URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 20 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Februarie 2024, 16:04

Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul va fi montată până la finalul lunii mai în Piaţa Emanuil Gojdu din Oradea

Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul va fi montată până la finalul lunii mai în Piaţa Emanuil Gojdu din Oradea (Foto: Primăria Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Până la finalul lunii mai, statuia din Oradea a lui Mihai Viteazul, care a fost dată jos în 2019 de pe soclul din Piaţa Unirii, va fi amplasată în vecinătatea Casei de Cultură a Sindicatelor, vizavi de Catedrala Ortodoxă, a anunţat luni conducerea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor (Oradea Heritage). Costul estimat al reabilitării și al realizării soclului va fi de circa 500.000 lei.

Informaţiile legate de planurile privind reabilitarea statuii lui Mihai Viteazul şi realizarea soclului acesteia au fost prezentate luni în cadrul unei conferinţe de presă, ce a avut ca temă raportul activităţii Fundaţiei în anul 2023 și care a fost susținută de preşedintele acesteia, Grigore Morar, şi directorul executiv, Angela Lupşea.

Lucrări la soclu

Cel dintâi a explicat că în anul 2023, din bugetul total alocat întreţinerii şi restaurării unor statui din oraş, s-a realizat şi o expertiză în vederea stabilirii lucrărilor de reabilitare a statuii lui Mihai Viteazul, care în prezent se află într-un depozit al Companiei de Apă Oradea, după ce în 2019 a fost coborâtă pe soclul din Piaţa Unirii pentru a fi înlocuită cu statuia Regelui Ferdinand (video), eveniment ce a stârnit numeroase controverse.

"Statuia se află într-un stadiu bun, aşadar are nevoie doar de câteva lucrări de reabilitare. Este însă nevoie de amenajarea unui soclu. Anul acesta noi, Oradea Heritage, ne-am propus finalizarea proiectului tehnic al statuii şi soclului, obţinerea tuturor avizelor de la Ministerul Culturii şi restul instituţiilor, iar obiectivul principal este ca până la finalul lunii mai statuia să fie amplasată în Piaţa Emanuil Gojdu din Oradea, care de la 1 ianuarie 2025 va purta şi numele domnitorului", a explicat Grigore Morar (foto dreapta). 

În vara anului 2023, municipalitatea a anunţat că Piaţa Emanuil Gojdu va primi numele lui Mihai Viteazul din ziua montării statuii, însă acest lucru nu se va întâmpla atunci. "Iniţial aşa trebuia să fie, însă anul acesta e unul complicat, cu alegeri, iar decizia a fost amânată până pe 1 ianuarie anul viitor", a spus Morar.

Lucrările de reabilitare, precum şi cele de construire a soclului, au fost incluse în bugetul alocat îngrijirii statuilor din oraş aflate în administrarea Oradea Heritage, care în anul 2024 este de 800.000 lei. "Estimăm că lucrările la statuia lui Mihai Viteazul vor costa circa 500.000 lei", a declarat Morar.

Statuia domnitorului va fi amplasată în vecinătatea Casei de Cultură a Sindicatelor, vizavi de Catedrala Ortodoxă.

Noi obiective

La conferinţa de presă a fost prezentat şi bugetul executat pe anul 2023, în valoare de 5,2 milioane lei. În acest buget au intrat cheltuielile de salarizare a personalului, lucrările de întreţinere a faţadelor clădirilor deja restaurate şi a unor statui din oraş, întreţinerea obiectivelor turistice administrate de Oradea Heritage, precum Casa Darvas – La Roche, Turnul Primăriei, Sinagoga Sion, precum şi organizarea unor evenimente ca Ziua Art Nouveau (10 iunie), în colaborare cu Visit Oradea şi Oradea Coffee Festival (27 – 29 octombrie 2023).

În plus, în anul precedent, Oradea Heritage s-a extins în ce priveşte administrarea obiectivelor turistice. "Anul trecut am organizat primele evenimente în interiorul Pasajului Madách din clădirea Bazarului, de pe strada Republicii, precum şi în clădirea fostului cinematograf Libertatea din Pasajul Vulturul Negru", a spus președintele asociației.

Palatul Levay în reabilitare

Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice este cea care se ocupă şi de elaborarea de proiecte tehnice de reabilitare a clădirilor istorice din centrul oraşului, pe care le pune gratuit la dispoziţia proprietarilor de clădiri din centrul istoric care doresc să-şi reabiliteze faţadele.

În plus, pentru proprietarii care au imobile în clădirile-monument, municipalitatea acordă o co-finanţare de până la 30% (un aşa numit grant) din valoarea lucrărilor de reabilitare, prin intermediul Programului multianual pentru protejarea clădirilor cu valoare cultural - arhitecturală situate în Ansamblul Urban - Centrul Istoric Oradea.

Pentru anul viitor, între clădirile propuse spre reabilitare se numără Palatul Levay de pe strada Libertăţii 2 – 4 şi mai multe clădiri de pe străzile Iosif Vulcan (nr. 3, 10 şi 14) şi de pe strada Aurel Lazăr (nr. 6).

În 2023, Oradea Heritage a asigurat servicile de dirigenţie de şantier privind lucrările de reabilitare pentru mai multe imobile, inclusiv pentru Hotelul Parc de pe strada Republicii nr. 5 (care încă se află în reabilitare), Casa Adorjan de pe strada Moscovei nr. 1 şi Palatul Ullman de pe strada Piaţa 1 Decembrie nr. 9.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Florea
Istoria pe care ai invatat-o e o istorie învățată la tomberon. Daca nu ști cine a facut unirea macar taci din gură, de ăștia ca tine au aparut peste noapte care cred ca le stiu pe toate, e gresit de unde ai învățat istoria. Da o tură prin cartile de istorie si o sa vezi cine a facut unirea si legatura regelui cu Transilvania.
Postat 13 Februarie 2024, 18:45 de Sandu2100
huuooo!!!
da burebista ?de ce el nu e pe piedestale?ce treaba au ferdinand,carol ,maria,mihaita cu urbea noastra?de ce trebuie sa alocam spatii celor care nu au nici o legatura cu meleagurile Transilvaniei?
Postat 13 Februarie 2024, 18:11 de florea
KP
Când sau mutat tunurile si înlocuit cu statuia lui Viteazu a costat o grămadă de bani, ai nu comentezi
Postat 12 Februarie 2024, 19:39 de Sandu2100
Au dat o găleată cu bani ca să-l dea jos pe Viteazu și să pună-n loc pe soțul reginei Maria.
Acum îl pun pe Mihai în alt loc, cheltuind o căruță cu bani. Neterminații au minte cât rămâne între soclu și planșeul din beton de sub el.
Postat 12 Februarie 2024, 19:01 de KP
Vă vede Baba Novac, că o dați după copac
Era și timpul, că n-aveau unde se reculege sutele de generali în rezervă, după ce ieșeau din luptele de la Oituz, n-aveau oltenii, aciuiți ca șocîtele pe malul Crișului, unde să-și roadă prazul și nostalgicii comunismului unde să-și povestească filmele lui Sergiu Nicolaescu...
Postat 12 Februarie 2024, 17:29 de pupinjuristu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON