URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 26 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primarul PSD al Sânmartinului, Cristian Laza, a anunțat că a reușit să primească prin programul Anghel Saligny fonduri nerambursabile în valoare de 88 de milioane de lei, pentru a introduce gazul în comună. Asta după ce, atunci când au fost fonduri europene prin POIM pentru așa ceva, comuna lui nu s-a calificat. Omul o spune pe șleau, că au fost privilegiate comunele liberale întrucât cei de dreapta conduc județul.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
17 Februarie 2021, 11:45

Verdict în procesul pentru şefia Teatrului Regina Maria din Oradea. Ce hotărâre au luat judecătorii 

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judecătorii Tribunalului Satu Mare au decis, marţi, anularea dispoziţiei prin care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, a decis la finalului anului 2019 organizarea controversatului concurs pentru funcţia de manager al Teatrului Regina Maria din Oradea, câştigat apoi de Elvira Rîmbu, care se află în prezent la cârma instituţiei de cultură. 

Sentinţa nu este definitivă

Astfel, potrivit portalului instanţelor, pe 16 februarie, un complet al secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Satu Mare, unde procesul a fost strămutat la cererea conducerii de atunci a CJ Bihor, a dispus anularea Dispoziţiei nr. 445 din 13 decembrie 2019, semnată de Pásztor Sándor, "privind organizarea concursului de proiecte de management al Teatrului Regina Maria".

Practic, Tribunalul Satu Mare a decis că actul care a stat la baza concursului câştigat de Elvira Rîmbu nu este legal. Drept urmare, nici mandatul obţinut de aceasta nu ar mai fi valid.

Sentinţa Tribunalului Satu Mare, unde a fost strămutat procesul, nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. 

Fără evaluare pentru Daniel Vulcu

Procesul a fost deschis la începutul anului 2020 de către Instituţia Prefectului Bihor, după ce preşedintele de atunci al CJ Bihor, Pásztor Sándor, nu a anulat, aşa cum îi ceruse prefectul Dumitru Ţiplea, dispoziţia de organizare a unui concurs la Teatrul Regina Maria. Astfel, ex-preşedintele CJ avea calitatea de pârât în proces. 

Prefectul susţinea, printre altele, că organizarea unui astfel de concurs ar fi nelegală în condiţiile în care fostul manager al Teatrului, Daniel Vulcu, nu a beneficiat, aşa cum cere legea, de o evaluare finală corectă, care i-ar fi putut da şansa unui nou mandat, fără ca acesta să participe la un concurs deschis şi altora. 

Acţiunea prefectului, respinsă

Vicepreşedintele de atunci al CJ Bihor, Ioan Mang, a susţinut că, legal, Instituţia Prefectului nu se poate pronunţa asupra legalităţii unei dispoziţii emise de preşedintele Consiliului Judeţean, ci poate bloca doar hotărârile adoptate de plenul Consiliului Județean. 

Din acest punct de vedere, din datele sumare apărute pe portalul Tribunalului Satu Mare, judecătorii par să-i fi dat dreptate lui Mang. Concret, în minuta şedinţei de marţi, 16 februarie 2021, completul care a judecat cauza a decis că "respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Bihor, în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală". 

În schimb, judecătorii au admis cererea de intervenţie în proces formulată de fostul manager al Teatrului, Daniel Vulcu, împotriva preşedintelui CJ Bihor, şi prin urmare au anulat dispoziţia prin care s-a organizat concursul. 

Numire amânată

Dacă hotărârea Tribunalului Satu Mare va rămâne definitivă, ea ar putea însemna finalul mandatului de manager al Teatrului Regina Maria deţinut de Elvira Rîmbu, întrucât funcţia a fost primită în urma concursului organizat în baza dispoziţiei anulate. 

După cum BIHOREANUL a relatat la acea vreme, Pásztor Sándor a amânat timp de 5 luni să o numească oficial pe Rîmbu ca manager, deşi aceasta câştigase concursul, tocmai fiindcă prefectul atacase deja în instanţă dispoziţia privind organizarea concursului. A făcut-o, însă, în sfârşit, în vara anului trecut, după ce Elvira Rîmbu l-a acţionat în instanţă. 

O hotărâre unicat

Procesul s-a judecat la Tribunalul Satu Mare la cererea fostului președinte al CJ Bihor, Pásztor Sándor, iar hotărârea este o premieră deoarece - deși dă dreptate Prefecturii privind observația că un concurs nu poate fi organizat în baza unei simple dispoziții a unui președinte de Consiliu Județean, legea impunând o hotărâre adoptată de plenul CJ - ea susține că dispozițiile președinților de consilii județene nu s-ar supune controlului de legalitate al prefecturilor.

Acest fapt ar contrazice legea, care arată că dispozițiile primarilor sunt supuse controlului de legalitate al prefecturilor, la fel ca hotărârile consiliilor locale, și ar însemna că președinții de consilii județene ar avea dreptul să semneze dispoziții chiar contrare hotărârilor de consilii județene și de forță juridică superioară, fără nicio cenzură de legalitate, deși aceștia sunt în aceeași poziție precum primarii, având calitatea de autoritate executivă în raport cu consiliile locale și consiliile județene, ale căror hotărâri sunt obligați prin lege să le pună în executare.

De altfel, prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, a declarat pentru BIHOREANUL că juriștii instituției vor analiza motivarea soluției instanței din Satu Mare pentru a o ataca la instanța superioară, Curtea de Apel Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.525 RON
  • 1 EUR = 4.9214 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON