URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 August 2023, 11:05

Tot despre pasaje. Pro!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În timp ce unii orădeni militează pentru drepturile pietonilor, alții pentru cele ale bicicliștilor, iar pentru drepturile șoferilor ei înșiși, eu sunt deschis pentru drepturile tuturor și, implicit, pentru amenajarea a cât mai multe zone pietonale, a cât mai multe piste pentru bicicliști și a cât mai multe străzi și pasaje sub și supraterane. Atât pe arterele de la marginea Oradiei, cât și pe cele din oraș. Sunt și șofer - că trebuie-, și biciclist - când nu plouă sau nu arde soarele-, și pieton - când nu mă grăbesc. Și, în toate ipostazele, aș fi câștigat dacă se fac toate cele enumerate. Altfel, dacă nu se fac, vom continua să ne târâm ca melcii pe străzile înguste și în intersecții.

În plus, ca orădean al cărui „dormitor” se află într-o suburbie, dar care continuă să lucreze în oraș, mai am un motiv în interesul meu pentru pasaje: să ajung la muncă și acasă cât mai repede, cât mai sigur, cu cât mai puține ambuteiaje sau accidente. Deocamdată, pentru că localitatea de rezidență e legată de oraș printr-un singur drum (construit înainte de 1989, care poate fi blocat de un tractor sau de o simplă tamponare), mă bucur că Bolojan mai face și altele. Oricum, sunt unul dintre miile de orădeni norocoși că la începuturile lui de primar „a făcut” centura pe două benzi, că fostul prefect Claudiu Pop „a făcut” și pasaje peste ea și aștept ca Birta să „facă” unul și pe sub ea. 

Îmi dau seama, totodată, că alți orădeni sunt nemulțumiți că orașul e plin de șantiere. Majoritatea sunt oameni de bună credință, supărați de durata mare a lucrărilor la pasajele din centrul civic, întinsă mai ales de inflația de după izbucnirea războiului din Ucraina, care a aruncat în aer prețurile contractelor, firmele oprindu-se din lucru până au fost actualizate. Unii, cred că mai puțini, sunt întărâtați de propaganda adversarilor lui Bolojan, cu socoteala că vor capitaliza la vot nemulțumirile.

Nici nu s-au finalizat aceste pasaje, că Primăria a și anunțat altele, la Crișul și la Gară, iar Consiliul Județean că preia de la oraș proiectul pasajului Vladimirescu - Oneștilor, botezat DJ 797H, prilej pentru cârcotași să acuze subordonarea municipalității de către administrația județeană, de parcă nu tot prin Oradea ar trece, de decenii, DN 1, din Calea Clujului până pe Borșului. Prevăd, așadar, o nouă campanie și contra acestui proiect. 

Nu știu dacă îl va opri, dar asta nu înseamnă că trebuie ignorate ecourile. Argumentele contra pasajului nu sunt altele decât „să nu se facă”, cam la fel ca opoziția și la Podul Sovata, și la Pasajul Magheru, și la „drumul expres” Făcliei - Ecaterina Teodoroiu - Izvorului - Bihorului - Real II (și ce utile sunt acum toate!). Primăria și CJ trebuie să admită, totuși, că nu au explicat destul și, poate, nici cu adevărat proiectele. Nu sunt suficiente „dezbateri publice” doar la sediu, fără public, ci sunt necesare prezentări ale lor în cartiere, în zonele afectate, cu specialiști și cetățeni care să le discute așezat. Ar avea astfel nu doar utilitate, ci și, fără dubiu, legitimitate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
O singura banda
mie mi se pare ingrijorator ca de la mag crisu pana la gara vor sa reduca traficul auto la o singura banda pe sens!!!! asta mi se pare o prostie enorma care o sa strice traficul rau de tot
Postat 09 August 2023, 17:09 de TanarSiNelinistit
pretentii @christa
Nu am pretentii de apa si canalizare pe varful BH(desi vad caCAO intr-acolo se indreapta facand lucrari la 60-70 de km de Oradea) ci sa am apa si canalizare in Oradea in acest DECENIU inainte sa cheltuim(intr-adevar cu bani partial luati de la UE sau guvern) foarte multi bani pe infrastructura de NY. La fel cum am pretentii ca parcurile din oras sa nu fie pline de copaci picati, crengi si alte cele la 2 saptamani dupa acea furtuna teribila. Asa sunt eu mai pretentios. Si la fel cum am votat ultimele 4 administratii locale avand pretentiile acceptabil indeplinite, pe urmatoarea nu o voi mai vota. Pentru ca Oradea trebuie sa devina si despre "pretentiile" locuitorilor orasului
Postat 09 August 2023, 14:50 de jijijupanu
.
pasajele sunt bune acolo la Crisu-gara, dar cu 4 benzi auto. Altfel sunt degeaba
Postat 09 August 2023, 14:28 de David
@jijijupanu
Gata m-am prins. Imi fac casa pe VF Bihoru'. Deci CAO sa-mi aduca apa si canalizare! Glumeam. Sper ca s-a prins gluma. CAO e un S.A. scopul este de a face profit sub obladuirea Primariei. Daca nu face profit.....e buba. Got it?
Postat 09 August 2023, 14:27 de Christa
da
nu exista dezvoltare centralizat gandita in fostul est , oricare sub cortina, care sa nu fi incercat primo (cred ca e o chestiune culturala) , sa repare,darame,re.. sa suie vertical, sa ciakaneze si sa nu ia in considerare orizontala, o fi ca e si mai ieftin sa cresti densitatea platitorului , da mai e si cu grave deficiente cultural socio-istorice , adica daca incerci sa replici infrastructura , arhitectura ..orice din zone istoric semnificativ mai mult populate , chiar daca inspiratia e din zone adiacente fostei cortine , o sa ajungi sa te coste semnificativ mai mult , adica sa te pauperizezi.
Postat 09 August 2023, 13:58 de sodelica
christa
Mai am un motiv foarte bun: Fiindca citeam despre compania de apa ORADEA ca extinde apa si canalizarea prin Tinca si prin Finis(daca nu ma insel) la foarte multi kilometri de ORADEA. Nu mai zic de comunele limitrofe unde ghiciti cine extinde apa si canalizarea pe noile strazi? tot CAO
Postat 09 August 2023, 13:21 de jijijupanu
Christa
In primul rand, nu acesta era subiectul principal al discutiei, ci utilitatea pasajelor in cauza. Daca dumneavoastra considerati ca am platit 2 lei pe un teren sau o casa in oradea tin sa va spun ca nu sunteti la curent cu preturile. Toate comunele din jur deschid strazi noi si pe cand se muta 50% din proprietari au deja utilitatile. Vrem sa crestem baza impozabila si in Oradea, nu? Pe langa asta, discutia cu "de ce trebuie CAO" e foarte simpla din punctul meu de vedere: pentru ca CAO(cacofonie intentionata) este in subordinea acelei primarii care a dat si autorizatia de construire. Aceasta problema se poate rezolva elegant(cum s-a si facut in alte orase) prin nedeschiderea strazilor noi pana nu sunt aduse utilitatile. La noi nu exista aceasta hotarare de CL. Cu ideea de ce sa plateasca toata lumea pentru 200-300 de strazi fara utilitati?!?! nici nu stiu cum sa raspund la asa ceva. Uite, poate pentru ca eu platesc pentru o gramada de piste de biciclete desi nu am bicicleta, pentru ca platesc pentru reabilitarea sistemului de termoficare desi nu beneficiez de el, pentru scoli pe care nu le folosesc copiii mei si asa mai departe. Intr-un cuvant fiindca asa e civilizat
Postat 09 August 2023, 13:10 de jijijupanu
Multi nu de aceea sunt "nemultumiti" ca de ce fac, sunt nemultumiti de calitatea, ca fac fara sa gandeasca cum ar fi mai bine sau pur si simplu ca un proiect nu e gandit ca include si proiectul vecin...
Exemplul bun e pasajul asta in intersectia Vladimirescu - Onestiilor. Zilnic acolo e aglomeratie pe directia Pod Sovata - Onestiilor si nu pe Vladimirescu. Bine, facem un drum de legatura cu drumul expres (Dx11) cu centrul pentru ce? Pasajul ar fi bine facut fix pe celalalta directie unde stau oamenii in fiecare zi. Degeaba muti traficul pe Vladimirescu in subteran, daca oamenii tot stau in sensul giratoriu peste. De cativa ani bun tot e vorba ca pe Onestiilor vor sa faca pe 4 benzi, atunci de ce pasajul nu pe directia aceea se proiecteaza? Tot asa strada Ceyrat de ani buni zic ca vor sa largeasca pe 4 benzi, dar vis a vis de cimitir la noua scoala au inceput sa faca zidul langa trotuar fara a lasa loc pentru largire, deci daca se largeste gardul aceea e platita de 2 ori, dar ce conteaza, asa-i? Tot asa pasajele in Centrul Civic, ar fi fost mult mai usor sa faca 3 pasaje unde au fost semafor la Retro Pizza (pe care au expropriat acuma ca au vazut ca n-au destule loc dupa ce au inceput lucrariile) si la cele 2 curbe spre stanga in fostul "turbo giratia". Nu, mai bine au mutat totul sub pamant, nu o sa mai poti vira nicaieri, deci au rezolvat aglomeratia pe directia Cantemir - Gara, in rest se genereaza puncte de conflicte si mai aproape de centru, fix unde e si acuma "sensul temporara" langa fosta Dioda. Iar pe directia Pod Dacia - Gara degeaba fac pasajele aceea, mai ales la gara unde niciodata n-a fost aglomeratie, ca oricum in intersectia cu Doja e semafor, cu Parcul Peto iar e intersectie de unde din 2 benzi vor sa incadreze intr-una singura banda, deci aglomeratia nu o sa fie disparuta cu acele pasaje care in forma asta clar sunt inutile. Daca vrem prioritizam pe transportul comun, atunci clar ar fi mai bine mutata tramvaiul in pasaj de la Gara pana la pod si e prioritizata, dar oricum cum circula tramvaiele si acuma, vezi una in fiecare 10-15 min chiar nu vad rostul prioritizarii. Deci da, ar fi utile pasajele si deranjul ce e acuma, daca ar fi gandite logic proiectele. Vezi noul pasaj langa Metro, care vrea sa faca a continuarea pasajului peste CF si nu in continuarea centurii Osorheiului. Unde vrem sa mutam atunci traficul? Unde sta si acuma oamenii in aglomeratie sau pe centura sa ocoleasca satul?
Postat 09 August 2023, 13:08 de cititor_
@jijijupanu
Dar de ce trebuie sa-ti duca CAO apa si canalizare? Cand ai construit/achizitionat terenul nu s-a sesizat lipsa utilitatilor? Tema aceasta a mai fost pe tapet cu solganele...1.de ce cei ce platesc impozite trebuie sa plateasca pentru cei ce-si cumpara terenuri dubioase? 2.primaria nu ar trebui sa emita autorizatie de constructie daca nu iti realizezi utilitatile pe surse proprii. Morala? Imi cumpar teren cu 2 lei si investeste primaria 1000 ca tu esti...cine?
Postat 09 August 2023, 13:01 de Christa
Domnule Adrian Cris
Utilitatea noilor pasaje de la Crisul si gara e mult spus marginala. Cei de la udmr au prezentat un studiu despre pasajul de la crisu care spunea ca VA FI MAI RAU traficul ca inainte dupa constructia acelui pasaj. Nu inteleg inversunarea jurnalistica de a apara aceste lucrari uriase care vor bloca Oradea inca minim 5 ani. Daca ar exista o comunicare adecvata, o viziune de cum va fi FINALUL poate as accepta sa fac parte dintr-o generatie de sacrificiu pentru binele copiilor mei. Eu personal consider ca aceste santiere nu se vor termina NICIODATA. Apropo, domnule Cris eu locuiesc in ORADEA. intr-in cartier nou marginas. Cei de la CAO mi-au spus ca dupa 2030 vor veni cu apa si canalizarea pe strada mea. In aceste conditii(fara canalizare, apa sau ambele) sunt undeva la 200-300 de strazi din oras. Sesizati ironia?!
Postat 09 August 2023, 12:26 de jijijupanu
cele mai frumoase flori.....
Cele mai frumoase flori sunt printre spini. Acasa, daca doresti o atmosfera mai buna, ai ceva santier, chiar si cand dai doar cu trafaletul. Modificari sunt necesare. Remember: Mai tineti minte cand traficul international (TIR-uri) era pe ruta Clujului+Magheru+Muzeu+Dacia+Borsului. Cum ar fi acum situatia daca am fi ramas la genunchiul broastei? Discutia despre calitate, organizare...e alt subiect.
Postat 09 August 2023, 11:58 de Christa
ok
Subscriu. Am inteles de la insusi Bolojan ca din cauza intarzierilor de zeci de ani in dezvoltare acum nu mai este timp prea mult de discutii. Totusi parerea mea e ca se creaza multa antipatie nevorbind nici atunci cand deja faci lucrari. Iar santierele nu sunt bine organizate iar asta s-ar fi putut si se poate rezolva. In rest le urez spor la munca in continuare.
Postat 09 August 2023, 11:34 de nihil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON