URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 03 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Se tot miră unii cum de a ieșit câștigător în primul tur un personaj precum Călin Georgescu, candidatul anti sistem, antisemit și prolegionar, care nu crede că omul a ajuns pe Lună, dar e convins că războiul din Ucraina e o ficțiune. Tot la două cuvinte îl ivocă pe Dumnezeu, vorbește despre iubire și nevoia de pace. Dar mă întreb: la ce dracu' ne mai trebuie nouă pace, dacă războiul din Ucraina nu există?
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Martie 2024, 16:04

Se lansează un volum despre judecata ordalică și Registrul de la Oradea, cu cauze tranșate prin tortură

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

„Judecata ordalică. Documente. «Registrul de la Oradea»” este Cartea lunii la Muzeul Țării Crișurilor, semnată de Augustin Țărău și Melania Țărău, care va fi lansată în 13 martie, la ora 14, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”.

Evenimentul va fi moderat de dr. Florina Ciure, șef secție Istorie la Muzeul Țării Crișurilor, iar prezentarea cărții va fi făcută de prof. univ. dr. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea, care a întocmit și prefața volumului, și de cei doi autori, muzeografi la Muzeul Țării Crișurilor.

Lucrarea este considerată „unul dintre monumentele istoriei științelor juridice și abordează tainele unei instituții specifice Evului Mediu occidental, dar care a fost adoptată și și-a produs efectele și în Ungaria răsăriteană și Transilvania”, transmit organizatorii, printr-un comunicat.

„Judecata ordalică” a fost numită „Judecata lui Dumnezeu”, în cercurile ecleziastice catolice, sau „Proba fierului încins în foc”, de omul medieval.

Cartea își propune să descifreze cum „ordalia”, o formă de judecată considerată barbară, ajunge să fie folosită de Biserica Catolică în stabilirea vinovăției condamnaților, prin tortură, inclusiv în Oradea, după cum și BIHOREANUL a mai scris.

Capitole întregi fac referire la „Registrul de la Oradea”, unde sunt înregistrate cauzele judecate de colegiul episcopului catolic al diocezei bihorene în Cetatea Oradiei, între anii 1208-1235, și care cuprinde 389 de rezumate ale pricinilor soluționate aici sub domnia regelui maghiar Andrei al II-lea.

Volumul se adresează cititorilor din breasla juridică și administrativă, celor din mediul ecleziastic și al învățământului, dar și curioșilor sau iubitorilor de istorie locală, regională, națională și universală.

Cartea a apărut la Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2023, iar lansarea este organizată de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal împreună cu Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Școala Doctorală de Istorie și Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Oradea și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.

Intrarea la evenimentul de lansare a cărții este liberă, în limita locurilor disponibile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7307 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON