Baiurile noastre și problemele UE

În mod ironic, după ce în România s-a decis comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare pe 9 iunie, ceea ce a prilejuit opoziţiei acuza că puterea face un talmeş-balmeş amestecând temele de interes local cu cele de importanţă europeană, tocmai Parlamentul European a livrat un subiect pe cât de fierbinte, pe atât de dătător de frisoane, căci priveşte cât se poate de direct o chestiune de interes vital pentru orice comunitate locală.

PE a adoptat săptămâna trecută o Directivă pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumurilor de energie, ce impune închiderea centralelor termice pe combustibili fosili (gaze, cărbuni, păcură) până în 2040 şi eliminarea completă din 2025 - de anul viitor! - a subvenţiilor pe care autorităţile le acordă populaţiei. Noua legislaţie ar urma să devină obligatorie după ce va fi adoptată şi de Consiliul Uniunii, format din reprezentanţii guvernelor. În ipoteza în care acest lucru - Doamne, fereşte! - s-ar întâmpla, România ar deveni una dintre victimele cel mai crunt lovite. 

În ce ne priveşte, Oradea ar fi cea mai puţin afectată de eliminarea subvenţiei, deoarece la noi aceasta este cea mai mică: doar 68 lei pe gigacalorie, care este produsă cu 465 lei şi vândută populaţiei cu 397 lei. Dar în tot restul ţării, unde nici centralele termice, fie că-s pe gaz, fie că ard cărbuni, şi nici reţelele de distribuţie nu au fost reabilitate, ar fi prăpăd.

Iată câteva cifre, care, apropo, demontează minciuna că Oradea are cea mai scumpă termoficare: în Bucureşti, o gigacalorie e produsă cu 949 lei şi se vinde cu 347 lei, subvenţia fiind de 602 lei. În Cluj, subvenţia este de 311 lei, pentru producerea unei gigacalorii cheltuindu-se 759 lei, în timp ce preţul pentru populaţie este de 448 lei (iar pentru firme, în funcţie de distanţa de CET-ul local, între 516 şi 802 lei plus TVA). În Timişoara, pentru a produce o gigacalorie se "ard" 873 lei şi ea e vândută cu 438 lei, deci subvenţia este de 435 lei. În Constanţa, preţul de producţie este de 1.020 lei, iar de vânzare de 450 lei, deci subvenţia e mai mult decât dublă. Iar exemplele pot continua. 

Dincolo de observaţia că subvenţia înseamnă, de fapt, mutarea unor bani dintr-un buzunar (bugetul local) în altul (conturile CET-urilor), deci tot cetăţeanul plăteşte integral termoficarea, doar că o mare parte indirect, concluzia este că fără subvenţie românii din toată ţara fie ar îngheţa de frig în locuinţe, fie ar plăti şi mai mult, căci ar achita amenzi pentru poluare.

Problema termoficării şi a energiei în general, aşadar, este o temă cât se poate de locală înainte de a fi europeană, iar a ceda presiunilor eco aberante ar însemna, pur şi simplu, sinucidere. Sunt curios dacă în campania ce urmează, cu alegeri simultane locale şi europene, va vorbi vreun politician despre ea. Indiferent că aspiră la o primărie sau la deputăţie în Bruxelles, au datoria să spună de pe acum alegătorilor dacă se vor supune sau se vor împotrivi acestei absurdităţi, sau altora la fel de periculoase.