URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
13 Februarie 2024, 13:20

Un sfert dintre contribuabilii orădeni şi-au plătit deja toate impozitele pe 2024. Vezi cât a încasat Primăria pe zi!

Un sfert dintre contribuabilii orădeni şi-au plătit deja toate impozitele pe 2024. Vezi cât a încasat Primăria pe zi! foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un sfert dintre contribuabilii orădeni şi-au plătit deja toate impozitele pe 2024.

Luna trecută şi-au stins integral datoriile faţă de bugetul local un număr total de 39.476 de contribuabili orădeni, persoane fizice şi juridice.

"Potrivit evidenţelor fiscale ale Direcţiei Economice din Primăria Oradea, şi-au achitat taxele şi impozitele la bugetul local un număr de 36.422 persoane fizice şi 3.054 persoane juridice", a transmis Primăria Oradea marți, printr-un comunicat de presă.

Cum în evidenţele fiscale ale reşedinţei de judeţ sunt înregistraţi în total 143.000 de contribuabili, cei 39.476 de plătitori reprezintă 27,6% din total.

"Numărul contribuabililor care şi-au stins obligaţiile fiscale încă din luna ianuarie este cu atât mai mare cu cât municipalitatea a început să facă încasări doar din data de 10 ianuarie, după calcularea sumelor datorate de toţi contribuabilii, iar aceştia au avut la dispoziţie nu o lună întreagă, ci doar 21 de zile", a declarat pentru BIHOREANUL directorul adjunct al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Oradea, Sorin Iacob.

Încasări de 26.400 euro pe zi!

Numărul orădenilor care îşi plătesc impozitele încă din prima lună din an este în continuă creştere.

"Anul trecut, în acelaşi interval de timp, 1 ianuarie - 31 ianuarie 2023, şi-au achitat taxele şi impozitele locale un număr de 31.482 persoane fizice, respectiv 3.011 persoane juridice", se menţionează în comunicatul Primăriei.

Astfel, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, în ianuarie 2024 şi-au plătit integral impozitele mai mult cu 4.940 de orădeni şi 43 de firme din municipiu.

Încasările bugetului local au crescut astfel de la circa 20,4 milioane lei (în ianuarie 2023) la 23,2 milioane lei (2024). Suma încasată în plus de oraş s-a ridicat la circa 2,7 milioane lei, echivalentul a 554.000 de euro.

În luna ianuarie orădenii au vărsat în bugetul local, în medie, circa 26.400 euro pe zi. Cam cât o maşină nouă.

"Îşi gestionează mai uşor veniturile"

"Mulţi orădeni preferă să îşi plătească impozitele la începutul anului, ca asigurarea la maşină, rovigneta şi altele, ca să ştie că au scăpat de o grijă. Oamenii consideră că aşa îşi gestionează mai uşor ulterior veniturile", a explicat directorul adjunct Sorin Iacob.

În plus, până la sfârşitul lunii martie, orădenii care îşi sting integral obligaţiile fiscale beneficiază de bonificaţii, suma "salvată" crescând proporţional cu nivelul impozitelor datorate.

Plata integrală a impozitelor pe clădiri, teren şi mijloace de transport prin intermediul site-urilor www.oradea.ro, www.ghiseul.ro ori a aplicaţiei "Plata Impozite Mobile Play" atrage o bonificaţie de 10% în cazul persoanelor fizice şi de 8% în cazul celor juridice.

Obligaţiile fiscale datorate de persoanele fizice sunt afişate pe site-ul municipalităţii direct cu reducerea de 10% aplicată.

Bonificaţia acordată persoanelor fizice şi juridice scade, în schimb, la doar 4% dacă plata se face la ghişeele Primăriei, Poştei Române ori CEC-ului, ori prin POS, ordin de plată sau internet banking.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Iar se bagă-n seamă prostanul de serviciu de la PNLSD.
Cum anul acesta am de plătit aproape 6.000 Euro echivalent în lei și încasările orașului au ajuns la un sfert, rezultă că municipalitatea poate bate câmpii în continuare, având asigurate salariile tuturor "neterminaților" acesteia.
Postat 14 Februarie 2024, 08:38 de KP
O tâmpenie
Am făcut și eu anul trecut prostia asta! Nu se va mai repeta pentru câțiva lei !!!
Postat 14 Februarie 2024, 00:41 de Adrian1965
KP
Ți-ai plătit impozitele ca parca acum 3 ani aveai 5500 de ron de platit ::::)))) nu de alta dar si bogatii se plâng :::)))
Postat 13 Februarie 2024, 18:56 de Sandu2100
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON