URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
15 Ianuarie 2016, 19:17

Primarul Ilie Bolojan insistă pentru mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în Cetate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi părea o temă apusă, Primarul Ilie Bolojan insistă în continuare pentru mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în incinta Cetăţii. "Mi-aş dori să revizuim decizia de mutare a muzeului în Cetate", a declarat vineri, edilul, care nu s-a împăcat cu refuzul Consiliului Judeţean.

Bolojan a declarat că va face demersuri pe lângă conducerea judeţului pentru adoptarea acestei măsuri pe considerentul că întreţinerea spaţiului din Cetate ar costa bugetul judeţean mult mai puţin decât în incinta clădirii Garnizoanei din strada Armatei Române. "Nu există niciun dezavantaj", a spus primarul, susţinându-şi astfel o idee pe care a promovat-o încă din campania pentru alegerile locale din 2012.

Edilul este de părere că reprezentanţii muzeului vor fi cel mai greu de convins să accepte spaţiul din Cetate. "Dacă te-ai obişnuit cu ideea că ai la dispoziţie 18.000 de metri pătraţi, ţi-e greu să accepţi să te muţi în 5.000 de metri pătraţi", a declarat acesta.

Primarul spune că Muzeul Ţării Crişurilor s-ar putea muta oricând în Palatul Princiar, scutind oraşul de cheltuiala cu achiziţionarea altor exponate. "Decât să comande oraşul tot felul de butaforii, iar exponatele oraşului să stea închise cine ştie pe unde mai bine se mută muzeul în Cetate", a spus Bolojan.

În plus, strămutarea ar rezolva problemele municipalităţii legate de mobilarea spaţiilor reabilitate din incinta Palatului Princiar care în prezent stau goale.

Primele licitaţii pentru concesionarea unor spaţii în incinta fortificaţiei sunt anunţate pentru data de 3 februarie. "Să sperăm că vor participa la aceste licitaţii cei interesaţi", a declarat edilul cu trimitere al agenţii economici care să deschisă aici cafenele şi restaurante.

Lucrările din incinta Cetăţii vor continua cu golirea de pământ a bastioanelor pentru analizarea stării acestora şi iniţiarea unui nou proiect cu finanţare europeană privind reabilitarea zidurilor care înconjoară fortificaţia.

Cetatea a fost redeschisă în mod oficial publicului la sfârşitul anului trecut după şase ani de şantier în timpul cărora s-au făcut aici investiţii europene în valoare de 66 milioane lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Perfect..
Fara apa calda si caldura ,pe tzaran il doare-n --la!Amu e specialist in muzee...!!!!!!!
Postat 16 Ianuarie 2016, 13:52 de grigore
Foarte insistent omul ăsta ...
Bolojane, pe pariu că nu se mută ???
Postat 16 Ianuarie 2016, 13:40 de WinDos
"Cultura"... carnetelor de partid....
Daca Bolojan reuseste "aceasta stramutare", va fi promovat ca MINISTRU AL CULTURII, iar Malan va ridicat la rangul de "aghiotant cultural".....Acestia doi nu au fost vizitat niciun muzeu, dar au ajuns sa decida soarta culturii!!!
Postat 16 Ianuarie 2016, 12:24 de LauraD
cetate sa ramana cetate
daca reuseste sa duca muzeul in ceteate Oradea pierde un punct turistic. Nu e bine sa aduni toate intr-un loc. Cetatea este deja un muzeu in sine. Ori nu pricepe ori este vorba de alta smecheriie care o sa aflam numai dupa ce fapta va fi consumata, probabil de la DNA.
Postat 16 Ianuarie 2016, 11:34 de oradean001
NU
NU! MTC nu are ce cauta in cetate. Locul MTC nu este in cetate. Nu ne putem bate joc de un brand regional si national. Vrem turism dar nu investim nimic in cultura si arta. NU!
Postat 15 Ianuarie 2016, 23:21 de vlad_oradea
@TDS
MEDICAMENTE ! MEDICAMENTE !
Postat 15 Ianuarie 2016, 22:00 de marius_ro
cand muzeografii se opun, mai bine asculta-i
omul nu se pricepe chiar la toate, mai bine ar lasa anumite subiecte celor din domeniu. inteleg ca lupta sa dea viata si activitate in special turistica cetatii, si trebuie, dar de ce sa rupi cel mai mare muzeu regional, Tara Crisurilor, sau sa-l ingramadesti intr-un spatiu de 3,5 ori mai mic cand are atatea exponate si cand ai investit deja zeci de milioane de eur in amenajarea potrivita a unei cladiri anume. se pot multa alte institutii de cultura/arta acolo, sa facem opera la Oradea, or alte idei... inteleg de asemenea ca este de dorit un palat administrativ al judetului sau al orasului, dar as vrea sa vad un astfel de palat proiectat modern, un landmark arhitectural al oradiei, care sa fie actual, reprezentativ, utilizabil (parcari, compartimentare, etc) - poate pe fonduri europene s-ar rezolva problema...
Postat 15 Ianuarie 2016, 21:26 de unu
INTERESE IMOBILIARE ( DEH , TRADITIA ) , D-LE BOLPJAN ?
Cred ca D-l Bolojan este interesat in fapt de cladirea din Armatei Romane ! Daca tot se doreste Muzeul masoneriei peste drum ( tichia...) , de ce nu s-ar face Muzeul PNL ( sau stiu eu ce...) in cladirea fostei Garnizoane ! Intr-o astfel de situatie tot ce pot sa spun este : OPRITI DICTATORUL ! OPRITI DICTATURA CLO ! PS Bolojan nu a renuntat nici o secunda la Sanmartin ! OPRITI-L. Nici un oradean NU POATE FI OBLGAT sa participe la al treilea Referendum chiar daca acesta se va organiza ( contrar recomandarilor Comisiei de la Venetia ) simultan cu alegerile lovale ! OPRITI DICTATORUL ! OPRITI DICTATURA CLO !
Postat 15 Ianuarie 2016, 19:50 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON