`
< Pagina precedentă 129 130 131 132 133 134 135 136 137 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Smaranda Chişbora
- EXCLUSIV: Ryanair nu va mai opera niciun zbor din Oradea! 14/03/2018
- Atenţie! Vor fi noi blocaje la frontieră din cauza restricţiilor de circulaţie din Ungaria 14/03/2018
- "Piraţii" fac ravagii: Locuitorii dintr-o comună bihoreană au rămas fără curse regulate de autobuz 14/03/2018
- "Maşinile" lui Leonardo da Vinci vor fi expuse, de sâmbătă, la Muzeul Ţării Crişurilor 14/03/2018
- Aglomeraţie şi cozi kilometrice, în Borş. Camioanele care ies şi intră în ţară blochează circulaţia (FOTO) 12/03/2018
- Vin vedete! Primăvara aduce la Oradea spectacole susţinute de Tudor Gheorghe, Ducu Bertzi, Viţa de Vie şi Horaţiu Mălăele 10/03/2018
- După licitaţii eşuate, Consiliul Judeţean a ales firme care să se ocupe doar de proiectarea bazinelor de înot din Nucet şi Săcueni 08/03/2018
- Sebastian Lascu insistă ca proiectul "Igiena peisajului" să fie supus votului CJ și cere demisia şefului AMD Bihor, fiindcă face "poliţie politică" (VIDEO) 08/03/2018
- Orădenii sunt invitaţi la un eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru SOS Autism 07/03/2018
- Traian Bodea prezintă dorinţe: Consiliul Judeţean Bihor vrea să facă o parcare supraetajată la Vârtop 07/03/2018
- "Variaţiuni enigmatice": Orădenii sunt invitaţi să vadă un nou spectacol al Teatrului Regina Maria, regizat de Elvira Rîmbu 07/03/2018
- Licitaţia pentru Drumul Apuseni e "live". Investiţia în primul tronson se ridică la 118 milioane lei 06/03/2018
- Cozi de camioane la frontiera Borş. Se aşteaptă aproape două ore 06/03/2018
- Dănţăuşii de argint: Povestea ansamblului Zestrea Budureşii, care a obținut locul 2 la concursul lui Măruţă 06/03/2018
- Premieră naţională la Teatrul Regina Maria: "F. A. D. (Noduri şi plăci)", un spectacol tip "puzzle" despre o temă sensibilă 05/03/2018
- Relaxare călare: Bihorenii pot face plimbări de plăcere sau chiar să înveţe arta echitaţiei la patru centre dedicate din judeţ 04/03/2018
- Seara muzicii: Cartea rockului românesc din anii ’90 şi noul album "de rock şi jale" al lui Călin Pop au fost lansate împreună la Oradea (FOTO/VIDEO) 03/03/2018
- Bijuterie şlefuită: Cu o investiţie de 6 milioane euro, Palatul Baroc din Oradea îşi va recăpăta strălucirea (FOTO) 03/03/2018
- Just bussines: Noul preşedinte al ALDE Bihor, Ciprian Blejan, spune că partidul nu are "nimic personal" cu Traian Bodea 02/03/2018
- Voluntarii din domeniul social au fost premiaţi la Primăria Oradea (FOTO) 02/03/2018
- Hazliu la frontieră: Un bărbat a încercat să intre în ţară, prin Borş, la volanul unui Citroen, deşi nu are permis! 02/03/2018
- Asociaţia Caritas Catolica i-a îmbrăcat pe oamenii străzii cu geci de schi (FOTO) 01/03/2018
- Teatrul Regina Maria dedică un spectacol actorilor vârstnici şi cu probleme de sănătate în cadrul campaniei "Artiştii pentru artişti" 01/03/2018
- OTL va cumpăra 20 de tramvaie Tatra second-hand, care acum circulă prin Berlin 01/03/2018
- Se deschide autogara OTL de pe Ştefan cel Mare. Investiţia s-a ridicat la un milion de lei (FOTO) 01/03/2018
- "Rock în timpuri noi": Al doilea volum din "Istoria rock-ului românesc" va fi lansat la Oradea odată cu noul album al lui Călin Pop 28/02/2018
- Măsuri de urgenţă: Oamenii străzii rămân şi ziua la căldură, în adăpostul din strada Gutenberg 28/02/2018
- Oradea face party! Anul acesta, orădenilor li se pregătesc evenimente diverse şi bogate, în care se vor investi peste 4 milioane lei 28/02/2018
- Vicele "rebel": Consiliul Judeţean susţine că drumurile din Bihor au fost deszăpezite cum trebuie. Traian Bodea arată că pe unele te poţi da cu sania (FOTO) 27/02/2018
- Opera "Nabucco", pe scena Teatrului Regina Maria 26/02/2018
< Pagina precedentă 129 130 131 132 133 134 135 136 137 Pagina următoare >
-
Bărbat din Bihor, arestat pentru că a vrut să răpească băiețelul unui cuplu de polițiști
12:00, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
„Prima zi fără Fisc”: angajații Finanțelor din Bihor nu lucrează joi, la fel ca în toată țara, declarând „Revoltă pentru demnitate” (FOTO) 11:32, 04 Iun 2026
-
Razie printre trotinetiști în Bihor: amenzi pentru mers pe o roată, câte doi pe trotinetă și circulație pe trotuar 13:14, 04 Iun 2026
-
Tragedie în Oradea: O fată de 16 ani a căzut de pe o clădire dezafectată în centrul orașului (FOTO)
22:32, 22 Mai 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Fostul co-președinte AUR Claudiu Târziu își face bază și în Bihor: se înfiripă filiala unui nou partid naționalist-conservator, dar fără „circ și panaramă”, care să „refondeze România” (FOTO)
15:51, 30 Mai 2026
-
Nu trebuie să alergi la X-MAN România ca să faci parte din el (FOTO)
08:30, 05 Iun 2026
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
07:57, 05 Iun 2026
-
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat pentru viol și agresiune sexuală. A profitat de vulnerabilitatea unor copii
22:49, 04 Iun 2026
-
Bolojan, despre contractul de 196 milioane euro încheiat cu Digi prin programul SAFE: „Nu are nicio legătură cu Guvernul României. Am aflat din presă cine l-a semnat” (VIDEO)
22:26, 04 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- Da. Așa-i, am văzut și eu gurile de scurgere pluvială Orice drum ar trebui să aibă înclinație... Postat 05 Iun 2026, 07:11 de Vio_427
- Doar capacele... acelea rotunde, căci gurile de canal pluviale... Postat 05 Iun 2026, 06:56 de Taxi-driver
- TVR un post de poponari! Nu mai aveai loc de el la emisiunile de... Postat 04 Iun 2026, 23:00 de scortosul
- Guvern „tehnic, nu politic”. daca aplicam această sintagmă, apoi eu... Postat 04 Iun 2026, 19:33 de Poienaru
- Snobul și cocălarul. Daca tot asa prezinta si arta cum si-a descris... Postat 04 Iun 2026, 18:39 de Poienaru
Bihoreanul tipărit
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
07:57, 05 Iun 2026
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat pentru viol și agresiune sexuală. A profitat de vulnerabilitatea unor copii
22:49, 04 Iun 2026
-
Bolojan, despre contractul de 196 milioane euro încheiat cu Digi prin programul SAFE: „Nu are nicio legătură cu Guvernul României. Am aflat din presă cine l-a semnat” (VIDEO)
22:26, 04 Iun 2026
-
Ilie Bolojan, sceptic după desemnarea lui Eugen Tomac ca premier: Avem rezerve că un guvern tehnocrat poate da rezultate (VIDEO)
21:22, 04 Iun 2026
-
Nicușor Dan a făcut anunțul: îl desemnez premier pe Eugen Tomac (FOTO/VIDEO)
18:08, 04 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Nu trebuie să alergi la X-MAN România ca să faci parte din el (FOTO)
08:30, 05 Iun 2026
-
Sfârșit de epocă la CSM Oradea: Cristian Achim nu mai este antrenor principal după 16 ani și jumătate 19:40, 04 Iun 2026
-
Peste 200 de alergători sunt așteptați la Tinca Cross. Comuna bihoreană devine din nou punct de întâlnire pentru iubitorii de mișcare
18:33, 04 Iun 2026
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
BIHOREANUL TV
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
„Calmat” cu bastonul: L-au „salvat” de la sinucidere cu lovituri și cătușe, apoi l-au dus la Poliţia Oradea în pijama şi desculţ (VIDEO)
07:57, 05 Iun 2026
-
A doua amânare pe căile Clujului și Averescu din Oradea: înlocuirea capacelor de canal se va termina abia săptămâna viitoare (FOTO)
18:55, 04 Iun 2026
-
Școala „Ion Bogdan” din Oncea, modernizată prin PNRR: lucrările au ajuns la stadiul de 80% (FOTO)
17:33, 04 Iun 2026
-
Cozi la Primăria Oradea pentru parcările de domiciliu: 1.400 de șoferi riscă să-și piardă locurile după 10 iunie (FOTO)
16:16, 04 Iun 2026
Stiri Oradea
-
A doua amânare pe căile Clujului și Averescu din Oradea: înlocuirea capacelor de canal se va termina abia săptămâna viitoare (FOTO)
18:55, 04 Iun 2026
-
Cozi la Primăria Oradea pentru parcările de domiciliu: 1.400 de șoferi riscă să-și piardă locurile după 10 iunie (FOTO)
16:16, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
Timp Liber
-
Nu trebuie să alergi la X-MAN România ca să faci parte din el (FOTO)
08:30, 05 Iun 2026
-
Cupa României la Voltije se ține sâmbătă la Leș: cai, demonstrații ecvestre și activități pentru copii
20:20, 04 Iun 2026
-
Bogdan de la Ploiești și F. Charm vin la Ziua Comunei Girișu de Criș, în Tărian. Programul complet al sărbătorii
15:10, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5223 RON
- 1 EUR = 5.2581 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



