URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 13 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Partida Romilor "Pro Europa" organizează un mare concert intitulat "Romi pentru România", vineri, 19 iulie, în Cetate. Vor fi prezenţi unii dintre cei mai celebri manelişti din România, precum Florin Salam şi Tzanca Uraganu, alături de alţi artişti din ţară. Vor fi standuri de alimentaţie publică de unde nu vor lipsi unele preparate tradiţionale: mâncarea la ceaun şi la proţap.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nici n-am apucat să uităm bulibășeala alegerilor comasate din 9 iunie, locale și europarlamentare, cu acuze de furt și o impardonabilă întârziere în centralizarea și publicarea rezultatelor, că deja ne putem imagina ce se va întâmpla la alegerile de la finele anului, în legătură cu care tocmai s-a decis că vor fi intercalate: turul I al scrutinului prezidențial pe 24 noiembrie, urmat pe 1 decembrie de cel legislativ, pentru desemnarea viitorilor senatori și deputați, iar apoi, pe 8 decembrie, de turul II al alegerilor prezidențiale.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 28 iunie a.c. s-a publicat în Monitorul Oficial o nouă Ordonanță de Urgență care modifică din nou Codul Rutier și, din păcate, nu în bine. În războiul contra drogurilor și alcoolului la volan, guvernanții scot pe bandă monstruozități juridice care nu fac decât să lovească în cetățeanul onest și să aducă noi pete pe obrazul Statului. Ceea ce s-a făcut prin această Ordonanță depășește, însă, toate aberațiile anterioare și încalcă orice regulă de drept și de bun-simț juridic.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
26 Iunie 2024, 07:57

Balamuc la Județean: O doctoriță din Oradea și-a bombardat colegele cu fantezii sexuale, iar pe pacienți cu diagnostice greșite (FOTO)

Balamuc la Județean: O doctoriță din Oradea și-a bombardat colegele cu fantezii sexuale, iar pe pacienți cu diagnostice greșite (FOTO) ARTISTĂ ÎN HALAT. Absolventă de Litere, Conservator și, în final, de Medicină, Antonia Cun (foto) i-a dedicat uneia dintre colegele de care s-a îndrăgostit un roman în care descrie „plăceri extatice”, iar alteia un volum de poezii, declarând-o „un vis tulburător, iubire arzândă, un gând năucitor”. Grav este, spun ceilalți medici, că în spital „artista” e un pericol: face talmeș-balmeș diagnosticele, motiv pentru care nici nu-și lasă pacienții pe mâna ei
Balamuc la Județean: O doctoriță din Oradea și-a bombardat colegele cu fantezii sexuale, iar pe pacienți cu diagnostice greșite (FOTO) DR. LOVE. Pe site-ul său, intitulat „Artă. Viață. Iubire”, unde pozează provocator, dr. Antonia Cun își promovează romanul „Asta, pentru că m-ai iubit”, în care povestește cum o colegă de care s-a îndrăgostit, „dr. Cristiana”, o excita așa intens că i se umezeau pantalonii „până la genunchi”. Ulterior, a ajuns să o acuze că a „trădat-o” și că vrea „s-o distrugă”...
Balamuc la Județean: O doctoriță din Oradea și-a bombardat colegele cu fantezii sexuale, iar pe pacienți cu diagnostice greșite (FOTO) DRAGOSTE CU URĂ. Șefei secției Radiologie-Imagistică, dr. Liana Toc (foto), cu care se visează „făcând amor”, dr. Antonia Cun îi trimite poezii, ba chiar i-a pregătit un volum de lirică erotică, deși tot ea o acuză de fals în acte medicale, pentru „vina” că i-a corectat niște diagnostice eronate
Balamuc la Județean: O doctoriță din Oradea și-a bombardat colegele cu fantezii sexuale, iar pe pacienți cu diagnostice greșite (FOTO) „MASCUL=666, SEMNUL FIAREI”. În zeci de mesaje postate pe Facebook, dr. Antonia Cun anunța că „urăsc orice sămânță și iz masculin”, căci „mascul = 666 semnul Fiarei”, „specie ratată, epavă și eșec al naturii”, pe când femeile sunt „salvatoare și atotiubitoare”, dar și „proaste”, fiindcă „stau cu bărbații ca să le facă prunci”. Prin urmare, și-a declarat convingerea că „nu ar trebui să ne mai înmulțim” și a pledat „pentru căsătoriile gay”. Pentru ca mesajele să nu fie folosite ca probe împotriva sa, le-a șters înainte să ajungă în fața Comisiei de Disciplină, unde a explicat că le-a eliminat pentru... „a nu ocupa un volum mare în pagina de memorie”
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit ceea ce omul de pe stradă ar numi „casă de nebuni”. O doctoriță își exasperează colegele cu „live”-uri și postări pe internet, inclusiv în timpul serviciului, pentru a le transmite declarații de dragoste, „pasiune” cu atât mai greu de tolerat cu cât a ajuns să comită greșeli profesionale grave, ce pot pune sănătatea și chiar viața pacienților în pericol.

BIHOREANUL vă dezvăluie o situație halucinantă care, în loc să fie rezolvată de factorii responsabili, ia amploare, implicând tot mai multe persoane și instituții, medicale și judiciare, într-un vârtej al cărui sfârșit nu se întrevede.

Întâi artistă, apoi doctoriță

Emilia Cun, Casa de Pensii BihorLa 41 de ani, Antonia Cun se mândrește că a făcut trei facultăți: Litere la Oradea, Muzică la Cluj și Medicină la Oradea. Prin absolvirea celei din urmă a continuat exemplul mamei, faimoasa dr. Emilia Cun (foto), filmată în 2015, împreună cu alți patru medici din Comisia de Expertiză a Casei Județene de Pensii, după ce într-o singură lună luase șpăgi de la 272 de pacienți pentru a le rezolva pensionări pe caz de boală. Femeia a fost condamnată de Tribunalul Bihor abia în vara anului trecut, la 3 ani de închisoare cu suspendare, interzicându-i-se totodată să mai profeseze, dar în toamnă a scăpat de pedepse mulțumită deciziilor Curții Constituționale care au interpretat prescripția în favoarea inculpaților.

După absolvirea Medicinei, fiica Antonia Cun a promovat rezidențiatul la 35 de ani, devenind medic specialist în Radiologie-Imagistică, iar în 2019 a primit un post la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei. După doar câteva luni, însă, și-a rezolvat un transfer la Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu, fără să fi avut acolo nicio problemă ani întregi, cât timp secția de Radiologie a fost condusă de dr. Marin Barbu. Și acesta, tot un personaj notoriu: fost director al Căminului Spital pentru Minori Nerecuperabili din Cighid, unde din octombrie 1987 până în ianuarie 1990 au fost lăsați să moară, fără nicio îngrijire, 107 copii cu handicap grav, indezirabili pentru societatea socialistă. 

Din gelozie

Anul acesta, din 29 aprilie până în 8 iunie, dr. Antonia Cun (foto jos) i-a scris BIHOREANULUI nu mai puțin de 33 de e-mailuri ca să denunțe o „situație fără precedent” din spital, acuzând că este „persecutată” de dr. Liana Toc, șefă a secției după fuziunea spitalelor Municipal și Județean.

„Mă simt terorizată la locul de muncă de șefa secției Radiologie-Imagistică”, a scris dr. Cun, reclamând că aceasta i-a modificat diagnostice „după bunul plac”, fără să le contra-parafeze, astfel că i-a făcut o plângere penală, pentru „fals în acte medicale”, și una administrativă, la Colegiul Medicilor Bihor, din același motiv. Tot șefa secției i-ar fi interzis să mai facă investigații CT și RMN, „fără nicio motivație”, căci „nu a murit niciun pacient din cauza mea și nu am niciun malpraxis la Colegiul Medicilor”.

De ce ar nedreptăți-o dr. Toc? Pentru că ar fi geloasă pe o altă colegă, numită „dr. Cristiana”, cu care ea, Antonia Cun, ar fi avut o relație amoroasă. „Dorește să mă deprofesionalizez și să mă ratez ca medic deoarece nu mă suportă... Are ură și ranchiună pe mine deoarece apreciez extrem de mult o colegă care m-a învățat CT cât am fost rezidentă... Posibil i s-a pus pata pe mine și posibil să se fi îndrăgostit de mine romantic și de frumusețea mea și de aceea mă torturează psihic, deoarece știe cât de mult o apreciez pe colega noastră... Doresc demisia din șefia de secție a acestei doamne doctor care îmi face viața un calvar... Este un pericol atât pentru mine, cât și pentru pacienți, și e posibil să mă lucreze împreună (n.r. - dr. Toc și „dr. Cristiana”), ambele dorind să mă distrugă”.

„Soarele meu”

BIHOREANUL i-a cerut reclamantei detalii privind gravele acuzații, dar dr. Cun a refuzat să mai discute despre acestea, susținând, brusc, că „mi-am rezolvat toate problemele și nu mai vreau să apară niciun articol”. Ziarul avea să descopere, însă, că acestea sunt departe de a fi soluționate, iar ea însăși a ajuns un „caz” cum spitalul n-a mai avut niciodată. De altfel, Comisia de disciplină a unității a și propus să fie sancționată - în premieră din 1990 încoace! - în cel mai sever mod posibil: concedierea.

Problemele doctoriței, spun colegii ei, au început în pandemie, în 2020, când, de teama Covid, și-a luat 3 luni de concediu și a cerut să fie mutată la Oncologie, unde pericolul infectării era mai mic. Un an mai târziu, comportamentul ei a devenit atât de deviant încât i-a șocat pe toți.

„A început să posteze pe Facebook și pe TikTok, de multe ori din spital, în timpul serviciului, tot felul de declarații de dragoste pentru o colegă despre care afirma că în rezidențiat i-ar fi fost mentor”. „Te iubesc, soarele meu!”, „Ești atât de frumoasă, visez să facem dragoste o viață întreagă”, îi transmitea Antonia Cun „Cristianei”.

Doctorița hărțuită de Cun respinge vehement orice legătură, de orice fel, cu cea care o declara „iubita” sa: „Bineînțeles că nu am avut nicio relație, dimpotrivă, îmi stârnește repulsie. Dacă un bărbat m-ar fi hărțuit așa, aș fi mers la Poliție”, a precizat BIHOREANULUI „dr. Cristiana”.

De altfel, și colegii din spital afirmă că aceasta li s-a plâns de nenumărate ori de purtarea Antoniei Cun, dar n-a sesizat nici conducerea unității, nici vreo instituție judiciară. „Spera că odată și-odată se va opri...”, zice un medic.

„Viața noastră bate orice film”

Până s-o facă, însă, Antonia a transformat-o pe „dr. Cristiana” în „eroina” unui roman de dragoste, intitulat „Asta, pentru că m-ai iubit”.

„Colegei mele, fostului meu mentor, iubita mea, unică în viața mea”, „Te iubesc pentru totdeauna”, „Esența vieții mele, altarul sentimentelor mele pure și sublime”, „De la flirt, ținut de mână, îmbrățișări pasionale cu rostogoliri una peste alta pe canapele, pe jos, de la atingeri și mângâieri care culminau cu plăceri extatice până la actul dragostei care reprezenta apogeul senzațiilor și sentimentelor duse până la epuizare”, „Antonia nu își putea închipui viața decât în spital, lucrând alături de iubirea vieții ei, dr. Cristiana” - sunt câteva spicuiri din prezentarea pe care autoarea o face pe propriul site cărții dedicate „iubitei”.

Mai mult, Antonia și-a anunțat și public dragostea, descriind pătimaș presupusa relație pe Facebook și pe TikTok: „Medic primar radiolog dr. Cristiana, viața noastră bate orice film pasional de dragoste!!!! Tu m-ai făcut actor, eu te-am făcut regizor!”.

De la dragoste la ură

Tonul mesajelor s-a schimbat, însă, la 180 de grade, anul trecut, când dr. Cun a început să se plângă de trădare și să-și amenințe „iubita”. Motivul? „Dr. Cristiana” i-a contactat soțul, un reputat cardiolog, și i-a arătat mesajele de iubire pe care i le trimisese, motiv pentru care s-ar fi și ajuns la divorț.

De altfel, Antonia Cun l-a luat la țintă și pe fostul consort, descriindu-l printr-o serie de mesaje pe Facebook ca pe un „mascul” agresiv, un „monstru” și un „jeg”, deși, după cum zic colegii celor doi, portretul de brută nu are nicio legătură cu realitatea: „Este un tip liniștit și muncitor. La divorț a obținut și custodia copilului”.

Cert e că „dragostea” Antoniei pentru „dr. Cristiana” s-a transformat în ură, încât a trecut la amenințări pe Facebook: „Medic primar radiolog dr. Cristiana, să știi că eu sunt cu 12 ani mai tânără decât tine, sunt frumoasă, aveai pe cine să iubești cu vârf și îndesat, dar nu m-ai iubit. Ai fost doar atrasă fizic de mine, îmi spuneai cât de senzuală sunt în timp ce mă iubeai fizic (...) ca apoi să-ți bați joc de mine cu mesajele de iubire pe care ți le-am scris și le-ai arătat fostului meu soț și colegilor care m-au crezut nebună... Te dau la presă!”.


„MASCUL=666, SEMNUL FIAREI”. În zeci de mesaje postate pe Facebook, dr. Antonia Cun anunța că „urăsc orice sămânță și iz masculin”, căci „mascul = 666 semnul Fiarei”, „specie ratată, epavă și eșec al naturii”, pe când femeile sunt „salvatoare și atotiubitoare”, dar și „proaste”, fiindcă „stau cu bărbații ca să le facă prunci”. Prin urmare, și-a declarat convingerea că „nu ar trebui să ne mai înmulțim” și a pledat „pentru căsătoriile gay”. Pentru ca mesajele să nu fie folosite ca probe împotriva sa, le-a șters înainte să ajungă în fața Comisiei de Disciplină, unde a explicat că le-a eliminat pentru... „a nu ocupa un volum mare în pagina de memorie”

În război cu șefa

După „despărțirea” de „dr. Cristiana”, Antonia Cun și-a mutat fixația asupra șefei secției, dr. Liana Toc, mai în vârstă decât ea cu mai bine de 25 de ani.

„Ești steaua și Luceafărul meu!... Dacă te-ai lăsa, te-aș iubi toată viața și mai presus de ea!!... Există ceva ce mi-aș dori mult și anume să te am în viața mea și să te iubesc, să fii prințesa și iubita zilelor mele atâta timp cât voi trăi. Nu mai iubesc pe altcineva decât pe tine. A existat mai demult o persoană în viața mea dar pe care am uitat-o complet și nici nu vreau să-mi mai amintesc de ea. Este un capitol încheiat... Te iubesc, te ador, te prețuiesc, ești neliniștea mea până când vei fi pentru totdeauna iubita mea... Te-aș face cea mai fericită femeie din lumea întreagă. Ți-aș aduce și Soarele și Luna de pe Cer!”, i-a scris Antonia Cun șefei sale, căreia i-a dedicat chiar și un volum de poezii, cu un titlu cât se poate de lămuritor: „Liana, așa numita Li - o mare dragoste dintotdeauna, nerostită până acum”.

Potrivit dr. Toc, Antonia Cun a început s-o bombardeze cu mesaje de iubire anul trecut, după ce, culmea, la evaluarea profesională i-a acordat doar calificativul „satisfăcător”, cu note de 2 și 3 (din maximum 5 posibile) la toți indicatorii: cunoștințe și experiență profesională, operativitate în realizarea sarcinilor de serviciu, calitatea muncii, disciplină etc. „Când i-am dat fișa de evaluare, a semnat-o fără să aibă obiecții. Ulterior, însă, a intentat spitalului un proces civil pentru anularea calificativului”, spune șefa secției de Radiologie.

Asprimea doctoriței Toc survenea unei perioade în care încercase să-și îndrepte subalterna cu vorba bună. „Am descoperit că făcea greșeli flagrante, punea diagnostice complet greșite, și i le-am corectat, ceea ce era de datoria mea ca șefă de secție. Am chemat-o la discuții, i-am explicat și, într-o primă fază, a acceptat că a greșit. Apoi, și-a schimbat atitudinea și mi-a făcut plângere penală pentru falsuri în documente medicale”, spune dr. Toc (foto jos).

De unde și până unde falsuri? Din faptul că șefa secției a corectat diagnosticele eronate date de Cun în interpretarea unor investigații imagistice.


DRAGOSTE CU URĂ. Șefei secției Radiologie-Imagistică, dr. Liana Toc (foto), cu care se visează „făcând amor”, dr. Antonia Cun îi trimite poezii, ba chiar i-a pregătit un volum de lirică erotică, deși tot ea o acuză de fals în acte medicale, pentru „vina” că i-a corectat niște diagnostice eronate

Să fie concediată!

Cert e că obișnuința cu care greșește dr. Cun i-a determinat pe medicii de diferite specialități - oncologi, chirurgi, interniști și alții - să nu-și mai trimită la ea bolnavii pentru investigații radiologice. „Unei paciente i-a diagnosticat metastaze la ficat și la rinichi. Femeia era terminată până a primit a doua opinie, care a infirmat rezultatele dr. Cun. Altei paciente i-a diagnosticat o tumoră la genunchi, dar nici vorbă de așa ceva. În astfel de situații, pacienții suferă șocuri psihice greu de depășit”, spune un medic.

Acuzând, însă, nu atât greșelile, cât purtarea Antoniei Cun, în iunie 2023 toți ceilalți 16 medici ai secției au sesizat Comisia de Disciplină a spitalului, reclamând că „are un comportament inadecvat, mergând până la hărțuire sexuală prin postări repetate pe rețelele de socializare, cu discutarea fanteziilor sexuale, ceea ce are ca efect crearea unui mediu jignitor și degradant”.

După ce i-a audiat atât pe ei, cât și pe dr. Cun, în august 2023 Comisia a conchis că aceasta a încălcat 10 prevederi ale Regulamentului spitalului și a propus să i se rezilieze contractul de muncă: „Faptele denotă indiferență față de angajator și de bunul mers al activității, constituie abateri disciplinare grave și, avându-se în vedere și comportarea generală în serviciu a salariatului, și consecințele, propune sancționarea salariatului cu sancțiunea reglementată prin art. 248, al. 1, lit. e din Codul Muncii, respectiv desfacerea disciplinară a contractului de muncă”.

„Judecători” cu blândețe

dr. Gheorghe Carp, manager Spitalul Județean BihorÎn ciuda verdictului categoric al Comisiei, care a „sărit” peste sancțiunile graduale prevăzute de Codul Muncii (avertisment scris, retrogradare, penalizare salarială cu 5-10% pe 1-3 luni), conducerea spitalului nu a dat curs propunerii. „În urma discuțiilor cu juriștii, am ajuns la concluzia că, dacă angajatul ne deschide un proces, am putea pierde, și instanța ne-ar obliga s-o reîncadrăm și să-i plătim salariile retroactiv”, afirmă managerul Spitalului Județean, dr. Gheorghe Carp (foto).

Acesta nu și-a schimbat poziția nici după ce, în luna ianuarie a acestui an, în urma unei sesizări a Colegiului Medicilor Bihor asumate de dr. Liana Toc, care a atașat plângerii și 10 exemple de greșeli de diagnosticare comise de dr. Antonia Cun, Comisia de Disciplină a acestui for a găsit-o vinovată pe doctoriță, un expert independent atestând că diagnosticele acesteia au fost „parțial sau complet eronate”. În ciuda gravității constatării, sancțiunea Colegiului a fost totuși moale: un simplu „avertisment”.

dr. Carmen Pantiș, Colegiul Medicilor BihorAvertismentul, explică președinta Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiș (foto), este a doua sancțiune în ordinea gravității, după mustrare. Or, dr. Cun deja primise și o mustrare, pentru „conduită necolegială”, în urma altei sesizări, înregistrate în septembrie anul trecut de cei 16 medici ai secției de Radiologie, care au acuzat-o de „hărțuire sexuală”.  

Nici mustrarea, nici avertismentul nu au, însă, niciun efect practic asupra posibilității unui medic de a continua să profeseze. „Acest lucru se întâmplă doar dacă un medic este sancționat cu suspendarea dreptului de liberă practică”, spune dr. Pantiș.

Aptă condiționat

Cum situația creată de dr. Cun este mult prea gravă, luna trecută managerul spitalului a dispus, totuși, reevaluarea capacității de muncă a acesteia de către specialistul de Medicina Muncii al unității, cu bănuiala - nedeclarată, firește - că doctorița ar fi afectată de tulburări psihice. Tot degeaba, însă.

Psihologul a constatat doar că Antonia Cun nu a avut „tendințe psihopatologice manifeste la momentul exprimării”. Diagnosticul psihiatric nu a fost comunicat conducerii spitalului, ci doar concluzia că aceasta este „aptă condiționat” de muncă, urmând să i se atribuie sarcini cu responsabilități reduse, pe care le poate stabili șeful ierarhic superior, adică aceeași dr. Liana Toc pe care a acuzat-o de „persecuție” și a pârât-o Colegiului Medicilor, care deocamdată nu i-a soluționat plângerea.

Pe de altă parte, managerul Gheorghe Carp și directoarea medicală a spitalului, dr. Lucia Daina, au sesizat și ei Colegiul Medicilor, luna trecută, reclamând „activitatea profesională necorespunzătoare” a Antoniei Cun, adică greșelile de diagnostic pe care aceasta le face.

Prin urmare, un nou complet de judecată al acestui organism se va întruni pentru a stabili, sau respinge, o eventuală sancțiune. Fie un vot de blam, cu aceeași lipsă de efecte practice precum mustrarea și avertismentul, fie suspendarea dreptului de a profesa. Caz în care Spitalul Județean ar fi chiar obligat s-o concedieze, iar reangajarea ei ar deveni, cum speră șefii unității, imposibilă...


DOSAR CLASAT
Povestea „contra-parafei”

În reclamațiile trimise BIHOREANULUI, la fel ca în plângerea penală făcută la Parchetul Oradea și în sesizarea adresată Colegiului Medicilor, Antonia Cun o acuză pe șefa secției Radiologie-Imagistică, Liana Toc, de „fals în acte medicale” fiindcă i-a corectat diagnosticele, susținând pe de o parte că acestea nu erau greșite, iar pe de alta că aceasta nu și-a pus „contra-parafa” pe modificări, care - fiind în logica ei greșite - o discreditează.

„Și-a permis fără să mă anunțe ce are de gând să facă, să devalideze rezultatele mele imagistice în sistemul informatic al spitalului și să le lase toate pe parafa și semnătura mea fără să le contra-parafeze, dar cu rezultatul dat nu de mine, ci de ea”, a acuzat Cun.

Intervenția șefei de secție pentru a corecta diagnostice eronate ale medicilor din subordine nu este, însă, ilegală, ci rezultatul unei obligații derivate din însăși fișa postului, susține dr. Liana Toc. „Când am fost audiată de Poliție, am arătat că am datoria să intervin când sesizez greșeli. De altfel, dosarul penal a și fost clasat”, afirmă aceasta, adăugând că nu trebuia să pună nicio „contra-parafă” din simplul motiv că sistemul informatic înregistrează automat modificările.

Alți trei șefi de secții i-au confirmat spusele. „Când un șef de secție modifică diagnosticul unui medic din secție, își asumă responsabilitatea, iar acest lucru este evidențiat în sistemul informatic”, explică unul dintre cei consultați.

Inclusiv șefa Serviciului Managementul Calității serviciilor medicale din spital, dr. Cecilia Lezeu, responsabilă de respectarea procedurilor de lucru, susține că „noțiunea de contra-parafă” nu există decât în relația dintre șeful de secție și medicul rezident, care nu are drept de liberă practică.


DR. LOVE. Pe site-ul său, intitulat „Artă. Viață. Iubire”, unde pozează provocator, dr. Antonia Cun își promovează romanul „Asta, pentru că m-ai iubit”, în care povestește cum o colegă de care s-a îndrăgostit, „dr. Cristiana”, o excita așa intens că i se umezeau pantalonii „până la genunchi”. Ulterior, a ajuns să  o acuze că a „trădat-o” și că vrea „s-o distrugă”...


„S-AU SĂTURAT”
Pericol pentru pacienți

Raportul Comisiei de Disciplină a Spitalului Județean a consemnat că nu doar „dr. Cristiana” și Liana Toc ar fi fost hărțuite de Antonia Cun, ci și o altă doctoriță din secția de Radiologie. O complimenta și pe aceasta obsesiv, iar apoi, fiindcă i-a respins avansurile, a anunțat-o că „te urăsc de moarte”.

În apărarea sa, Antonia Cun a susținut că „își face datoria ca un medic devotat și este respectuoasă față de colegi și pacienți”, pretinzând în continuare că a avut „o relație serioasă” cu „dr. Cristiana”, chiar dacă aceasta „nu o mai recunoaște”.

Întrebată dacă i se pare normal să posteze pe Facebook că șefa secției „a făcut lucruri penale” modificându-i diagnosticele, dr. Cun a răspuns că era „încărcată fizic și emoțional”, iar prin postări „simțeam o refulare, o liberă exprimare”. Ea a refuzat o evaluare psihiatrică, replicând că asta „ar însemna lezarea propriei persoane”.

Raportul care propune concedierea dr. Cun consemnează că medicii din secția de Radiologie „s-au săturat de atmosfera” pe care aceasta a generat-o, care a afectat „desfășurarea normală a activității, încrederea și climatul de lucru”. 

Unul dintre membrii Comisiei a declarat BIHOREANULUI că Antonia Cun „este un pericol pentru pacienți, deoarece pune diagnostice greșite și nu toate pot fi verificate de șeful de secție”. Comisia, însă, nu a judecat și acest aspect, ci doar cel acuzat de semnatarii sesizării, și anume comportamentul doctoriței față de ei.


DREPTUL LA REPLICĂ
Dr. Antonia Cun: „Nu am hărțuit pe nimeni... Se urmărește concedierea mea, ceea ce va genera un scandal monstruos”

După ce a trimis redacției 33 de mesaje acuzatoare prin e-mail, dar ulterior a refuzat să discute cu reporterul BIHOREANULUI despre acuzele formulate la adresa șefei de secție, motivând că așa a sfătuit-o avocatul, la o săptămână după publicarea articolului doctorița Antonia Cun a solicitat și un „drept la replică” în care a reluat povestea așa cum o vede.

Dr. Cun a trimis această „replică” tot în tranșe, printr-o serie de alte 6 mesaje expediate prin e-mail, iar pentru cei interesați BIHOREANUL le redă mai jos, cu precizarea că redacția a anonimizat numele altor medici pe care expeditoarea le-a menționat în misivele sale, pentru a evita eventuale replici la „replică”:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
Nu orice medic e doctor...
Când termini facultatea de medicină, devii "medic", având dreptul să practici medicina și să oferi îngrijiri pacienților. Însă, pentru a obține titlul de "doctor" (abreviat "dr."), este nevoie de o formare suplimentară și de câțiva ani de studii aprofundate. Aceasta implică de obicei înscrierea și finalizarea unui program de doctorat (PhD) sau a unui program de rezidențiat și specializare într-un anumit domeniu medical. Astfel, drumul de la a fi "medic" la a deveni "doctor" nu se oprește odată cu obținerea diplomei de medicină, ci continuă printr-un proces riguros de învățare și cercetare. Aceasta poate include participarea la studii clinice, publicarea de lucrări științifice, și acumularea unei experiențe valoroase în cadrul spitalelor sau clinicilor specializate. Pe scurt, deși obținerea titlului de "medic" marchează un moment important în cariera unui profesionist în sănătate, obținerea titlului de "doctor" necesită o dedicare suplimentară și o pasiune pentru cunoaștere și excelență în domeniul medical.
Postat 01 Iulie 2024, 01:24 de SMarius
vasi/adi13
A crescut semnificativ, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt uscaturil ca tine
Postat 27 Iunie 2024, 19:01 de Sandu2100
Sandu cel cu buda in curte
Parca ne spuneai sandule ca ce a crescut calitatea medicilor din oras! Prostia creste in oras, cum.si tu esti exemplul
Postat 27 Iunie 2024, 18:58 de vasi13
Impostură "multilateral dezvoltată" ?
Eu două nelămuriri am - chit că sunt tangente la postare, nu referitoare la aspectul medical: 1. Ce fel de editură își asumă asocierea cu o persoană care se ocupă de asemenea "creații"? Totuși, te-ai aștepta la mai mult de la un doctor în Litere, "poeziile" fiind cât se poate de mediocre: stilistic, dpdv gramatical etc.! 2. Doamna/domnișoara cu pricina, conform comentariilor de la o altă postare a BIHOREANULUI, mai veche, predă Engleza la o facultate orădeană. De ani de zile. Tot conform acelor comentarii, studenții (absolvenții) așteptau cu minutele în sală - uneori degeaba! Dacă așa stau lucrurile și acum, și acuzațiile sunt reale, e vai ș-amar; și păcat pentru mulțimea de absolvenți merituoși de Litere care ar putea să-i facă treaba (mult) mai bine pentru încă un "salar"!
Postat 27 Iunie 2024, 13:39 de educatie
A scapat porumbeii in mansarda
Dignostice gresite ? Pai, pune diagnostice pacientilor ? Are pacienti pe mana ei ? In ce lume traiti ? Unde sunt managerii spitalullui?
Postat 27 Iunie 2024, 07:44 de Riviera
nu mai e stiri dupe alegeri
trebuie a se intelege ca daca esti diferit ,vei fi ochit fie intr-o directie de promovare buna(cum se face de 10 ani cu camarila PNL in Oradea Mare),fie o promovare negativa cum e cazul matmoazelei din articol,dar promovarea indiferent de latura ei,tot promovare e.eu nestiind de domnita Antonia ,astazi am aflat ca are site cu romantze ,poezii(judecati-i exprimarea in acele opere doar daca sunteti capabili sa-l judecati pe eminesco),care ebihoreanul a facut reclama,involuntara presupun,dar ptr cei care judeca,3 facultati absolvite,nu e ptr "pulime"
Postat 26 Iunie 2024, 19:50 de florea
nu mai e stiri dupe alegeri
trebuie a se intelege ca daca esti diferit ,vei fi ochit fie intr-o directie de promovare buna(cum se face de 10 ani cu camarila PNL in Oradea Mare),fie o promovare negativa cum e cazul matmoazelei din articol,dar promovarea indiferent de latura ei,tot promovare e.eu nestiind de domnita Antonia ,astazi am aflat ca are site cu romantze ,poezii(judecati-i exprimarea in acele opere doar daca sunteti capabili sa-l judecati pe eminesco),care ebihoreanul a facut reclama,involuntara presupun,dar ptr cei care judeca,3 facultati absolvite,nu e ptr "pulime"
Postat 26 Iunie 2024, 19:50 de florea
Păreri de rău
Îmi pare rău pentru familia ei care, cu siguranță, este traumatizată. Cât de cât ii cunosc și chiar nu merită așa ceva. Fiecare e liber să-și aleagă orientarea sexuală. O fi ea cum o fi ca doctor, dar parcă e prea mult........ Iar efectul de turmă se poate observa și în acest caz....... Dacă șefa e împotrivă, atunci ceilalți, BRUSC, sunt și ei nemulțumiți.Iar această șefa TOC, in primul rând să fie asumată când face un RMN. Dacă nu-și aduce aminte, îi amintesc când am întrebat-o ce conține substanța de contrast... Iar TOC, mi-a răspuns că este aproape ATI. Adică, tot mortul va fi de vină.....
Postat 26 Iunie 2024, 18:11 de adevarat
Femeia nu e sanatoasa la mansarda...
Sau cum sa va zic... lipsesc niste rotite acolo stiti voi unde... Intrebarea adevarata e cum a ajuns sa lucreze in medicina? Adica asta clar ca nu trece nici un test psihologic. Clar in spital e locul ei, doar nu ca medic, ci pacient legat la pat.
Postat 26 Iunie 2024, 12:29 de cristianteofil
"Acuzând, însă, nu atât greșelile, cât purtarea"
Faptul ca colegii ei, au raportat abia cand ei personal au fost deranjati de comportamentul ei, dar nu ca ea a diagnosticat gresit zeci de pacienti pe luna, prezinta clar ce stofa morala, ce putori si profitori sunt toti de acolo. ca pacienti sufereau, faceau apoi tratamente gresite pt probleme care nu au, este irelevant pt doctorii respectivi, numa imaginea lor conteaza. Faptul ca conducerea nu face nimic nici acum pe motiv ca, poate castiga procesul, arata iar ca ii intereseaza mai mult interesele personale decat corectitudinea fata de pacient. Asta pe langa faptul ca tot sistemu e creat in asa fel incat sa se apere unul pe altul oricati pacienti ar induce in eroare/distruge viata/omora.
Postat 26 Iunie 2024, 12:14 de ciuki9
E bună
Chiar nu înțeleg, de ce se da la femei.
Postat 26 Iunie 2024, 11:07 de Sandu2100
...
Din câte îi cunosc pe mulți din sistemul medical local, iar pe cei cu nume și prenume din articol îi știu destul de bine, nu aș băga mâna în foc pentru probitatea și morala tuturor celor care o critică pe Antonia Cun. Cât timp mama Cun era pe poziție, nimeni din sistem nu a spus ceva. Acum, că cei 5+5+1 de la medicina muncii sunt scoși în afară, s-a găsit și marea CT-cistă Toc să inițieze tot felul de sesizări. Că fata Antonia nu crede în rezultatele medicale ale CT-cistei care își trimite pacienții de la spital la clinica privată situayă vis-a-vis de Poșta Mare nu-i o noutate. Și nu-i nou nici că Antonia Cun are atracție mai mare față de femei decât re bărbați. În acest context, Criș ... sunt prea acri strugurii "mâniei" și în mod absolut subiectiv ești de partea liberală a medicinii bihorene, nu-i așa?
Postat 26 Iunie 2024, 10:49 de KP
A fost și la Psihiatrie în Ștei?
Poate i-ar face bine să revină acolo pentru o perioadă, dar nu ca și dr. ci ca pacient. Însănătoșire grabnică!
Postat 26 Iunie 2024, 09:21 de Rogerius
https://antoniacun.ro/
Daca cineva se uita un pic pe site-ul domnisoarei in 2 minute isi da seama ca nu este sanatoasa.
Postat 26 Iunie 2024, 09:14 de Citizen
Dr. Cristina
Povestea cu Dr. cristina e veche de un an. Toata lumea stie cine e Dr. Cristina. Daca ma-sa lu' Dr. Love lua spagi, la fel facea sora d-nei Cristina,colecta spagile pt. examene in toata fac. de medicina. Astia ne sunt doctorii.
Postat 26 Iunie 2024, 08:57 de Jancsy
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5873 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON