URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Iulie 2023, 08:01

Au spart piața! Piața Nufărul e închisă degeaba, nicio firmă nu vrea să o transforme în parcare supraetajată (FOTO)

Au spart piața! Piața Nufărul e închisă degeaba, nicio firmă nu vrea să o transforme în parcare supraetajată (FOTO) ÎNCHIS! Spre nemulțumirea orădenilor, Piața Nufărul este ținută închisă din noiembrie 2022. La licitația organizată în aprilie 2023, Primăria s-a dovedit incapabilă să atragă un partener privat care s-o transforme în parcare. „Mai încercăm o dată”, spune edilul Florin Birta
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria a decis transformarea Pieţei Nufărul în parcare supraetajată în decembrie 2021, închiderea ei a fost hotărâtă în august 2022, iar comercianţii au fost alungaţi din noiembrie 2022.

De atunci, piaţa stă închisă, în dispreţul orădenilor siliţi să escaladeze şanţuri ca să-şi facă cumpărăturile în Piaţa Cetate. "Licitaţia nu a atras niciun ofertant", se scuză primarul.

Puşi pe drumuri 

Locuitorii din Nufărul sunt revoltaţi. Întâi au început şantierele, care au umplut zona de şanţuri, mizerie şi praf, apoi s-a întrerupt circulaţia tramvaielor, izolându-i de oraş, după care s-a închis şi piaţa, lăsându-i fără acces la fructe şi legume proaspete. 

Dar piaţa stă nefolosită de 8 luni. Comercianţii au fost alungaţi, iar pe spaţiu se pune praful. "Primăria trebuia să lase piaţa deschisă până începea lucrul la parcare, nu să pună oamenii pe drumuri", zice un riveran.

Cei circa 25 de comercianţi s-au împrăştiat. "Unii, cum sunt cei de coroane ori lactate, au mers în Piaţa Cetate. Alţii au renunţat să mai vină de pe sate, pentru că şi-au găsit spaţii mai aproape de casă", spune Liviu Andrica (foto), directorul Administraţiei Domeniului Public, care gestionează pieţele. Sau, probabil, au renunţat la afaceri...

Rară excepţie, un comerciant şi-a deschis magazin în apropiere. "Pentru mine e mai bine. În piaţă plăteam lunar aproape 8.000 lei pentru mese, curent şi tot. Aici plătesc 6.000 lei şi în plus am climă, încălzire, apă", spune Dan.

Cei mai afectaţi sunt, însă, cumpărătorii. "Problema mare este a oamenilor obişnuiţi să cumpere din piaţă, care nu mai au unde merge", zice bărbatul. Asta, deşi în urmă cu 7 ani municipalitatea a investit 90.000 euro în copertină şi în spaţiile comerciale, în final abandonate pentru amenajarea unei parcări de care nu s-a mai ales nimic...

Un proiect cu bube 

În Primărie bâlbele se ţin lanţ. "La licitaţia din luna aprilie nu s-a prezentat niciun ofertant", spune şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa. Apoi, proiectul a fost lăsat să zacă. "Am discutat cu domnul primar acum două săptămâni. Vor licita proiectul, din nou, în aceleaşi condiţii", zice Popa.

Licitaţia e, însă, dubioasă. Primăria caută un investitor dispus să preia terenul de 4.247 mp şi în trei ani să ridice o parcare de circa 6,4 milioane euro, cu 335 locuri dispuse pe patru etaje, plus terasă, iar la parter, spaţii comerciale. Municipalitatea scoate la licitaţie dreptul investitorului de a folosi terenul pornind de la 40 lei/mp/an. La finalizarea lucrărilor, va evalua clădirea fără parter, care va rămâne investitorului, iar în 10 ani Primăria o va cumpăra în rate egale.

"Nu a venit nimeni la licitaţie pentru că - am atras atenţia asupra ei - este făcută ori cu dedicaţie, ori cu incompetenţă. Pe lege, nu poţi să cumperi direct o clădire", susţine consilierul local Liviu Sabău Popa (foto), referindu-se la faptul că legea impune ca orice achiziţie să se facă tot prin licitaţie. Şi PSD-istul acuză Primăria că de fapt pune carul înaintea boilor. "Întâi trebuia făcută licitaţia şi abia apoi închisă piaţa".

Opt luni pierdute...

Primarul nu vede, însă, nicio vină a instituţiei pe care o conduce. "Încercăm să construim parcarea din bani privaţi", spune Florin Birta (foto). După aproape un an pierdut, municipalitatea se gândeşte să construiască ea parcarea, cum a făcut până acum cu toate celelalte. "Dacă nu va veni nimeni la o nouă licitaţie, vom găsi fonduri locale pentru construirea clădirii", spune edilul.

În ce priveşte închiderea pieţei, Birta susţine că a fost impusă din motive birocratice: "Ca să putem demara procedurile de licitaţie, terenul trebuia să fie liber de sarcini şi trecut din patrimoniul public în patrimoniul privat al oraşului". 

Poziţia sa este confirmată şi de juriştii Prefecturii, care verifică legalitatea deciziilor administraţiilor locale. "Primăria trebuia să elibereze amplasamentul, pentru că îi schimbă destinaţia. Nu putea preda terenul la Direcţia Patrimoniului Imobiliar câtă vreme avea un contract de administrare încheiat cu ADP, care la rândul ei avea contracte cu comercianţii din piaţă", spune directorul Cancelariei Prefectului, Ligia Oala.

Desigur, situaţia ar fi stat altfel dacă licitaţia ar fi fost organizată de ADP, ca până acum, dar Primăria ţinea cu dinţii să atragă un partener privat. Cu sacrificarea orădenilor lăsaţi fără piaţă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
@SANDU2100
Mai vrei statui cu Bolojan? Te-ai mai calmat, umbli la psihiatru, ca nu te mai aud cu statuile ?
Postat 21 Iulie 2023, 18:55 de Mihaita
@ sandu
Tu vorbești de conturi false??? Pai uită-te la toată propaganda și armata de boti din social media, care ridică în slăvi orice mișcare făcută de gașca penala din cl/cj/pmo. Tu ești exemplul cel mai bun!
Postat 21 Iulie 2023, 11:17 de oradeanbihor
Ok, cenzorule,....
... ramane cum am spus!
Postat 21 Iulie 2023, 07:20 de pinonel
::::))))))
Se apropie alegerile și se știe clar cine va câștiga, și va câștiga cel care face face treaba pt populatie, dar unii sunt în campanie din octombrie 2020. Sa ne uităm la Palavrageanu de la USR câte conturi false are ::::::)))) și mai e și fudul.
Postat 20 Iulie 2023, 19:30 de Sandu2100
Pinonel
Eu votez cu el, și 70% dintre Orădeni, și tu o sa mori de ciudă cu tot cu opoziție și propagandă. Moare PSD si USR de ciudă.
Postat 20 Iulie 2023, 19:18 de Sandu2100
mai ușor cu propaganda!
Am înțeles asta, nu e nevoie să o repeți de atâtea ori. Nu faci decât să provoci reacții. E tot o formă de propagandă și ce faci tu. În discuție nu sunt preferințele electorale, ci ceea ce se face în oraș, dacă un proiect sau altul e reușit sau nu, ce ar trebui corectat să fie bine. Mesajele astea sforăitoare, pro și contra administrației, nu ajută la nimic.
Postat 20 Iulie 2023, 19:40 de Moderator
UPDATE/UPGRADE
CENZURAT
Postat 20 Iulie 2023, 17:11 de pinonel
mai încearcă!
Serios acum, chiar nu pricepi că nu acceptăm blesteme din astea penibile? Păreai un pic mai evoluat.
Postat 20 Iulie 2023, 18:41 de Moderator
Păi....
.... să nu mai fie spațiul gol , să se mute Primaria, cu toate departamentele în locul pieței și Primarul, cu o măsuță și un scăunel, în rondul unde întorc tramvaiele... Și nici atunci nu-o sigur că vor învăța din greșeli...
Postat 20 Iulie 2023, 17:00 de Taxi-driver
adi13
Corect, cunosc foarte bine situatia din zonă.
Postat 20 Iulie 2023, 16:23 de Maikeltroll
@maiketroll
La judetean puteau face parcare pe locul blocului nou construit, si nu demolau casele si distrugeau afacerile unor oameni. DAR PRIMARIA CAND ARE SPATIU LIBER PREFERA SA NU FACA NIMIC IN ZONA RESPECTIVA, APOI LASA SA SE FACA BLOCURI IAR PE URMA VINE CA TREBUIE DEMOLATE CASELE OAMENILOR CA TREBUIE PARC, SAU PARCARI. sI MAI AU TUPEUL SA SPUNA CA OAMENII AU CERUT ASTA, PI DA OAMENII AU CERUT PARC SAU PARCARI CAND TERENUL ERA LIBER, NU DUPA CE S-AU FACUT BLOCURI.
Postat 20 Iulie 2023, 14:23 de adi13
Smecherii si minciuni
In capat Nufaru era loc destul pentru parcare pe terenul celor de la Emanuel, langa blocurile noi e teren gol nefolosit. Se putea expropia lejer e iarba fara constructii .Dar pe pocaiti nu e voie, ca sunt fratii lui Bolo. Bine ca case au putut demola in zona. Dar pietele trebuie distruse toate. Vrem numai supermarketuri. Bine ca au modernizat piata apoi o demoleaza.
Postat 20 Iulie 2023, 12:09 de Petre93
Parcari
Despre parcarea de la spitalul judetean se mai aude ceva!?
Postat 20 Iulie 2023, 09:23 de Maikeltroll
Amatori
Oraș condus de amatori, rezultate pe măsură. In caz de eșec nimeni nu e de vina, toate deciziile aparțin instituțiilor orasului (conduse amatoriceste) așa că orice boacănă va fi suportata de orădeni. Bravo țărane!
Postat 20 Iulie 2023, 09:05 de oradeanbihor
Ce faci Birta ? Ai innebunit de tot ?
Are bani destui de aruncat la echipa de baschet si la cea de fotbal (un grup restrans de beneficiari, adusi de peste tot), dar cand vine vorba de oradenii platititori de taxe, impozite si de datorii ale orasului... pauza. Ca sa nu mai spun si de salariile mari ale celor din primarie platite de oradeni.
Postat 20 Iulie 2023, 08:23 de Timi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON