URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Februarie 2024, 18:51

S-au înmulțit cu 30% escrocheriile în Bihor, iar marea majoritate sunt online! "Imaginaţia unora nu are limite!”, zice șeful Poliției Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Numărul escrocheriilor, mai ales al celor online, a crescut în 2023 cu 30%, faţă de anul precedent, cum de altfel s-au înmulţit şi tâlhăriile, violenţele, dar şi cazurile de ameninţare. 

Principalele date din raportul activităţii Poliţiei Bihor pe anul trecut au fost făcute publice luni, într-o conferinţă de presă organizată la sediul instituţiei, de şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului, chestorul Alin Haniş, şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, comisarul-şef Alina Fărcuţa.

E vremea țepelor

Cifrele prezentate indică o creştere a infracţiunilor îndreptate contra persoanelor, faţă de anul precedent, creșteri fiind înregistrate în cazul tâlhăriilor (9%), al infracţiunilor de lovire și alte violențe (8%), respectiv amenințare (17%), în cele mai multe cazuri acestea fiind comise în familie.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat în cazul înşelăciunilor, cu 30% faţă de anul precedent, majoritatea fiind comise în mediul online. Escrocii oferă spre vânzare produse pe care nu le deţin ori mărfuri contrafăcute, anunţă campanii false ale unor bănci comerciale pe rețele sociale.

"Este o infracţionalitate care a crescut în ultimii ani şi este în dezvoltare. Am terminat, în mare, cu înşelăciunile de tip «Accidentul» prin telefon şi am trecut pe partea de informatică. Imaginaţia unora nu cunoaşte limite. Şi cu toate că am prezentat în presă cam toate modurile de operare care apar în acest mediu, avem numeroşi cetăţeni care în continuare cad pradă unor asemenea infracţiuni. Aşa că vom apela în continuare la mass-media, pentru că orice cetăţean informat este mai puţin probabil să cadă victima unei asemenea infracţiuni", a declarat chestorul Alin Haniş. 

Înghesuială în Arestul Poliţiei

În anul care a trecut, indisciplina în trafic a dat de furcă poliţiştilor rutieri. Aproape că s-a dublat numărul măsurilor preventive dispuse împotriva şoferilor găsiţi băuţi sau drogaţi la volan, de la 29, în 2022, la 52, în 2023.

Măsurile au fost necesare, în condiţiile în care în judeţ s-au produs 137 de accidente grave, cu 117 persoane rănite şi 41 de morţi şi 117 persoane rănite. 

Tot în scop preventiv, poliţiştii au intensificat activităţile pentru depistarea şoferilor drogaţi la volan, fiind realizate peste 1.000 de testări pentru depistarea consumului de stupefiante, iar în 121 de cazuri, şoferii s-au ales cu dosare penale.

Timp mai scurt pentru analize

În acest context, șeful Poliției Bihor a precizat și că șoferii care sunt prinși cu suspiciuni de droguri la volan nu mai așteaptă luni în șir după analize, pentru că Serviciul de Medicină Legală Bihor a intrat în posesia unui aparat care oferă mult mai rapid rezultatele acestor analize.

"Chiar înainte de evenimentul nefericit de la Constanţa (n.r. - din 2 Mai, unde un șofer de 19 ani drogat a spulberat un grup de tineri omorându-i pe doi dintre ei), ne-am dotat cu și mai multe drug teste. A fost o activitate relativ nouă, cu o serie de provocări, inclusiv - s-a pus problema şi în spaţiul public - privind anumite erori ale acestor aparate. La începutul anului, durata între testare şi rapoartele primite de la Medicina Legală era foarte mare, având în vedere că se făceau în judeţul Timiş. Nici acum nu cred că le-am primit pe toate. Dar pe parcursul anului s-au luat măsuri, ne-am dotat cu drug teste, s-a dotat şi Medicina Legală cu aparat (foto, jos), se pot face pe plan local, durata fiind foarte scurtă, 1-5 zile, sau în caz de accident, de la o zi la alta. Şi urmărim îmbunătăţirea acestei activităţi", a menţionat Haniş, adăugând că inclusiv la finalul anului trecut Poliția Bihor a primit câteva drug teste.

Citiţi amănunte din bilanţul Poliţiei Bihor pe anul trecut în documentul ataşat:

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Drept zice
Imaginatia nu are limite: cum sa te.imbraci in militian si sa mergi cu ei la descinderi, tu civil? Cum sa ajungi in dispeceratul militiei si sa ai acces la data cu caracter personal, tu civil? Cum sa tragi cu arma prin oras? Drept e, imaginatia nu are limite. Mai ales cand BACul nu mai e o necesitate. Ne zice si nou Mr Hanis chestiile astea mai in detaliu? Sau cu Dronca? Se pare ca pe langa avocatul -minune cu aspiratii de Skadden, mai avem Hanisul cu aspiratii de Walker, dar varianta mai patata, asa...
Postat 13 Februarie 2024, 04:51 de poiu
si e numai inceputul
"sudistii" de diferite coloraturi au ocupat zonele limotrofe ale orasuluyi si aduc cu ei "obiceiuri" si "datini" straine locului asa ca ne putem astepta la fenomene descrise in articol tot mqai des. Daca dai o tura pe dealuri si imprejurimi ii vezai si recunosti nu numai dupa nmerel de masina dar si dupa galagie si nesimtire!
Postat 12 Februarie 2024, 20:32 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON