URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu un an înaintea lui 2024, când toți politicienii vor alerga după ștampile la europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale, unii au și intrat în campanie. Au, n-au „subiecte”, pesediștii bihoreni „pac, la Războiul”! Convoacă întâlniri cu jurnaliștii, scriu și trimit comunicate, își somează la foc automat inamicii din PNL. Cu excepția stridenței, nimic spectaculos.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
30 Decembrie 2022, 18:35

Preotul-regizor Ciprian Mega din Oradea, pentru TVR: „S-a dat ordin pe unitate să nu fiu hirotonit” (VIDEO)

Preotul-regizor Ciprian Mega din Oradea, pentru TVR: „S-a dat ordin pe unitate să nu fiu hirotonit” (VIDEO) (captură video TVR)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preotul orădean Ciprian Mega, regizor premiat anul acesta la Festivalul Internațional de la Moscova pentru filmul „Glasul care strigă în pustie”, a vorbit pentru TVR despre modul în care a ajuns să slujească în Cipru după ce a fost trecut pe „lista neagră” de conducerea Bisericii Ortodoxe Române.

„Exista o listă neagră”

Preotul și regizorul orădean a fost invitat în emisiunea „Dosar România”, realizată de jurnalistul Răzvan Butaru și difuzată în preajma Crăciunului, unde a povestit modul în care a ajuns să fie hirotonit (n.r. procedeul prin care un laic devine preot) printr-o excepție după care a trebuit să slujească mai bine de opt ani în Cipru înainte să poată să se întoarcă în țară.

Autor al cărții „Pântecul desfrânatei”, care trata momente din trecutul recent al Bisericii Ortodoxe Române și compromisurile pe care au fost nevoiți să le facă ierarhii în timpul comunismului, Mega și-a văzut destinul marcat încă de la 19 ani. „Cartea a fost o invitație la spovedanie și am făcut-o fără să vreau. Lucrul acesta l-am înțeles în timpul Facultății de Teologie, dar mai ales ulterior, când toate ușile îmi erau închise în eparhiile din Biserica Ortodoxă Română. Am înțeles atunci că exista o listă neagră și mă aflam în capul ei”, a povestit preotul.

Ciprian Mega a fost hirotonit preot de un ierarh al BOR care i-a confirmat bănuielile. „Respectivul ierarh îmi spune: «S-a dat ordin pe unitate, cum ar veni, să nu fii hirotonit. Accesul tău în cler este practic o imposibilitate, dar te voi ajuta»”.

„N-am avut loc în țară”

Odată hirotonit, Mega a slujit timp de mai bine de opt ani în Cipru, unde a și ctitorit o biserică. „În Cipru am ajuns la 24 de ani, după ce am fost hirotonit preot. Nu aș exagera cu nimic dacă aș spune că n-am avut loc în țară. Nu mi-am dorit nicio clipă să plec din România. Pur și simplu nu mi-am găsit locul aici”, a povestit acesta.

Apropiindu-se de comunitatea de români, preotul a aflat despre problemele acestora, aflați la mâna autorităților birocrate și corupte, dar și despre drama tinerelor obligate să se prostitueze pentru a-și susține familiile de acasă. Aceste realități au fost surprinse în filmul „Dimineața care nu se va sfârși”, recompensat cu mai multe premii. Filmul este difuzat încă pe platforma Netflix.

Întoarcerea acasă

După cum a povestit, Mega a revenit în țară în anul 2018, după ce „sfătuit de cineva, nu știu cine, Părintele Patriarh (n.r. Daniel Ciobotea)” a îngăduit acest lucru”.

Ciprian Mega s-a stabilit la Oradea, de unde este soția sa Laura, împreună cu care are patru copii, și a preluat biserica de lemn de lângă Spitalul Clinic Municipal Gavril Curteanu. Doi ani mai târziu, a demolat biserica din lemn și a reconstruit-o din zid, în stil brâncovenesc.

Un an mai târziu, în 2021, Mega a intrat în conflict cu preoții parohiilor din jur după ce a început să meargă de Bobotează la credincioșii de pe străzile din jur, pentru a le sfinți casele intrând peste „teritoriul” altor biserici. Episcopul Sofronie Drincec, cel care ar fi trebuit să lămurească situația, s-a ținut departe de scandal, limitându-se la a le transmite părților să găsească o soluție de compromis, lucru care nu s-a întâmplat până astăzi.

Biserica cu hramul Sfântul Spiridon (foto jos) a intrat treptat în viața comunității din cartierul Rogerius și e greu de crezut că va mai face „pasul înapoi”.

Glasul care strigă în pustie... 

În parcarea din fața lăcașului de cult a și avut loc, în octombrie 2021, în fața a 900 de orădeni, avanpremiera filmului „Glasul care strigă în pustie” (foto jos), care avea să fie recompensat în vara acestui an cu premiul criticilor „pentru contribuția majoră la cinematografia mondială” la Festivalul Internațional de la Moscova.

La fel, actorul Costel Cașcaval, care „i-a dat viață” preotului Calciu Dumitreasa, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru că s-a opus demolării bisericilor, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în rol principal.

„Părintele Calciu nu se află pe lista viitoarelor canonizări ale Bisericii Ortodoxe Române. Întotdeauna personalitatea lui a fost ținută sub umbră, a fost marginalizat în ultimii ani ai vieții... I-am solicitat Patriarhului României, și sper ca acest lucru să se întâmple: trebuie reconsiderat cazul părintelui Calciu Dumitreasa, pentru că modelul lui aduce mare cinste nu numai bisericii, ci și poporului român”, a spus regizorul în emisiunea de la TVR.

„Biserica nu mai are forță”

În prezent, preotul Ciprian Mega are în producție un nou film, cu titlul „21 de rubini”, care încheie trilogia deschisă de „Dimineața care nu se va sfârși”. Pelicula tratează, printre altele, criza Bisericii Ortodoxe Române și a societății în general. Unul dintre personajele secundare a fost inspirat de episcopul de Oradea, Sofronie Drincec, văzut ca un ierarh corupt care hirotonește preoți și împarte parohiile pe bani (foto jos).

Acțiunea filmului se petrece la sfârșitul anilor ʼ90 „în perioada aceea cu bombardarea Belgradului, cu venirea papei, cu primul număr din Playboy în România și eclipsa de soare”, când „românii spuneau că România pornește pe drumul ei occidental”.

Inevitabil, Biserica Ortodoxă Română este reprezentată ca fiind în declin. „Biserica astăzi nu mai are forță pentru că societatea s-a schimbat. Se vede foarte clar că România a intrat într-o altă zodie în care valorile tradiționale trebuie mutilate”, a spus Mega.

Potrivit preotului, BOR a pierdut pe propria mână. „Pare că biserica mai are o influență, dar discuția bisericii cu societatea și, mai ales, cu mediul politic, este una autistă. Deocamdată Biserica practic primește fonduri de la stat, se bucură la nivel central de sprijinul statului, dar cuvântul ei în societate nu mai este respectat”, a explicat regizorul.

Acesta a concluzionat că „biserica, și preoții mai ales, sunt priviți ca și retrograzi”.

Criza continuă!

În acest context, Ciprian Mega a definit relația sa cu Prea Fericitul Daniel Ciobotea ca fiind „n-aș spune de antipatie, ci rece”.

În ciuda exilului la care a fost supus, preotul a remarcat rolul pe care Patriarhul l-a avut în evoluția Bisericii Ortodoxe. „Dacă Biserica Ortodoxă Română are astăzi totuși un discurs echilibrat vizavi de situațiile acestea geopolitice, chiar dacă în pandemie nu a reușit să întărească cuvântul în societate, este meritul Preafericitului Daniel. Lucrurile puteau sta mult, mult mai rău, dacă nu era în frunte Bisericii Patriarhul Daniel”, a spus preotul.

Ciprian Mega l-a definit pe Întâistătătorul BOR ca pe „un om care a făcut o școală bună la vremea în care se făcea școală, un om care cunoaște teologie, dar mai ales cunoaște administrație”.

Modelul său pare să fie însă tot mai rar. „Pentru Biserica Ortodoxă Română, mă tem de momentul în care Patriarhul Daniel nu va mai fi în fruntea ei. Uitându-mă la ceilalți ierarhi din biserică, nu văd nicio perspectivă pentru ierarhia bisericii și pentru Sinod”, a spus tranșant Ciprian Mega.

Emisiunea „Dosar România”, care-l are ca invitat pe Ciprian Mega:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
teritorii frate ca la droguri
"Un an mai târziu, în 2021, Ciprian Mega a intrat în conflict cu preoții parohiilor din jur după ce a început să meargă de Bobotează la credincioșii de pe străzile din jur, pentru a le sfinți casele intrând peste „teritoriul” altor biserici." toti popii sunt la fel: ***
Postat 31 Decembrie 2022, 13:20 de LiviuD
Toti popii sint la fel!!!
preotii cei mai simpatici is aia din afara sistemului, care nu au ajuns la functii, putere si cascaval, aia marginalizati..... si atunci o fac pe revolutionarii, modernii, deschisii la minte.. si lumea ii iubeste si zice ''Vai ce om extraordinar!''.... dar scopul lor este sa ajunga la un rind cu cei pe care ii critica sau chiar mai sus de ei!! pina la urma toti is la fel toti cred in aceleasi bazaconii inventate si in fiinte imaginare... daca iti place dreptatea si adevaru ce naiba cauti in biserica sa minti oamenii costumat in sutana??.. nu va lasati pacaliti, toti popii's la fel!
Postat 31 Decembrie 2022, 10:58 de TanarSiNelinistit
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON