URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
16 Aprilie 2024, 17:02

CNAIR a oprit licitațiile pentru două din cele trei tronsoane ale DX Oradea - Arad, după ce Strabag i-a cerut zeci de clarificări

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deblocat de CJ Bihor în 2021 după ce fusese abandonat peste un deceniu de fosta CNADNR și predat la cheie actualei CNAIR la finele anului trecut, cu toate avizele și exproprierile aprobate, proiectul drumului expres DX Oradea – Arad este blocat din nou.

CNAIR a suspendat licitațiile pentru construirea a două dintre cele trei tronsoane după ce a primit o mulțime de cereri de clarificări din partea companiei Strabag, interesată să participe la realizarea proiectului.

Două din trei

CNAIR a suspendat licitația pentru construirea lotului I al DX Oradea – Arad, dintre Oradea și Salonta (33,7 km + 5,3 km drum de legătură cu DN 79), miercurea trecută, pe 10 aprilie, cu doar o zi înainte să expire termenul limită pentru depunerea ofertelor, arată site-ul economedia.ro.  

Potrivit acestuia, dar și unor surse ale BIHOREANULUI, CNAIR a luat această măsură în urma unor cereri de clarificări înregistrate de compania Strabag, cea care recent a încheiat lucrările la drumul de legătură dintre centura Oradea și Autostrada Transilvania. „Strabag a cerut zeci de clarificări la caietul de sarcini întocmit de CNAIR”, afirmă una dintre surse.

Suspendarea licitației pentru lotul I a fost decisă la o zi după ce o măsură similară a fost luată de CNAIR în ce privește lotul III, dintre Chișineu Criș și Arad, de 47,07 km + 2,9 km de drum de legătură cu zona industrială a municipiului Arad. CNAIR a luat decizia suspendării licitației pentru acest lot marțea trecută, pe 9 aprilie, chiar în ziua în care expira termenul pentru depunerea ofertelor.

Prin urmare, singurul lot al DX Oradea – Arad pentru care CNAIR nu a suspendat licitația, cel puțin deocamdată, este lotul II, dintre Salonta (Bihor) și Chișineu Criș (Arad), acest lot având o lungime de 39,7 km, plus încă 10 km de drum de legătură cu noul punct de frontieră din Salonta.

Promis în doi ani

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, proiectul DX Oradea - Arad datează de peste un deceniu, însă fosta CNADNR l-a „îngropat”, fiind readus în actualitate în toamna anului 2020 când, la inițiativa lui Ilie Bolojan, CJ Bihor și CJ Arad, plus primăriile Oradea și Arad au încheiat un parteneriat, preluându-l de la actuala CNAIR și actualizând studiul de fezabilitate.

După ce autoritățile locale au obținut toate avizele necesare, inclusiv Hotărâri de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a culoarului de expropriere, proiectul a fost predat CNAIR, care a organizat licitațiile pe cele trei tronsoane.

Proiectul prevede construirea a 140 km de drum, cu tot cu legăturile, are o valoare totală estimată de 8,5 miliarde lei fără TVA (10,7 miliarde lei cu TVA) și finanțare asigurată din fonduri europene. DX Oradea – Arad ar trebui construit în 24 de luni.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Atata a stiut Bolojan sa faca cu acest proiect ...
... si tot atat a iesit d.p.v. tehnic. Un deceniu de acum inainte se va tot discuta pe marginea superficialitatii tipic birtineze.
Postat 18 Aprilie 2024, 18:59 de KP
Hm
Daca nu ma insel constructorul reclama termenul de executie foarte scurt (de doar 24 de luni) raportat la lungimea destul de mare a loturilor. O alta problema majora este lipsa gropilor de imprumut pentru milioanele de metri cubi de terasamente.
Postat 16 Aprilie 2024, 21:58 de zander85
Hm.
Poate aflam ce clarificari au cerut, de curiozitate. Strabag ne-a aratat ca e in stare sa execute proiecte, daca au atatea nelamuriri cum a fost documentat si pus in licitatie proiectul ala? Grindeanu' a ras pe sub musteata cand a spus la zeflemea ca proiectul DX Oradea-Arad(blabla de la Gdansk la Salonic) e documentat de autoritatile locale.
Postat 16 Aprilie 2024, 17:22 de nihil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON