Să fii jurnalist...

E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...".

E despre lacrima de bucurie ce îţi apare involuntar pe obraz atunci când, încă puştan, îţi găseşti semnătura pe prima pagină a ziarului. Şi mirosul inconfundabil al tiparului ce ţi-a "ferecat" destinul...

E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul".

Despre orele de nesomn, biscuiţii ce ţin loc festinelor, ţigările aprinse una de la alta şi emoţiile fiecărei analize medicale. Dar şi despre bucuria de a descoperi, pe teren, ceva nemaiauzit şi nemaiscris până la tine...

E teama pe care n-o poţi stăpâni, oricât de curajos te crezi, atunci când ameninţarea vine, anonim şi brutal, de la celălalt capăt al firului. Dar şi despre satisfacţia de a-l vedea, când şi când, pe puternicul zilei îngenuncheat, tăcut, în faţa adevărului imbatabil.

E obrăznicia cu care pretinzi să fii tratat ca reprezentant al unei "puteri în stat", tu, altminteri o firavă voce. E şi singurătatea pe care o simţi la greu, şi îndoiala în faţa marilor decizii.

E despre ziua de salariu care-ţi aminteşte de meseriile "sigure" ale foştilor colegi de facultate şi de vieţile lor aparent "fără de probleme".

Sunt copiii pe care îi vezi prea rar şi cărora încerci, tot mai stingher, să le cerşeşti din priviri iertare. Sunt actele de divorţ care îţi aşteaptă nerăbdătoare semnătura, alături de vraful citaţiilor ce te-au transformat în "delincvent de presă".

E despre adrenalina pe care o simţi când te avânţi în polemici şi dezbateri în care par să se fi adunat toate problemele lumii.

Despre răul pe care-l simţi, aproape fizic, atunci când nu poţi corecta lucrurile greşite.

Dar şi despre sentimentul că eşti un adevărat erou, când descoperirile tale de la margine de ţară sunt preluate, cu viteze ameţitoare, în microcosmosurile unei lumi întregi.

E fericirea descoperirii mirajului din cuvinte, puterea exploziei lor, în frazele atent meşteşugite. Grija faţă de detaliu, faţă de tot ce înseamnă, compus din miliardele de mărturii consemnate, miracolul numit viaţă.

Şi mai e bucuria recunoaşterii din partea celor asemenea ţie. Sentimentul apartenenţei la ceva măreţ, ceva bun, menit să dăinuie. Al nemuririi ştanţate în cuvinte.

Iar pentru că toate acestea pot purta un nume, să le zicem azi, simplu: Superscrieri.

Editorial scris de Florin Ciucaş pentru caietul program al Galei Superscrieri 2022, în cadrul careia a primit premiul de "Editorul anului în presa locală"