Fostul preşedinte al UDMR, Markó Béla, despre conflictul dintre Ilie Bolojan şi actorii orădeni: „Ştiţi gluma cu primul secretar şi toboşarul?”

Fostul preşedinte al UDMR, Markó Béla (foto stânga), cunoscut scriitor și traducător, critică iniţiativa preşedintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan (foto dreapta), de reformare a activității instituțiilor artistice locale, dar şi lipsa de reacţie a politicienilor şi organizaţiilor maghiare, în condiţiile în care, în opinia lui, măsurile lui Bolojan sunt şi anti-culturale, şi anti-maghiare, prin faptul că urmăresc în final să comaseze instituţiile de cultură. Amintind de o glumă din trecut, Markó îl asemuiește pe Bolojan cu un activist comunist.

Într-un editorial publicat pe site-ul de ştiri maghiar transindex.ro, fostul lider al UDMR susţine că l-a apreciat pe şeful CJ Bihor pe vremea când acesta era secretarul general al guvernului Tăriceanu. „Ilie Bolojan este ardelean ca noi. Dacă vrea ceva, face. Mai nou, după cum văd, nu numai bine, ci şi rău”, spune Markó, susţinând că şeful CJ Bihor „începe să semene în ultima perioadă cu activiştii de partid de pe vremuri” şi „înțelege complet greşit cultura, după toate indiciile, nu numai pe cea maghiară, ci şi cultura românească”.

„Ştiţi gluma cu primul secretar şi toboşarul? Înainte de 1989 auzeam deseori anecdota, e despre un grup de tovarăși care vizitează Filarmonica în timpul unei repetiții, iar la sfârșit, primul secretar îl cheamă pe toboșar şi îi spune: „Aveţi grijă, tovarăşe, v-am urmărit până la sfârşit. În timp ce toţi ceilalţi munceau, matale ai lovit toba doar de câteva ori. Noi nu suportăm lenea!", scrie Markó, arătând că anecdota se potriveşte de minune cu situaţia creată de Bolojan, însă cu amendamentul că măsurile sunt nu doar anti-culturale ci şi anti-maghiare.

O risipă

Pentru a-şi susţine ideea, fostul lider UDMR povesteşte despre întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele CJ Bihor în iarnă, înainte de trecerea revistelor Familia şi Várad în subordinea Bibliotecii judeţene, când Bolojan ar fi justificat numărul mic de redactori păstraţi la revista maghiară prin raportul dintre români şi maghiari în judeţ, raport care ar trebui păstrat și în instituțiile culturale. „Mi-a adus aminte de anii ’90, când ne ieşea sângele pe nas încercând să explicăm politicienilor români că şi o şcoală mică maghiară are nevoie de portar, paznic, ba chiar şi de un director, la fel ca un liceu mare românesc...”.

Pe de altă parte, Markó nu exclude că lui Ilie Bolojan „nu-i place cultura şi gata”, considerând-o o risipă de bani, însă îi sugerează să "lupte în partidul său" ca să oprească și risipa cu întreţinerea Consiliului Judeţean şi a Prefecturii, două instituţii care ar putea fi, la rândul lor, comasate. "Câți bani s-ar economisi dacă s-ar desfiinţa Prefectura? Noi asta ne-am dorit, din start, am fi bucuroși să susținem o astfel de inițiativă”.

"Îmi tot ciulesc urechile..."

Markó Béla nu şi-a menajat nici compatrioţii de la Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), cărora le-a reproşat că se consideră radicali, însă nu au luat poziţie într-o situaţie care, în opinia lui, „pregăteşte reunirea teatrelor maghiare şi româneşti”.

"Desigur, există și în toată povestea asta un cancan transilvănean: îmi tot ciulesc urechile şi nu aud ca PPMT să protesteze. Desigur, nici pe cei pe care Ilie Bolojan i-a nominalizat în discuţia cu mine, lăudându-i pentru buna colaborare. Sunt convins că nu au colaborat pe problema autonomiei şi urmăresc cu atenţie ce va fi cu autonomia instituţiilor noastre, dacă aceste măsuri vor fi preluate şi în alte părţi, acum că radicalii maghiari din Oradea asistă tăcut la această poveste. Pentru că nu cred că este un protest tăcut", a arătat liderul UDMR.

"Existența unei instituții culturale sau artistice maghiare este importantă în sine, dar acum e vorba despre mai mult: şi anume dacă vom merge înainte sau înapoi. Ca să nu mai vorbim că cel care a făcut (Várad, Familia) sau plănuieşte să facă (Filarmonica, Teatrul) este şeful din Bihor al PNL, partenerul UDMR în coaliţia naţională", a mai scris Markó.

Citiţi mai jos editorialul fostului lider UDMR, Markó Béla: 

Cazul Ilie Bolojan şi Cultura

L-am apreciat, pe vremuri, pe secretarul general al guvernului Tăriceanu, l-am cunoscut ca o persoană hotărâtă. A intrat la mine, mi-a zis că vrea să facă ordine în Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, m-a rugat să-l susţin. L-am ascultat, neîncrezător că în câteva ore oricine va putea schimba un act de identitate sau pașaport. Dar, desigur, i-am susținut ideea. Și vezi un miracol, într-un timp scurt într-adevăr s-au schimbat foarte multe în acel serviciu. Cel puțin atunci. Ilie Bolojan este ardelean ca noi. Dacă vrea ceva, face. Mai nou, după cum văd, nu numai bine, ci şi rău.

Şeful ales al administraţiei judeţului Bihor, înainte primar al Oradiei - care de altfel e supărat de ani de zile pentru ceva pe UDMR și a luat la conducerea oraşului un PPMT foarte maghiar, foarte inflexibil - începe să semene în ultima perioadă cu activiştii de partid de pe vremuri. Acum nu mă gândesc că a învăţat şi el jocul românesc de secole cum că “şi eu am maghiarii mei”, deși ar merita să discutăm şi despre asta. Despre ce se discută acum pe toate drumurile şi pe bună dreptate e că Bolojan înțelege complet greşit cultura, şi după toate indiciile, nu numai pe cea maghiară, ci şi cultura românească.

Înainte de 1989 auzeam deseori anecdota despre un grup de tovarăși care vizitează Filarmonica în timpul unei repetiții iar la sfârșit, primul secretar îl cheamă pe toboșar şi îi spune: „Aveţi grijă, tovarăşe, v-am urmărit până la sfârşit. În timp ce toţi ceilalţi munceau, matale ai lovit toba doar de câteva ori. Noi nu suportăm lenea!”.

Puțini oameni își amintesc azi de glumă, dar situaţiile se repetă şi cea creată acum de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor este doar una din multele. Activistul de partid nu piere şi renaşte, ci apare când într-un loc, când în altul. În urmă cu aproape un deceniu, președintele de atunci al CJ Mureș, întâmplător şi el liberal, a venit cu ideea de a fuziona instituțiile culturale românești și maghiare pentru a economisi bani. Atunci am avut puterea să-l oprim. Sper să avem şi acum. Și nu doar pentru noi, maghiarii.

Pentru că, într-adevăr, măsurile luate sau doar planificate până acum de Ilie Bolojan sunt, fără îndoială, anti-culturale în general. Dar, desigur, sunt și anti-maghiare. Indiferent dacă este din convingere sau doar din interes, nu știu și aproape că nu contează. Nu întâmplător, la sfârșitul anului trecut, un scriitor roman, prieten de-al meu, m-a sunat disperat, să încercăm să facem şi noi ceva, pentru că CJ Bihor vrea să desfiinţeze independenţa celor două reviste, Varad şi Familia (vă amintiţi, desigur, în revista aceasta şi-a făcut debutul Mihai Eminescu) şi să le transforme în secţii ale Bibliotecii judeţene.

În naivitatea mea, am crezut atunci că respectul reciproc pe care ni-l purtam de pe vremuri ar putea valora mai mult decât nişte interese politice trecătoare. I-am trimis un mesaj telefonic lui Ilie Bolojan că aş vrea să discut cu el urgent. Ei bine, m-a sunat doar a doua zi, după ce deja au adoptat hotărârea, scuzându-se că doar atunci a văzut mesajul, că e în drum spre Bucureşti (erau în curs negocierile de coaliție guvernamentală), dar la întoarcere va intra pe la mine. Așa s-a întâmplat. Am discutat pe larg despre funcționarea instituțiilor culturale, despre problemele de finanțare, le cunoşteam îndeaproape şi eu. A plecat de la mine cu o promisiune neconvingătoare că se va aşeza la masă, din nou, cu redactorii şefi de la cele două reviste ca să găsească o soluţie (ei ar fi acceptat o reducere a bugetului, dar ţineau la independența lor). Am simțit, atunci deja, la întâlnire, că nu va fi nimic din asta.

Şi n-a fost. La fel ca atunci când a fost într-adevăr necesară restructurarea Serviciului de Evidenţă a Polulaţiei, Ilie Bolojan mi-a repetat, de mai multe ori chiar, că e vorba doar de o reaşezare a personalului, că se vor descurca angajaţii bibliotecii cu problemele curente ale revistelor, iar redacţiile vor putea funcţiona cu mai puţini redactori, cea românească cu cinci iar cea maghiară cu trei. El încerca să justifice că este un raport corect, și ar fi chiar mai mult decât se impune în condiţiile în care în Bihor maghiarii reprezintă 20 şi ceva la sută, iar un raport similar ar trebui păstrat și în instituțiile culturale. Mi-a adus aminte de anii ’90, când ne ieşea sângele pe nas încercând să explicăm politicienilor români că şi o şcoală mică maghiară are nevoie de portar, paznic, ba chiar şi de un director, la fel ca un liceu mare românesc, şi cum 100 de copii maghiari au dreptul la manuale şcolare, la fel ca cei 1.000 de elevi români. Sau cum un autobuz mare are nevoie de același număr de șoferi ca un microbuz.

Dar văd că ne-am străduit degeaba, pe vremuri, pentru că uneori generațiile următoare trebuie să o ia de la capăt, să convingă tovarăşii că avem nevoie de un toboşar într-o formaţie, că trupa de dansuri populare maghiare are nevoie de aproximativ acelaşi număr de dansatori ca şi cea românească. De fapt, e la fel în toată Europa, din Germania şi până în Estonia. Câteodată e mai scump să danseze estonienii, de pildă, decât germanii. Ce risipă!

Să nu facem din toate o problemă etnică, spun unii. Da, putem spune că lui Ilie Bolojan nu-i place cultura și gata. O consideră o risipă de bani. De ce să aibă o redacție mică propriul șef sau propria secretară? Chiar așa, de ce? Desigur, eu aş mai avea câteva idei pentru a opri risipa. Dacă tot vrea să economisească atât de mult, de ce nu se luptă Ilie Bolojan în partidul său, de pildă, să oprească risipa de bani în judeţ cu întreţinerea Consiliului Judeţean şi a Prefecturii, cu un preşedinte de CJ separat şi un prefect separat? Câți bani s-ar economisi dacă s-ar desfiinţa Prefectura? Noi asta ne-am dorit, din start, am fi bucuroși să susținem o astfel de inițiativă.

Însă observ că deocamdată ne strofocăm cu scriitorii, actorii, muzicienii, nu cu prefecții. De fapt, nici nu este nevoie de prea multă strădanie ca să îngropi cultura în orașul lui Ady Endre, fie că este a românilor, fie a maghiarilor, din moment ce în afară de câţiva intelectuali implicaţi, au ridicat această problemă doar unul sau doi politicieni.  

Şi ajungem şi la propriile noastre probleme. În ultimele trei decenii, principalul nostru scop a fost crearea unui sistem independent de instituții educaționale și culturale. Am considerat că aceasta este principala condiție pentru păstrarea identităţii comunităţii noastre. De multe ori, lupta a fost grrea. S-a înfiinţat de pildă câte un liceu. Cum a fost la Târgu Mureș, Arad, Brașov, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Deva, Turda, Topliţa, Gherla. Dar dacă nu s-a putut o şcoală separată, atunci secţii, ici-colo. Avem facultăţi maghiare la diferite specializări ale Universităţii Babeș-Bolyai. O facultate maghiară separată la Universitatea de Arte din Târgu Mureș. O universitate maghiară independentă, Sapientia. Și așa mai departe. Uneori, birocraţia s-a întins pe ani. Dar am mers înainte, pas cu pas, în discursurile ironice ale celor care n-au mişcat un pai în acest timp. Am avut şi înfrângeri, proiectul Facultăţii de Medicină din Târgu Mureş nu s-a urnit din loc, ş.a.m.d.

Câteodată stagnezi, câteodată mergi mai încet, însă niciodată nu e permis să te întorci pe acest drum. Care, apropo, este calea spre independență. Dacă vă place: autonomia.

Ei bine, nu poţi tăcea când un guvern local ia independenţa unei reviste maghiare, sau când pregătesc reunirea teatrelor maghiare şi româneşti, a căror independenţă a fost o obţinută de UDMR și funcționează bine de atunci (la urma urmei, administratorul, electricianul de scenă, croitoreasa, recuzitierul, toţi vorbesc pe limba muncii, ni s-a spus asta încă de pe vremea lui Ceaușescu). Existența unei instituții culturale sau artistice maghiare este importantă în sine, dar acum e vorba despre mai mult: şi anume dacă vom merge înainte sau înapoi. Ca să nu mai vorbim că cel care a făcut (Varad, Familia) sau plănuieşte să facă (Filarmonica, Teatrul) este şeful din Bihor al PNL, partenerul UDMR în coaliţia naţională.

Desigur, există și în toată povestea asta un cancan transilvănean: îmi tot ciulesc urechile şi nu aud ca Partidul Popular Maghiar din Transilvania să protesteze. Desigur nici pe cei pe care Ilie Bolojan i-a nominalizat în discuţia cu mine, lăudându-i pentru buna colaborare. Sunt convins că nu au colaborat pe problema autonomiei, şi urmăresc cu atenţie ce va fi cu autonomia instituţiilor noastre, dacă aceste măsuri vor fi preluate şi în alte părţi, acum că radicalii maghiari din Oradea asistă tăcut la această poveste. Pentru că nu cred că este un protest tăcut.