URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă dai cu ochii roată în Piața Unirii, e imposibil să nu observi nenorocirea aia de clădire, colț cu strada Avram Iancu, ce strică imaginea întregului centru. Biata clădire din Piața Unirii nr. 7 a fost lăsată în părăseală pe motiv că pe acolo urmau să treacă buldozerele Primăriei din dorința de a face din strada Avram Iancu un drum cu patru benzi până în Parcul Bălcescu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat în această perioadă, atât pentru confortul persoanelor sănătoase, cât şi pentru unii bolnavi suferinzi de afecţiuni ce se pot agrava la temperaturi ridicate (cum sunt, de exemplu, cardiacii).
27 Ianuarie 2016, 15:49

Prefectura şi serviciile subordonate au "duduit": mai multe audienţe, petiţii soluţionate, paşapoarte, certificate de înmatriculări şi permise eliberate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prezentat în reuniunea Colegiului Prefectural de miercuri, bilanţul Instituţiei Prefectului pe anul 2015 a cunoscut creşteri la toţi parametrii în comparaţie cu cel precedent.

Potrivit documentului întocmit de şeful Serviciului Deconcentrate, Florin Băran, consilierii juridici ai Prefecturii au examinat legalitatea a 53.678 hotărâri ale celor 100 de consilii locale şi ale Consiliului Judeţean, dispoziţii ale primarilor şi preşedintelui CJ, în 38 de cazuri întocmind referate cu observaţii de nelegalitate în urma cărora emitenţii actelor administrative au procedat la reanalizarea, revocarea sau completarea acestora, fără a mai fi nevoie ca Prefectura să se adreseze instanţei de contencios administrativ pentru anularea lor, aşa cum s-a întâmplat în 2014.

Pe de altă parte, din cauza condamnării pentru acte de corupţie ori asimilate acestora a doi primari, din comunele Boianu Mare şi Paleu, prefectul a emis anul trecut două ordine de încetare de drept a mandatelor respectivilor edili, iar în alt caz, al primarului din Beiuş, a emis un ordin privind suspendarea mandatului după ce Adrian Domocoş fusese arestat şi înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-i schimbe măsura preventivă în arest la domiciliu. Tot anul trecut, Prefectura a desfăşurat controale tematice la 70 din cele 100 primării bihorene.

De asemenea, în cursul anului 2015 Prefectura Bihor a soluţionat 553 petiţii, a înregistrat 5.150 notificări privind restituirea proprietăţilor şi 337 primiri în audienţe.

Serviciile comunitare subordonate au avut şi ele o activitate mai intensă decât în 2014: anul trecut au fost emis 16.387 permise de conducere auto (faţă de 13.278 în urmă cu doi ani), 21.362 paşapoarte (faţă de 17.808 în 2014) şi 24.983 certificare de înmatriculare auto (faţă de 22.948 în urmă cu doi ani).

Pentru meritul de a fi publicat pe propriul site, www.prefecturabihor.ro, din oficiu, cele mai multe informaţii de interes public, Prefectura Bihor a fost declarată recent cea mai transparentă din ţară, în urma unei monitorizări a Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
D-LUI PREFECT
In zadar d-le prefect a-ti emis ordinul de incetare de drept a mandatului pentru primarul din com. Paleu : Somoghy Ludovic deoarece acesta aproape zilnic vine la primarie si impreuna cu viceprimarul si ceilalti membrii din primarie, in special cu noua secretara , aceasata fiind o persoana FOARTE....FOARTE....apropiata si cunoscuta fostului primar, coordoneaza activitatea administrativa a comunei.Din discutiile avute cu viceprimarul si care mi s-a plans ca nu poate si nu stie sa conduca primaria ,i-am recomandat sa plece si sa lase locul unei persoane competente dar probabil nu avrut sa inteleaga ca el nu este bun pentru functia pe care o detine in primarie.El a fost pus in vechea conducere pe functie echivalenta ca a unui PION pe tabla de sah!!!!Pot demonstra cu ceea ce am afirmat mai sus cu probe concludente, sa ma contactati daca aveti nevoie de mine pentru a putea pune ordine in primaria Paleu. DOMNULE PREFECT va rog sa luati cat mai urgent masuri impotriva a ceea ce se intampla in primarie, nu mai putem suporta faradelegile , necazurile si abuzurile savarsite de asa numitii"functionari".ASTEPT CU NERABDARE ca ceva sa se intample inspre BINE in aceasta institutie de care raspundeti , va multumesc.
Postat 28 Ianuarie 2016, 12:42 de gheorghedanga
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6638 RON
  • 1 EUR = 4.9707 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON