URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 13 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Interesantă ideea Primăriei de a le cere artiștilor ambulanți să solicite administrației locale dreptul de a se produce pe teritoriul municipiului Oradea. Nu se vor percepe taxe pentru așa ceva, dar spațiile unde va avea loc actul artistic și orarul vor fi bine definite.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nici n-am apucat să uităm bulibășeala alegerilor comasate din 9 iunie, locale și europarlamentare, cu acuze de furt și o impardonabilă întârziere în centralizarea și publicarea rezultatelor, că deja ne putem imagina ce se va întâmpla la alegerile de la finele anului, în legătură cu care tocmai s-a decis că vor fi intercalate: turul I al scrutinului prezidențial pe 24 noiembrie, urmat pe 1 decembrie de cel legislativ, pentru desemnarea viitorilor senatori și deputați, iar apoi, pe 8 decembrie, de turul II al alegerilor prezidențiale.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 28 iunie a.c. s-a publicat în Monitorul Oficial o nouă Ordonanță de Urgență care modifică din nou Codul Rutier și, din păcate, nu în bine. În războiul contra drogurilor și alcoolului la volan, guvernanții scot pe bandă monstruozități juridice care nu fac decât să lovească în cetățeanul onest și să aducă noi pete pe obrazul Statului. Ceea ce s-a făcut prin această Ordonanță depășește, însă, toate aberațiile anterioare și încalcă orice regulă de drept și de bun-simț juridic.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
19 Iunie 2024, 08:00

Decebal, blocaj total! Traficul în Oradea redevine de coșmar din cauza lucrărilor la pasajul subteran Decebal (FOTO)

Decebal, blocaj total! Traficul în Oradea redevine de coșmar din cauza lucrărilor la pasajul subteran Decebal (FOTO) INTERZIS! Începând de săptămâna aceasta, traficul pe Bulevardul Decebal va fi închis, de la intersecția cu strada Constantin Brâncuși până către Prima Shops. „Circulația va trebui oprită. Constructorii vor începe primele săpături la pasajul pe sub Bulevardul Decebal de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu”, spune directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiș
Decebal, blocaj total! Traficul în Oradea redevine de coșmar din cauza lucrărilor la pasajul subteran Decebal (FOTO) GĂSELNIȚA GIRAȚIILOR. Pe timpul lucrărilor, traficul auto din zonele aglomerate va fi reglementat prin sensuri giratorii. Primăria va amenaja trei girații în zona Pieței Decebal, înainte de intrarea pe pod (foto 1), în vecinătatea benzinăriei OMV de lângă centrul comercial Prima Shops (foto 2) și la intrarea pe strada Principatelor Unite (foto 3)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mașini bară la bară, praf, gălăgie și fum de eșapament... Orădenii care își amintesc deranjul provocat anul trecut de lucrările pentru pasajele din Piața Gojdu știu ce urmează. Săptămâna aceasta, municipalitatea va închide circulația pe Bulevardul Decebal, pentru amenajarea pasajului subteran din intersecția cu strada Tudor Vladimirescu. 

„Va fi de două ori mai rău ca anul trecut. Traficul se va devia pe străzi înguste, ca Brâncoveanu, ori pe podurile Sovata și Centenarului, care dau, și acum, în străzi aglomerate. Pentru un drum de 15 minute vei avea nevoie de o jumătate de oră”, zice taximetristul Nicolae Varga.

Ultima săptămână de școală... 

Bucuria copiilor, tristețea șoferilor! Ultima săptămână de școală înaintea vacanței de vară dă undă verde șantierului pentru viitorul pasaj ce va fi amenajat de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu. Circulația auto va fi sistată în a doua parte a săptămânii, iar a tramvaielor câteva zile mai târziu.

„Bulevardul Decebal va fi închis circulației, începând din această săptămână, pe toată perioada verii, până la începerea școlii. Bulevardul Decebal este coloana vertebrală a orașului. E clar că traficul auto va fi afectat. De aceea am și programat șantierul pentru lunile iulie - august, când, fiind vacanță, circulația e mai redusă”, spune primarul Florin Birta.

Pasajul va fi construit de firma Freyrom, care anul trecut a reușit să deschidă, în termen record, salba de tuneluri din Piețele Gojdu și Cetății. Noua lucrare, în valoare de 39,4 milioane lei, vizează amenajarea unei traversări pe sub Bulevardul Decebal, lungă de 11,9 metri, deservită la ambele capete, în premieră pentru Oradea, de scări și de lifturi (foto).

Deși pasajul este mai simplu decât cele din centrul civic, deranjul se anunță mai mare. „Va fi mai greu decât anul trecut pentru că este o zonă mai circulată”, recunoaște Birta. Potrivit primarului, circulația va fi reluată în jurul datei de 15 septembrie, după finalizarea structurii pasajului și montarea liniilor de tramvai deasupra acestuia. Asta, chiar dacă pasajul propriu-zis va fi gata abia spre sfârșitul anului, când se va putea circula și pe strada Tudor Vladimirescu...

... întâia săptămână de șantier 

Traficul auto pe Decebal va fi oprit în partea a doua a săptămânii. Înainte, se vor monta indicatoarele cu restricții de circulație, constructorul își va amenaja organizarea de șantier pe terenul eliberat prin demolarea caselor din intersecție, iar Primăria va anunța rutele ocolitoare.

„În primele zile, până când șoferii se vor obișnui cu modificările de trafic, circulația va fi mai aglomerată. Apoi se va reveni la normal”, apreciază directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiș (foto).

Peste vară, bulevardul va fi închis între intersecția cu strada Constantin Brâncoveanu, a doua de după pod, și zona din vecinătatea Prima Shops. La fel, pe Vladimirescu restricțiile se vor institui de lângă blocul ARED de după magazinele Penny și Lidl până la intersecția cu strada Plevnei, către Primărie. În total, pe o distanță de peste un kilometru...

Soluția girațiilor

Pe durata lucrărilor, traficul va fi deviat pe rute ocolitoare. Pentru fluidizarea circulației, care se anunță de coșmar, municipalitatea va amenaja sensuri giratorii. 

„Intersecția de dinaintea intrării pe Podul Decebal va fi transformată săptămâna aceasta într-o mare girație. Astfel, șoferii care vin dinspre Rogerius vor avea posibilitatea să intre pe pod, dar vor putea și să evite zona șantierului mergând spre centru pe strada Sfântul Apostol Andrei, paralel cu malul Crișului Repede”, spune Marchiș.

De aici, mașinile vor putea traversa Podul Centenarului spre centru pe strada Principatelor Unite, care va deveni cu dublu sens între intersecția cu strada Plevnei și clădirea Primăriei, sau vor înainta pe strada Moscovei pentru a trece Crișul pe Podul Sfântul Ladislau. 

La celălalt capăt al zonei afectate de restricții, din zona Prima Shops, traficul urmează să fie reglementat tot printr-o girație. „Măsura va fi luată pentru ca mașinile să poată intra și ieși mai ușor de la centrul comercial”, argumentează directorul tehnic.

În sens invers, pentru șoferii care circulă dinspre Calea Aradului către Rogerius, cel mai ușor va fi să folosească Podul Sovata, iar pentru cei care vin din zona centrală - podurile Centenarului, Sfântul Ladislau sau Dacia. 

„La intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Principatelor Unite, lângă clădirea Primăriei, va fi amenajat un al treilea sens giratoriu, pentru evitarea conflictului de trafic”, precizează Marchiș.

GĂSELNIȚA GIRAȚIILOR. Pe timpul lucrărilor, traficul auto din zonele aglomerate va fi reglementat prin sensuri giratorii. Primăria va amenaja trei girații în zona Pieței Decebal, înainte de intrarea pe pod (foto 1), în vecinătatea benzinăriei OMV de lângă centrul comercial Prima Shops (foto 2) și la intrarea pe strada Principatelor Unite (foto 3)

Autobuz pe Bulevardul Decebal 

În ceea ce privește circulația tramvaielor pe Bulevardul Decebal, acesta va fi sistată din weekend sau cel târziu la începutul săptămânii viitoare. „Vom circula până când constructorul va dezafecta liniile. Ulterior, transportul călătorilor pe tronsonul dintre parcul Olosig și Biserica Emanuel va fi asigurat cu autobuze”, spune directorul OTL, Adrian Revnic (foto).

Autobuzele vor folosi ruta Podul Decebal, strada Constantin Brâncoveanu (n.r. - care va deveni cu dublu sens), strada Oneștilor, Prima Shops și Biserica Emanuel, cu retur pe același traseu. Rutele ocolitoare urmează să fie stabilite săptămâna aceasta, înainte de înlocuirea tramvaielor cu autobuze.

„Va fi mai rău ca anul trecut”

În ciuda optimismului reprezentanților municipalității, șoferii sunt îngrijorați de ceea ce urmează. „Va fi mai rău ca anul trecut. Dacă ai de ajuns din centru în străzile Oneștilor sau Lăpușului, nu vei putea merge decât pe Principatelor Unite, care este foarte îngustă, cu continuare pe Splaiul Crișanei, unde și acum se circulă cu 10 km/h, pentru că este tot denivelat”, spune Cristian, un șofer de Bolt.

Potrivit acestuia, modernizarea străzilor din Ioșia nu va fluidiza prea mult traficul. „Pe Podul Sovata și apoi pe strada Oneștilor este tot timpul aglomerat. Nu poți evita aglomerația pe strada Meșteșugarilor, pentru că aici se circulă doar înainte spre Calea Aradului. Dacă vrei să ajungi în cartierul Prima, poți vira la stânga doar în girația de la intersecția cu strada Barcăului”, arată șoferul.

Taximetriștii sunt, la rândul lor, îngrijorați. „Se va circula bară la bară. Vara, traficul scade cu 20%, nu mai mult, pentru că, deși mai pleacă din orădeni, în locul lor vin turiștii”, avertizează Nicolae Varga, reprezentatul taximetriștilor în Comisia de Circulație din cadrul Primăriei.

Altfel spus, vara aceasta Oradea nu va cunoaște traficul relaxat de vacanță, cum nu l-a cunoscut nici anul trecut. Decât, poate, pietonii și orădenii care se hotărăsc să investească într-o bicicletă...


ÎNCEP SĂPĂTURILE!
278

de piloți forați vor fi săpați pentru structura de rezistență a pasajului pe sub Bulevardul Decebal


PREGĂTIRI DE ȘANTIER
Întâi conductele, apoi piloții

Lucrările pentru amenajarea pasajului Decebal vor începe săptămâna aceasta cu rețelele din subteran. „În primul rând vor trebui deviate toate rețelele de apă, canal și electricitate de pe amplasament, lucru destul de complicat pentru că sunt foarte multe”, spune directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiș.

Pe porțiunea dinspre strada William Shakespeare rețelele vor fi mutate prin curtea fostului sediu al firmei RER Vest din strada Tudor Vladimirescu. Din motive de siguranță, demolarea clădirilor RER va începe după blocarea circulației.

„Săparea piloților forați este programată să înceapă spre sfârșitul lunii iunie, după ce va fi adusă foreza la fața locului”, spune Marchiș.

Pentru anul acesta, separat de lucrările la pasaj, municipalitatea și-a programat și înlocuirea covorului asfaltic, prin programul de reparare a străzilor, pe porțiunea dintre Podul Decebal și Biserica Emanuel.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
#zorro ...
... nimic nu ai înțeles. Concentrează-te și închide gura să nu-ți intre musca ... de 5x. Am spus și repet că nu era nevoie de blocarea circulației de la podul Decebal până la biserica Emanuel, pentru a face două giratorii la distanță totală de cca. 1000m de o parte și alta a pasajului de la Vladimirescu ... și că se putea concepe, peste pasaj, un singur sens giratoriu care să preia virajele pe oricare din direcțiile de ieșire de la acesta. Modelul este universal, doar norodul liberal aitohton nu pricepe că un lucru poate fi mai bun și mai ieftin, pe principiul "mădori de 10x și tai odată". Nu invers, ca la mare parte dintre habarniștii Partidului Comasat Român, acest "anus contra naturii". Orice proiect trebuie să aibă la bază o analiză SWOT. Niciunul dintre cele ale edilor orădeni ai ultimilor 16 ani nu a avut așa ceva ... și asta costă timp și bani pentru toți bihorenii.
Postat 23 Iunie 2024, 10:26 de KP
Kp
Mai multa poluare...?!?. Dar faptul ca stai la semafor de 5 ori pana traversezi intersectia nu e poluare?Plus timp pierdut,asa ai zis si de pasajul Magheru...si functioneaza,blocaje apar oriunde in lume,indiferent de variante
Postat 21 Iunie 2024, 07:13 de zorro
Musti, n-ai cui explica că Oradea va fi în Guiness Book cu soluția virajelor la stânga din unele intersecții.
Cum spui e roar una dintre variantele posibile, dar proiectul spune altfel. Idem ca la centrul civic, când vei ajunge dinspre centru către Bd. Decebal și vrei la stânga ... o să o iei la dreapta de fapt, iar la primul giratoriu, care se va executa înainte de pod, o să ai posibilitatea să întorci către destinația de stânga. Așa că, nu-i numai despre mai mult carburant și mai mare poluare, ci de faptul că lucrarea va fi cu 30-40% mai scumpă, pentru că vor mai fi două giratorii (unul de care spuneam și încă unul în dreptul fostei intrări a uzinei Înfrățirea). De aceea se blochează tot tronsonul, de la pod până la biserica baptistă. O nebunie de proiect, după chipul și asemănarea "neterminaților", când totul se putea rezolva ca la padajul Michellangelo din Timișoara, unde deasupra pasajului subteran este un mare și unic giratoriu.
Postat 19 Iunie 2024, 15:22 de KP
Musti
Îți dai seama ca de virajul la stânga nu putem noi trăi in Oradea, in rest traficul e fain, parca ne si place ::::))
Postat 19 Iunie 2024, 14:20 de Sandu2100
Sandu2100
Ti-a raspuns Petre93 la chestiunea cu virajul catre stanga. Eu te invit doar sa faci un exercitiu de imaginatie (stiu ca e epuizant pt. unii) si sa iti propui sa te deplasezi virtual dinspre Centru cu intentia de a ajunge la Mall-ul de pe Decebal. Ai 2 optiuni dupa finalizarea pasajului, asa cum apare el in proiect. 1) O iei pe Vladimirescu, treci prin pasaj, te duci pana la intersectia cu Onestilor, faci giratoriul de la Lidl, intri pe Onestilor pana la intersectia cu Barcaului, unde faci din nou giratoriul, introcandu-te catre Mall pe dupa blocuri. 2) O iei pe Primariei si ajungi in deja supraaglomeratul giratoriu de la Emanuel, dupa care, serpuind printre blocuri, pe langa Ramada, ajungi si tu la acelasi Mall. E doar un exemplu dintre multiplele dezavantaje ale acestui pasaj. Te rog sa imi faci lista cu avantajele. Singurul palpabil ar fi legatura directa, fara oprire din Centru catre Iosia Nord si apoi autostrada, asta dupa ce se va finaliza supratraversarea peste Densusianu (alt proiect bolnav cu capul). Pt. ca traficul pe Decebal nu se va descongestiona decat nesemnificativ, fiind captiv intre podul Decebal si Emanuel. Cat de coerenti suntem cand declaram ca nu dorim circulatie auto in centrul orasului, dar venind catre el cu legaturi directe? Si atunci, pt. ce acest marasm? Solutia corecta in aglomerarile urbane este semaforizarea sincronizata si inteligenta, cu indicarea vitezei optime de deplasare a coloanelor de masini. O solutie care ar fi costat sigur mai putin decat puzderia de pasaje si care ar fi fluidizat traficul la maximul pe care il permite reteaua de drumuri, fara a limita directiile de acces. Si fara a chinui locuitorii urbei cu ani de blocaje si rute ocolitoare. Doar ca Primaria nu e in stare sa sincronizeze nici macar semafoarele de pe un bulevard proaspat "modernizat" cu e cel din Nufarul. P.S. n-are legatura directa cu subiectul, dar as atrage atentia Bihoreanului asupra starii actuale a unui proiect mult laudat, dar care n-a "dansat decat o vara". Piateta Cazaban. Jumatate din iluminatul spectaculos nu mai functioneaza, nici tasnitoarea din coltul bisericii, dar nici n-ai mai vazut mergand colorata fantana arteziana. Ca doar nu e dacat miezul verii, sunt 35 de grade afara si dalele "unice in univers" nu s-au incins destul... Santierul nu si-a strans nici macar maldarele de nisip abandonate pe spatiul verde. Ca mai sunt vreo 3 luni pana se implineste un an de la finalizarea lucrarilor... Ma astept ca liftul care va deservi pasajul Decebal sa functioneze macar pana se vor face primele selfiuri cu el...
Postat 19 Iunie 2024, 12:45 de Musti
Pasajele din centrul civic în termen record, ne spune Bihoreanul.
Nu zău! Nici astăzi, după 3 ani de la pornirea șantierului de acolo nu e gata lucrarea. Abia acum se fac plantările. În cazul Decebal era foarte simplu și, dacă tot ai dărămat niște clădiri, era foarte simplu să faci un giratoriu redând locul circulației pe bulevard, iar întretimp să tragi un pasaj suprateran peste liniile de tramvai și circulația autovehiculelor, lat de maxim 10 metri, ca să ai trotuar și flux de biciclete ca extensie a carosabilului auto. Iar asta se putea face fără a mai deranja traficul pe bulevard, rezolvând astfel marea inutilitate a relației dinspre centrul istoric și ieșirea spre Lăpușului și centură. Simplu, ieftin și la obiect ... nu tâmpenia de proiect care demarează acum și va fi gata după ce va trece iarna de început a lui 2025.
Postat 19 Iunie 2024, 12:43 de KP
Drop/sandu
Nu va fi la fel. Citeste si vezi proiectul analfabetule
Postat 19 Iunie 2024, 12:34 de Petre93
Petre93
La fel va fi ăsta.
Postat 19 Iunie 2024, 11:46 de Sandu2100
Drop/sandu
Pe Magheru poti face stanga la iesire din pasaj, apoi iesi inapoi pe Magheru. Pe Tudor nu exista podibilitatea asta. Nu minti , nu le rastalmacii dropulane.
Postat 19 Iunie 2024, 11:36 de Petre93
Musti
Nici la Magheru nu poti face stânga, și nu deranjează pe nimeni.
Postat 19 Iunie 2024, 11:07 de Sandu2100
De ce?
La ce anume serveste acest pasaj? A pus cineva fata in fata avantajele si dezavantajele acestui proiect? Iata, in rezumat, ceea ce scrisesm cu cateva saptamanii in urma. "Un proiect de cosmar... ...care va genera si mai mult trafic in zona, fara a ajuta la mai nimic. Ce studii de trafic s-au facut? A observat cineva ca aproximativ 1/3 din traficul de pe Vladimirescu in ambele sensuri face mereu stanga? Iar tu te apuci sa-l anulezi... Iosia Nord sinistrata de-a dreptul, cu principala cale de acces spre restul orasului strangulata. Singura optiune: spre Primarie, nene! Virajele la stanga desfiintate pe toate directiile, viraje la dreapta pe axa T.Vladimirescu mai dificile pt. ca nu vor mai fi semafoare care sa opreasca intermitent traficul de pe Decebal. Acesta va fi stimulat sa creasca viteza de deplasare prin intersectie. Si nici acest trafic de pe Decebal nu va fi favorizat decat iluzoriu, pe o mica distanta, pt. ca oricum sirul de masini sa va "infunda" in giratoriul cu Calea Aradului ori, pe sensul celalalt, la podul Decebal. Acces dificil la retail-parcul Lotus, pt. ca dinspre Primarie, pe Vladimirescu, vei mai putea ajunge la el numai ocolind foarte mult, dand roata pe dupa sensul giratoriu de la Lidl/Onestilor si apoi inapoi de pe Barcaului. Dinspre Gradina Zoologica nu va mai exista posibilitatea de a o lua spre Iosia decat pe Calea Aradului. Varianta existenta acum de a o lua pe Rosiorilor si de acolo stanga pe Vladimirescu va disparea, Rosiorilor dand "in sant" din ambele directii. Nici cei veniti dinspre Cris nu vor avea alta optiune decat inapoi de unde au venit, pe Decebal. Obligatoriu dreapta de doua ori... La fel pateste si William Shakespeare. Cei care vin pe Decebal dinspre pod si vor spre Primarie pot uita de varianta actuala de viraj dreapta inainte de intersectia cu Vladimirescu, apoi stanga pe Shakespeare si din nou stanga pe Vladimirescu spre Primarie. Shakespeare va da si el in sant, asa ca nu vei avea decat sa-ti continui deplasarea pe Decebal pana in acelasi "modernizat" si, mai ales, descongestionat sens giratoriu de la Emanuel si sa dai o roata pe dupa el. Asta in timp ce ai avut "inspiratia" sa mai adaugi o banda pe Aradului, care sa aduca si mai multe masini deodata in aceeasi intersectie. De unde masini? Ai avut grija sa "densifici" populatia prin crearea unui cartier intreg de blocuri de 10 etaje, cu mii de apartamente pe spatiul fostei uzine Infratirea/Sinteza. Si urmeaza sa mai trantesti inca un bloc de peste 400 in locul defunctei Imprimerii de Vest. Sa fie vesel! Lasa ca n-ai prevazut macar o singura pista de bicicleta care sa te poarte in siguranta in/din centrul orasului pe axa Iosia - T.Vladimirescu - Independentei sau pe Calea Aradului - Primariei. Biciclistii n-au decat sa dea ture pe malul Crisului sau Petei. Nu vrem biciclete spre centru. Masini da. Le aducem direct si fara opriri direct de pe autostrada pana in buricul targului. Lasa ca si liftul pt. pietoni e o gluma. Va functiona etern, desigur... Asadar e un adevarat monument de "gandire strategica" acest proiect. Tipic. Incredibil cata lipsa de capacitate de analiza pot avea niste insi a caror stima de sine ii face orbi in fata evidentei...
Postat 19 Iunie 2024, 11:04 de Musti
Taxi-driver
Si dupa ce va fi gata lucrarea, cum va fi ???
Postat 19 Iunie 2024, 10:59 de Sandu2100
Un singur cuvânt...
... H A O S ...
Postat 19 Iunie 2024, 10:20 de Taxi-driver
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5873 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON