au început să fie tot mai interesați.

„În ultimii ani am reabilitat prin intermediul Primăriei 29 de blocuri din strada Meșteșugarilor. Oamenii au văzut rapid beneficiile. Blocurile fiind mai bine izolate, iarna proprietarii plătesc mai puțin pe încălzire și vara pe curentul pentru aerul condiționat”, spune Cristian Ile (foto), administratorul a 20 de asociații de proprietari.

Oamenii au început să vadă aportul propriu în reabilitare ca pe o investiție. „Contribuția proprietarilor începea pe la 5.000 lei pentru un apartament cu 2 camere și putea depăși 9.000 lei pentru unul cu 4 camere, dar investițiile se amortizează, după caz, în 5-7 ani, din economiile la încălzire și curent”, spune Ile.

În plus, prețurile apartamentelor reabilitate au crescut, în funcție de zonă, cu peste 10%, cu mult peste sumele investite de proprietari pentru reabilitare. 

Reabilitare gratuită

Începând din acest an, proprietarii nu vor mai fi puși la plată deloc! Pe 30 mai, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea și completarea OUG 18/2009 referitoare la creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, normativ ce constituie o premieră.

„Pe noua lege, proprietarii din blocuri nu vor mai plăti niciun leu pentru reabilitare. Conform ghidului solicitantului pentru proiectele de eficientizare energetică, elaborat în baza noii legi, finanțarea lucrărilor în municipii va fi asigurată în proporție de 85% din fonduri UE, 13% din bugetul de stat și 2% din cel local”, explică directoarea adjunctă Mihaela Neag (foto).

În plus, solicitantul, în cazul acesta Primăria, este obligat să acopere integral inclusiv cheltuielile neeligibile, pentru diferite documentații, care până acum erau în sarcina asociațiilor de proprietari.

Întâi, Nufărul - Cantemir

Pentru a intra în programul de reabilitare a blocurilor, asociațiile vor trebui să depună o cerere la Primărie. „În prezent, avem circa 1.000 de solicitări pentru reabilitarea de blocuri”, spune Neag. Având în vedere noile facilități, municipalitatea se așteaptă ca de acum cererile să curgă valuri. „Probabil toate blocurile vechi vor cere să fie înscrise în program”, adaugă ea.

Ca să departajeze cumva numărul mare de cereri, municipalitatea a adoptat în 2022 strategia de dezvoltare a Oradiei, cu un set de criterii de prioritate. „Prima dată vor fi reabilitate blocurile din zonele deja modernizate pe fonduri europene, cum sunt bulevardele Nufărul - Cantemir. Ulterior vor fi luate în calcul proiectele din zonele Magheru, Republicii, după care cele din zona Calea Aradului”, explică directoarea. Tot zone prioritare sunt considerate și Dacia, Decebal și Ștefan cel Mare, dar, până să se ajungă și acolo, mai este mult.


„Ne-am dori ca numărul blocurilor care se înscriu în programul de reabilitare energetică să fie cât mai mare. Avem, însă, o problemă: pe majoritatea blocurilor s-au montat, fără nicio autorizație, acoperișuri care vor trebui fie dezafectate, fie aduse în legalitate. Acest lucru presupune costuri care vor trebui asumate de proprietarii de apartamente”
primarul Florin Birta


Vor fi depuse 160 de proiecte...

Până acum, în zona prioritară Nufărul - Cantemir au fost reabilitate 2 blocuri, iar municipalitatea are finalizată documentația pentru încă 36. Numărul solicitărilor de finanțare care urmează să fie depuse pentru această zonă va fi, însă, de 4 ori mai mare. „În total, vrem să depunem peste 160 de proiecte, pentru tot atâtea blocuri, pentru care avem documentația în pregătire”, afirmă reprezentanta municipalității.

Cererile de finanțare vor putea fi depuse de Primăria Oradea prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest începând cu 29 iulie, cu termen limită la finalul lunii martie 2025. Contractele de finanțare ar putea fi semnate în primăvara lui 2025, execuția lucrărilor urmând să fie scoasă la licitație în vară, iar execuția efectivă să înceapă în toamnă.

E greu de crezut, însă, că toate cele 160 de cereri vor obține finanțare. BIHOREANUL a aflat că bugetul alocat pentru reabilitările de blocuri la nivelul ADR Nord-Vest se ridică la puțin peste 50 milioane euro. Raportat la prețurile lucrărilor similare derulate în perioada anterioară, suma ar putea acoperi reabilitarea energetică a circa 170 de blocuri, în condițiile în care vor cere bani toate municipiile din cele șase județe ale regiunii - Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Deci nu suntem nici pe departe singurii...


PRIN NOI ÎNȘINE!
„Nu mai așteaptă”

Proprietarii de garsoniere din fostul bloc UAMT de pe strada Uzinelor adună bani pentru reabilitarea acestuia de mai mulți ani. Imobilul ar putea fi reabilitat pe bani europeni într-un viitor prea îndepărtat, așa că locatarii nu ar mai aștepta. „Oamenii nu mai stau după ajutorul de la stat. Deja de câțiva ani strâng bani pentru reabilitare. Când vom avea suma necesară, vom scoate lucrările la licitație”, spune Marius Mladin (foto), directorul societății Imonova, care administrează 13 asociații de proprietari.

Potrivit acestuia, în 2022 contribuția pentru fiecare locuință era de circa 1.000 euro. „Nu am făcut alte estimări până vedem că ne apropiem de această sumă, dar diferența nu poate fi foarte mare”. Deocamdată, s-a adunat jumătate din suma necesară investiției, de la care oamenii se așteaptă să le scadă facturile de încălzire și, totodată, să le crească prețul garsonierelor...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Municipalitatea bate câmpii în cel mai pur stil bolșevic.
Ne anunță, fără niciun pic de discernământ, că o să anvelopeze sute de blocuri cu căteva mii de locatari, pe banii din taxele și impozitele tuturor contribuabililor orădeni. Este o mârșavie să pui la bătaie banii publici ai tuturor, în cel mai autentic stil comunist, pentru a ridica doar temperatura unora. Numai staliniștii ăștia de acum putea veni cu o asemenea tâmpenie, luând de cel care muncește mai mult și este mai avut, ca să dea celor care au mai puțin în plan locativ.
Postat 02 Iulie 2024, 21:26 de KP
iar discriminare
eu n-am primit la casa nici subventie ptr panourile solare,dar bani de polistiren cand primesc?cum ai spus-o socialismul trebuie sa dispara din epoca post decembrista,eu nu mai vreau sa platesc cacaturi ptr niste puturosi,incapabili,frustrati,neghiobi....
Postat 02 Iulie 2024, 16:55 de florea
dupa ce
dupa ce psd le-a dat aprope moaca apartamentele construite de Ceahusescu acu vin pnl-eii si le izoleaza gratis.... sa tot stai la bloc si sa votezi cu cine da de la buget, adica de la mine care nu stau la bloc! Mie ce im dai moaca primarie, ce? INCALZIRE SUBVENTIONATA DE LA BUGET, APARTAMENTUL IZOLAT DE LA BUGET da la cei ce stau la case ce le dai pnl-eule, ce? Taxe si imopzite majorate?
Postat 02 Iulie 2024, 16:29 de scortosul
Daca oradeanul vrea sa astepte dupa reabilitare termica gratis, mai poate astepta inca 20 de ani
Banii alocati ptr 170 blocuri in 6 judete, fiecare cu cateva orasele. In Oradea doar, cu estimarile primariei, fara noi inscrieri, ar fi 160 de cereri! Daca se fac 30 de blocuri din bugetul asta… si ma intreb,pe an sau pe ciclu bugetar european, tot la 7 ani? Plus, proprietarii tot trebuie sa plateasca ptr demolarea acoperisului… cine are minte, s-a inscris in programul european anterior unde plateste 25% din costuri, 1000e si isi recupereaza investitia in 5 ani oricum. Cine viseaza la utopii, ca sa iti si bage statul mancarea in gura, dar si înmuiată… imbatraneste asteptand! Iar dupa 5 ani (sau 25), tot nereabilitat ramane, si cu bani chiar mai multi dati, luna de luna, pe incalzire si pe curent.
Postat 02 Iulie 2024, 14:13 de unu
De ce Nufarul si Cantemir?
Simplu: birautul Oradiei locuieste in Sanmartin si cand vine la job vrea sa-si vada roadele muncii
Postat 02 Iulie 2024, 10:22 de pinonel
Reabilitare
Nu pot să înțeleg de ce toate investițiile se fac doar în cartierul Nufăru și Cantemir, printre cele mai noi cartiere din oraș. Celelalte cartiere nu prezintă interse pentru conducerea urbei. Sunt multe blocuri vechi și în rogerius care ar trebui reabilitate, nemai vorbind de strazi și canalizare. Poate își vor îndrepta atenția și spre celelalte cartiere din oraș????????? Rămâne o necunoscută.
Postat 02 Iulie 2024, 09:12 de Acela
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5873 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON