URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
04 Iulie 2022, 15:33

Doi adolescenți din Oradea, prinși că au mâzgălit cu graffiti un parc dat în folosinţă de curând! Vezi ce au pățit vandalii! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii locali din Oradea au identificat săptămâna trecută doi minori care au vandalizat mobilierul urban din parcul Ion Bogdan. Parcul este unul nou în municipiu, dat în folosinţă în luna martie a acestui an, în urma unei investiţii europene de 4 milioane lei.

Cei doi adolescenţi de circa 14 ani au fost identificaţi cu sprijinul unui orădean care le-a furnizat poliţiştilor locali imagini cu ei în timp ce vopseau mobilierul urban din parc.

"Cei doi au «grafitat» un gard, o bancă, un loc de joacă, un tobogan şi alte lucruri din parc. Sesizarea ne-a parvenit la începutul lunii iunie, iar joia trecută au fost identificaţi de un coleg care a făcut verificări pe camere de luat vederi şi pe reţelele de socializare", a declarat luni, pentru BIHOREANL, directorul Poliţiei Locale Oradea, Samuel Milian.

Potrivit poliţiştilor locali, cei doi vandali nici nu au conştientizat gravitatea faptelor lor.

"Ei au spus că dacă au văzut astfel de semnături cu vopsea în oraş au desenat şi ei. Au părut chiar surprinşi că nu pot vopsi tot ce vor, ca şi cum ar desena pe asfalt", a spus Milian.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, cei doi vandali fiind minori, Poliţia Locală Oradea i-a sancţionat pe părinţi.

"Părinţii acestora au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 500 de lei fiecare, dispunându-se totodată şi măsura complementară de refacere a aspectului estetic al mobilierului murdărit", se menţionează în comunicat.

Părinţii au la dispoziţie cinci zile de la comunicarea procesului verbal de sancţionare pentru îndepărtarea mâzgălelilor făcute de cei doi.

"În cazul în care obiectele vandalizate nu vor fi aduse la starea iniţială, acestea vor fi vopsite de Primăria Oradea, care îşi va recupera ulterior banii de la părinţii celor doi minori", a mai spus directorul Poliţiei Locale Oradea.

După cum BIHOREANUL a mai scris, municipalitatea orădeană se confruntă în ultima perioadă cu o "epidemie" de vandalizări prin metoda graffiti.

Primăria a cerut ajutorul orădenilor pe care i-a îndemnat să anunţe Poliţia Locală la numărul de telefon 0259/969 atunci când asistă la astfel de acte, pentru ca autorii să poată fi prinşi în flagrant.

Vandalizările din spaţiul public sunt un fenomen naţional. Având în vedere înmulţirea mâzgălelilor cu graffiti, Parlamentul României a luat în discuţie modificarea Legii 61 din 1991 care sancţionează faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, ordinii şi liniştii publice.

Legiuitorul îşi doreşte dublarea amenzilor de la 3.000 lei la 6.000 lei şi obligarea contravenienţilor la înlăturarea înscrisurilor, însemnelor şi desenelor şi redarea stării iniţiale a bunului deteriorat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ce face poliția locală?
Dar poliția locală de ce nu patrulează? De ce stă în birou? Aaaaa, au de păzit țarcurile de gunoi și să caute în sacii cu gunoi ai locatarilor? Exista in parc vreo avertizare că nu ai voie să desenezi? Că exista camere de supraveghere? Și că vandalizarea va fi amendată? In ziua de azi, tb să iei ce măsuri poți, ca să eviți astfel de situații. Copiii și tineretul nu mai sunt k pe vremuri. Tb atenționați. Nu ar fi mai simplu dacă s-ar crea spatii speciale pt astfel de desene? Există în multe orașe europene.
Postat 05 Iulie 2022, 01:05 de Dinu29
Invatatura de minte
Pentru cel putin 2 adolescenti, colegii lor de clasa si 4 partinti, va fi o experienta memorabila. Sa fie invatatura de minte sa nu se mai repete
Postat 04 Iulie 2022, 19:43 de unu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.574 RON
  • 1 EUR = 4.9481 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON