Toţi cei 21 de primari ai UDMR Bihor, plus un consilier judeţean al aceluiaşi partid, au înregistrat la Consiliul Judeţean o plângere prealabilă, cerând revocarea Hotărârii Consiliului Judeţean privind Regulamentul de întreţinere a drumurilor din judeţ adoptat la finele anului trecut la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean. Edilii afirmă, la fel cum spune preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, că Regulamentul le încalcă autonomia locală.
Plângerea prealabilă prin care cei 21 de primari cer revocarea HCJ nr. 241/2020 privind Regulamentul pentru întreţinerea pe timp de primăvară-toamnă şi gospodărirea drumurilor publice din judeţul Bihor, a fost înregistrată la CJ miercuri, 3 februarie, fiind un act premergător obligatoriu de efectuat înainte ca autorii să se adreseze instanţei pentru a cere revocarea Hotărârii. Ea este semnată de primarii din Salonta, Săcueni, Valea lui Mihai, Abrămuţ, Biharia, Borş, Buduslău, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Lugaşu de Jos, Paleu, Roşiori, Sălacea, Sălard, Sâniob, Şimian, Tarcea, Tămăşeu, Tăuteu şi Viişoara, plus consilierul judeţean Boda Gergely Zoltan.
Trei probleme
Potrivit semnatarilor, Hotărârea prin care Consiliul Judeţean Bihor a instituit un regulament pentru întreţinerea marginilor drumurilor, care printre altele obligă primarii să scoată la muncă beneficiarii ajutoarelor sociale sub sancţiunea amendării lor, încalcă trei acte normative.
Concret, ar fi vorba despre Codul Administrativ, potrivit căruia "raporturile dintre administraţiile publice locale din comune, oraşe şi municipii şi autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean se bazează pe principiul autonomiei locale, legalităţii, solidarităţii, egalităţii de tratament şi responsabilităţii", între acestea neexistând raporturi de subordonare, ci raporturi de colaborare".
De asemenea, semnatarii plângerii arată că potrivit Codului Administrativ "autonomia locală se exercită de către autorităţile administraţiilor publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor".
Pe de altă parte, cei 21 de primari UDMR susţin că HCJ 241/2020 încalcă şi OUG 21/2002 privind gospodărirea localităţilor, conform acesteia consiliile judeţene fiind "obligate să acorde asistenţă tehnică, sprijin şi îndrumare autorităţilor administraţiilor publice locale pentru construirea, întreţinerea, repararea şi modernizarea drumurilor comunale, străzilor şi trotuarelor, şanţurilor şi podeţelor", CJ-urile având de asemenea "obligaţia de a executa lucrări pentru modernizarea şi întreţinerea drumurilor".
În fine, în opinia primarilor UDMR, HCJ încalcă şi Legea 24/2000, care stipulează că "actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc".
Ce vor primarii UDMR
Concret, cei 22 semnatari cer anularea unor prevederi ale HCJ 241/2020, şi anume a celei care stabileşte că "pentru drumurile de interes local administrarea este asigurată de consiliile locale", a celei privind obligaţia primăriilor de a asigura "activitatea de întreţinere a şanţurilor, plantaţiilor, zonelor verzi şi trotuarelor aflate în intravilanul localităţilor", precum şi a celei conform căreia în cazul în care primăriile nu asigură întreţinerea marginilor drumurilor primarii să poată fi amendaţi.
Până în prezent, conducerea Consiliului Judeţean Bihor nu a formulat un punct de vedere cu privire la plângerea prealabilă a aleşilor UDMR, aceasta fiind în analiza juriştilor instituţiei. Oricare ar fi concluzia juriştilor, însuşirea sau respingerea plângerii prealabile de către CJ aparţine consilierilor judeţeni, care vor trebui să se pronunţe prin vot la următoarea reuniune ordinară.
Contra autonomiei
HCJ 241/2020 a fost criticată la începutul anului de preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, la fel precum cele pentru reorganizarea Consiliului Judeţean şi instituţiilor subordonate acestuia. Szabo afirma într-o conferinţă de presă susţinută pe 7 ianuarie că este "curios" dacă prefectul Dumitru Ţiplea o va ataca în instanţă, ceea ce ar fi atras automat suspendarea aplicării ei.
Prin această Hotărâre, Consiliul Judeţean a adoptat un Regulament potrivit căruia întreţinerea platformei drumurilor asfaltate (naţionale, judeţene, orăşeneşti şi comunale) urma să fie asigurată în intravilanul localităţilor de către primării, care să asigure tunderea vegetaţiei de pe margini de trei ori pe an, folosind inclusiv munca beneficiarilor de ajutoare sociale.
În cazul nerespectării acestei obligaţii, primarii localităţilor ar urma să fie sancţionaţi cu amenzi între 2.000 şi 5.000 lei, conform OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în timp ce administratorii drumurilor urmau să fie amendaţi în baza OG 43/1997 şi OUG 195/2005, dar şi a Legii 227/2018 privind combaterea ambroziei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.