URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 06 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Greva profesorilor a ajuns la a doua săptămână și s-a radicalizat, nu dă semne că se va încheia degrabă. În sectorul privat nu cred că există cineva care să viseze la o creștere a salariului, dintr-o dată, cu 25%, iar dacă n-o primește să lase lucrul când îi e mai drag patronului. Cu toate că o astfel de majorare nu e deloc simbolică, greviștii din învățământ o resping totuși cu vehemență, forțând după deviza „acum ori niciodată”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
02 Februarie 2016, 10:02

Senatorii de Sorbonica

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alegerile pentru Senatul Universităţii au stârnit interes uriaş, ştiut fiind că un Senat docil îi mănâncă din palmă rectorului. Actualul preşedinte, Sorin Curilă, se pare că l-a abandonat pe actualul rector, Constantin Bungău, şi a bătut palma cu contracandidatul acestuia, Florian Bodog.

Pentru că lucrurile trebuiau să meargă ca unse, s-au împărţit liste cu cine trebuie votat, ca la partidele de semianalfabeţi, unde oamenii nu sunt capabili să reţină 7-8 nume. Mă mir că universitari care au umplut mapamondul cu operele lor nemuritoare nu sunt capabili să voteze decât dacă se uită pe fiţuici.

Domnului Curilă nu i se pare anormală practica. Are perfectă dreptate. La câte crime împotriva mediului academic s-au produs la înalta şcoală de pe Peţa, chestia cu listele e chiar un mizilic. Mii de studenţi fictivi, italieni burduşiţi cu diplome false, plagiatori mângâiaţi pe creştet, sfertodocţi transformaţi în profesori - astea sunt cu adevărat probleme serioase. Văd că şi în noul Senat s-au infiltrat plagiatori, aşa că le sugerez distinşilor universitari să renunţe la toga academică şi să utilizeze, în preajma plagiatorilor, cagula.

Se vorbeşte de multă vreme despre restructurarea Universităţii. E clar că schimbarea nu va veni din interior, unde mediocrii constituie masa critică. Iar o schimbare din exterior se poate face în două feluri: cu sprijinul DNA şi cu ajutorul softului antiplagiat. Dar teamă mi-e că factorii externi s-ar putea să cureţe Sorbonica nu doar de lepre, ci definitiv.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Aha a venit lupul la stana !!!
Contra candidatul Florin Bodoc, nu este si Dr Honoris Causa ??? Pe timpul cand era la facultatea de Medicina, in anul 4 de studiu, detinea parafa de Medic, asta doar colegii cunosc, dar bravo lui, Sorbonica a avut grije de el, din brancardier, politician, acum RECTOR, functioneaza bine statul Roman, tot asa fratilor, cand nu ve-ti stii ceva, mergeti la Politicieni, ei va vor indruma, chiar daca aveti putina carte.
Postat 24 Februarie 2016, 07:00 de ciumpalacu
Felicitari
Foarte bun articolul! Pacat ca cine are urechi nu aude sau se face ca nu intelege. Sistemul acesta de conducere, mult mai prost decat vechiul, este o adaptare romaneasca la ceea ce ar fi trebuit sa fie separarea puterilor. Doar ca romaneste facuta, Senatul- cel care ar trebui sa fie un fel de sfat al inteleptilor este un staul al analfabetilor. In cele mai multe cazuri, candidatii sunt niste unelte puse pe lista pentru a servi interesele celor carora le datoreaza slujba. Cu cat mai incapabili, patati si servili cu atat mai bine. Ce uita initiatorii listelor este ca lipsa de cracter nu functioneaza intr-un singur sens. Exceptiile sunt foarte putine.
Postat 02 Februarie 2016, 12:39 de radu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6099 RON
  • 1 EUR = 4.9633 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON