URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
06 Iunie 2023, 09:07

Eco Bihor şi Ave Bihor, specialişti în tratarea deşeurilor biodegradabile

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scopul activităţii de salubritate şi al unui centru de management al deşeurilor trebuie să fie reducerea cantităţilor de deşeu rezidual, corelată cu creşterea cantităţii de deşeu biodegradabil şi transformarea acestuia în compost.

Pentru a creşte performanţa colectării separate a deşeurilor biodegradabile, Eco Bihor şi Ave Bihor fac acţiuni comune de verificare a pubelelor maro, corectând nivelul de impurităţi (materiale necompostabile - sticlă, metal, plastic, lemn tratat, păr, blană, haine, excremente de animale ş.a) din deşeurile biodegradabile, înainte ca acestea să ajungă la staţia de compostare.

Angajaţii verifică fiecare pubelă biodegradabilă la ridicare, notifică clienţii despre neconformităţi lipind o etichetă  pe recipient şi neridicându-le pe cele cu deşeuri neconforme.

Pe lângă eticheta "NECONFORM", ataşăm un GHID DE COLECTARE, ce descrie modalitatea  corectă  de selectare a  deşeurilor.

Una dintre soluţiile noastre de tratare a deşeurilor biodegradabile este compostarea aerobă pe platforme betonate. Aceasta permite dezvoltarea unui mediu oxigenat în care deşeurile organice se descompun natural, cu emisii scăzute de metan (gaz cu efect de seră de 7 ori mai poluant decât CO2). Astfel reducem contribuţia la încălzirea globală şi sprijinim lupta împotriva schimbărilor climatice.

În 2022, în staţiile noastre s-au produs cantităţi semnificative de compost. În cea din Oradea, din 1560 tone de deşeuri biodegradabile colectate s-au obţinut peste 1014 tone de compost. Staţia din Valea lui Mihai a adunat circa 269 tone deşeuri biodegradabile, din care s-au obţinut peste 174 tone de compost.

Producţia este în creştere datorită verificării calităţii deşeurilor biodegradabile colectate separat. Astfel, riscul de contaminare a celor recepţionate la staţia de compostare a scăzut semnificativ, ceea ce confirmă că cetăţenii s-au obişnuit cu acest sistem, în beneficiul lor.

Închidem astfel un cerc prin care resursele primare sunt valorificate şi ajung înapoi la clienţi sub forma unui produs nou: pământul de flori. Aspectul subliniază aportul pe care-l aducem în susţinerea economiei circulare.

Pentru ca rezultatele muncii noastre să fie vizibile şi pentru a le mulţumi cetăţenilor pentru efortul depus, organizăm periodic campanii de promovare a colectării separate, oferind clienţilor gratuit saci cu pământ de flori.

Prin implicarea fiecărui cetăţean, îmbunătăţim procesul de colectare separată a deşeurilor biodegradabile şi promovăm un stil de viaţă sustenabil. Pentru că, aşa cum spune şi sloganul AVE Bihor, "Schimbarea începe cu noi".

AVE BIHOR

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7112 RON
  • 1 EUR = 4.9743 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON