URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Noiembrie 2022, 18:40

Plătim la fel! Primarul Florin Birta menţine tariful gigacaloriei pentru populaţie, deşi preţul de producţie a scăzut (FOTO)

Consiliul Local Oradea a hotărât joi, la propunerea primarului Florin Birta, menţinerea la acelaşi nivel a tarifului încălzirii, la 373 lei pe gigacalorie.

Dispute pe gigacalorie

Măsura a fost luată cu voturile consilierilor PNL. Prețul gigacaloriei este menținut la nivelul de iarna trecută, chiar dacă, potrivit unei decizii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, citate în proiectul de hotărâre, preţul de producţie al gigacaloriei pentru populaţie în Oradea a scăzut de la 1 noiembrie cu circa 6%.

Consilierii UDMR s-au abţinut de la vot, în timp ce reprezentanţii PSD au votat împotrivă. „ANRE a aprobat o reducere de circa 6% a preţului de producţie pentru populaţie și totuşi decizia executivului este de a păstra actualele tarife, fără să scadă preţul gigacaloriei", a acuzat social-democratul Liviu Sabău Popa.

Pesedistul a mai spus că deşi prin investiţiile de peste 200 de milioane de lei făcute în ultimii ani în sistemul de termoficare pierderile s-au înjumătăţit la 25%, orădenii nu simt beneficiile. „Este îmbucurător (n.r. că s-au înjumătăţit pierderile), dar, din păcate, orădenii nu apucă să resimtă, pentru că avem acelaşi preţ ca şi cei care au pierderi de trei ori mai mari", a spus consilierul.

Afirmaţia social-democratului a fost sancţionată de consilierul Ioan Lezeu (PNL). „Nu puteţi spune că nu se simte nimic. Nu mai rămânem fără încălzire şi apă caldă zile în şir ca pe vremuri!", a spus liberalul.

Costuri relativ egale

Dincolo de disputa consilierilor, primarul Florin Birta şi-a argumentat menţinerea actualului preţ al gigacaloriei, arătând că în Oradea principalele surse de încălzire, în sistem centralizat, pe lemne, sau pompe de căldură costă cam la fel.

Edilul s-a folosit de exemplul unei case sau al unui apartament cu trei camere, care consumă cam 1,8 gigacalorii pe lună. „Încălzirea cu pompe de căldură, în funcție de performanța lor, costă fie 439 lei, fie 586 lei / lună, încălzirea pe lemne costă 628 de lei, pe gaz metan costă 649 lei pe lună, iar prin Termoficare costă 671 lei pe lună, deci prețurile sunt relativ egale (n.r. - mai degrabă apropiate)”, a spus primarul.

Birta a spus că relativa uniformizare a costurilor, indiferent de sursa de încălzire, este un lucru corect. „Asta înseamnă un echilibru şi o menţinere a tuturor cetăţenilor în cadrul aceleiaşi plafon. Nu e normal ca Primăria să îi subvenţioneze pe unii orădeni din banii plătiţi de toţi", a spus edilul.

„La limita de suportabilitate"

În plus, Birta a mai arătat că preţul gazului şi al lemnelor este plafonat şi subvenţionat de stat, în timp ce costul gigacaloriei este suportat de la bugetul local.

Mai mult, într-un singur an, Oradea a trebuit să dubleze efortul financiar pentru acoperirea subvenției, în contextul scumpirii gazului. „Dacă în anii 2018, 2019 şi 2020, subvenţia s-a menţinut la aproximativ 20 - 21 milioane de lei, în anul 2021 a crescut la 26,7 milioane de lei, iar în 2022 a ajuns la 49 de milioane de lei", a spus primarul.

Birta a insistat că „Primăria a mers cu subvenţia până la limita de suportabilitate" şi a ţinut să demonteze "mitul că Oradea are cel mai mare preţ al gigacaloriei".

Oradea plătește mai mult decât Clujul 

Primarul Oradiei a arătat că, dacă preţul plătit de orădeni pentru gigacalorie este de 373 lei, diferenţa de 68 lei fiind suportată de la bugetul local, în Craiova aceasta costă 499 lei cu subvenţie de 203 lei, iar în Timişoara se vinde cu 438 lei, în condiţiile în care subvenţia este de 435 lei.

Preţuri mai mici au oraşe ca Arad, de 351 lei pe gigacalorie, cu subvenţie de 669 lei, şi Cluj-Napoca cu 278 lei, la care se Consiliul Local contribuie cu 481 lei.

Florin Birta a precizat însă că dacă în Oradea este racordată la reţeaua centralizată 75% din populaţia municipiului, în Arad depind de sistemul centralizat doar 34% din locuitori, iar în Cluj-Napoca doar 15% din populaţie, ceea ce face ca şi presiunea pe bugetul local să fie mai mică. „Clujul oferă o subvenţie de 481 lei pe gigacalorie pentru 21.407 locuitori racordaţi la sistemul centralizat, ceea ce înseamnă cam 10 milioane lei pe an din bugetul local. Oradea plătește 40 de milioane pe an din bugetul local pentru subvenție", a arătat Birta.

Gigacalorie la preţ fix

Potrivit Hotărârii de Consiliu Local adoptate joi, preţul de facturare a energiei termice către populaţie se va menţine la actualul nivel. Asta înseamnă un preţ de facturare către populaţie de 335 de lei pe gigacalorie pentru orădenii cu puncte termice proprii, racordaţi în reţeaua primară, şi 373 de lei pe gigacalorie pentru cei alimentaţi din reţeaua de distribuţie.

Trebuie menţionat că începând din acest an Guvernul a scăzut TVA-ul pe gigacalorie la 5% în lunile de iarnă, pentru ca în intervalul martie -  octombrie să acesta să revină la nivelul de 19%. „Indiferent de valoarea TVA-ului, preţul va fi acelaşi, Primăria urmând să-şi mărească subvenţia în funcţie de creşterea sau reducerea TVA-ului", a spus Birta.

Concret, subvenţia Primăriei Oradea va fi de 60 de lei pentru orădenii racordaţi în reţeaua primară, prin propriul punct termic, atunci când TVA-ul este de 5%, respectiv de 113 lei în intervalul în care TVA-ul este de 19%. 

Pentru orădenii alimentaţi cu energie termică din reţeaua de distribuție, subvenţia va fi de 68 de lei (TVA de 5%) şi 127 de lei (TVA de 19%).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
Nu suntem atenti...
Poate ai si tu o florarie, o librarie, o patiserie la un parter de bloc in Orasul Luminii, cu cel mai performant CET din tara. Esti bagat aici: "Art. 2 Se aprobă preţul local al energiei termice pentru consumatorii non-casnici (agenti economici) racordati din reţeaua de distribuţie, la nivelul de 682,64 lei/gcal (fără TVA), practicat de către societatea Termoficare Oradea SA în municipiul Oradea" Eh, Comment ça va ? Va da cu virgula? Da, 812.34 lei/gcal. Daca ai acces la gaz, platesti 0.37lei/kwh adica 370lei/MWh deci 430lei/gcal (1 megawatt hour = 0.860420650096 gigacalories)
Postat 25 Noiembrie 2022, 21:25 de excalibur
Povestea zaharelului
Ce bine se vinde zaharelu' in Oradea si nu numai...
Postat 25 Noiembrie 2022, 20:11 de Maikeltroll
adi13-bolnăvel
Sa nu zici ca tu gândești :::::))))) Nu-ți bate capul de Orădeni ca Orădenii au votat responsabil
Postat 25 Noiembrie 2022, 17:34 de Sandu2100
pt sandu
Si cand te gandesti, exista un tembel in acest oras, care il linge in c..r pe aceasta sluga de primar, marioneta. Acel tembel e sandu2100. Si o face pe gratis, asa cum spune el. Eu credeam ca e prost pe bani, dar sa o faci pe gratis e chiar patetic. Asa ca nu fiti tristi dragi oradeni, ca ati putea fi ca sandu2100
Postat 25 Noiembrie 2022, 17:24 de adi13
Nu ratat fisierul: [ https://www.ebihoreanul.ro/ebh/force_download/SENMX3ByZXRfZ2lnYWNhbG9yaWUucGRm ]
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1 Se aprobă preţul local al energiei termice pentru consumatorii non-casnici (agenti economici) racordati din rețeaua de transport, la nivelul de 572,97 lei/gcal (fără TVA), practicat de către societatea Termoficare Oradea SA în municipiul Oradea, începând din 01.11.2022. Art. 2 Se aprobă preţul local al energiei termice pentru consumatorii non-casnici (agenti economici) racordati din reţeaua de distribuţie, la nivelul de 682,64 lei/gcal (fără TVA), practicat de către societatea Termoficare Oradea SA în municipiul Oradea, începând din 01.11.2022. Art. 3 Se aprobă preţul local al energiei termice pentru consumatorii casnici (populatie) racordati din reţeaua de transport, la nivelul de 376,80 lei/gcal (fără TVA), practicat de către societatea Termoficare Oradea SA în municipiul Oradea, începând din 01.11.2022.
Postat 25 Noiembrie 2022, 09:52 de excalibur
Petre93 aka adi13 aka KP
O fac de buna voie asa îmi zice nevasta și copiii
Postat 25 Noiembrie 2022, 09:43 de Sandu2100
[https://gov.ro/fisiere/subpagini_fisiere/NF_HG_1217-2021.docx]
4.Prin adresa comună a Instituţiei Prefectului Județul Bihor nr. 10018/13.09.2021, respectiv a Consiliului Județean Bihor nr. 19911/13.09.2021, înregistrată cu nr. MDLPA 122.514/12.10.2021, a fost înaintat proiectul de hotărâre a Guvernului privind alocarea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a sumei de 80.000 mii lei, pentru aprovizionarea cu gaz metan și asigurarea continuității serviciului publice de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, în municipiul Oradea. Serviciul public de alimentare cu energie termică realizat în sistem centralizat în Municipiul Oradea, prin operatorul local, Termoficare Oradea SA deservește 70% din populația Municipiului Oradea (64.251 de apartamente, 226 de instituții publice (școli, licee, grădinițe), agenți economici (instituții bancare, unități de producție etc). În consecință de existența și funcționalitatea sistemului centralizat de alimentare cu energie termica depinde asigurarea apei calde menajere pe toată durata anului și confortul termic pe durata sezonului rece. Sincopele în funcționarea sistemului pot genera, prin urmare, grave probleme sociale la nivelul Municipiului Oradea. Societatea Termoficare Oradea SA, operator SACET pe raza Municipiului Oradea, beneficiază de ajutor de stat acordat în perioada 2014 - 2019 operatorilor economici care prestează serviciul de interes economic general de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populație, ordin modificat și completat prin Ordinul 341 1/3817/2019. Ajutorul de stat constă în: a) alocarea din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale a unor sume pentru acoperirea integrală a diferenței dintre prețul de producere, transport, furnizare și distribuție a energiei termice livrate populației și prețurile locale ale energiei facturate populației b) alocarea de la bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale a unor sume pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de producere, transport, furnizare și distribuție a energiei termice pentru populație în sistem centralizat și neacceptate în preț/tarif. Prețul local al energiei termice pentru consumatorii casnici (populație) este de 330,62 lei/Gcal (inclusiv TVA), iar prețul local de facturare este de 283,14 lei/Gcal (inclusiv TVA), rezultând o diferență de 47,48 lei/ Gcal suportată din bugetul local. Valoarea totală a subvențiilor de tarif la nivelul unui an este de aproximativ 20.000.000 lei (420.000 Gcal x 47 lei/Gcal), Pentru anul 2021, pierderile sistemului centralizat de alimentare cu energie termică au fost estimate la 230.000 Gcal, evoluția în ultimii anii fiind următoarea: 2017 – 320713 Gcal, 2018 – 262.184 Gcal, 2019 – 219.757 Gcal, 2020 – 229.453 Gcal. Valoarea pierderii induse operatorului, determinată de starea tehnică a sistemului de termoficare este la nivelul unui an de peste 75 milioane lei (230.000 Gcal x 330,62 lei/Gcal). Situația excepțională actuală este generată în primul rând de tendința de creștere a prețului gazelor naturale, care astfel cum arată tranzacțiile pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), este cu 259% mai mare față de prețul previzionat utilizat la elaborarea bugetului aferent anului 2021 pentru achiziționarea de gaz de către Societatea Termoficare Oradea SA (entitate subordonată Municipiului Oradea care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat). Acest context determină imposibilitatea operatorului de a achiziționa întregul necesar de gaz pentru derularea activității în condiții optime în perioada imediat următoare. Costul estimat de operatorul Termoficare Oradea SA pentru achiziția combustibilului - gaze naturale necesar pentru perioada de iarnă octombrie 2021 - martie 2022, pentru cantitatea de 1,3 milioane MWh este de 110.500 mii lei, calculat la nivelul bugetat de 85 lei/MWh, În fapt, prețul tranzacționat în prezent pe bursă (BRM) este de 220 lei MWh, adică de 2,59 ori mai mare decât cel estimat, rezultând un necesar de plată în sumă de 286.000 lei (spre comparație, valoarea bugetului total al operatorului pe anul 2021 este de 263,000 mii lei). Este evident efort financiar peste posibilitățile reale ale operatorului, si în consecință fără intervenția imediată a Municipiului Oradea nu vor putea fi contractate cantitățile necesare de combustibil - gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022. În susținerea solicitării, se arată că posibilitățile de finanțare ale Municipiului Oradea sunt reduse raportat la valoarea combustibilului de achiziționat (286.000 mii lei), care reprezintă aproape 40% din totalul veniturilor proprii ale municipalității. Pe de altă parte, Municipiul Oradea este obligat să apeleze la credite bancare pentru a susține numărul mare de proiecte de mare amploare cu finanțare europeană în curs de implementare dintre care parte din ele având cheltuieli neeligibile în procent de aproape 60% din totalul acestora. Pentru plata în avans a combustibilului a fost raportat un necesar de 13.841 mii lei și 4.565 mii lei pentru anul 2021. Având în vedere cele de mai sus se solicită alocarea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului a sumei 80.000 mii lei pentru Municipiul Oradea, Județul Bihor.
Postat 25 Noiembrie 2022, 08:51 de excalibur
Sa mintem frumos
E bine ca se fac grafice. De la ele se poate porni o investigatie pentru decodarea ecuatiei de functionare a acestui ADP numit Termoficare. Nu o investigatie jurnalistica, jurnalistii se ocupa de masonii din usr&psd, ci o investigatie contabila, o expertiza, o ancheta cu cap si coada. Personajul din poza, epigonul Intiiului Descalecator, imi excede posibilitatile imaginatiei. La 39 ani, figura dumisale, care nu lasa nici o urma de indoiala ca si-ar fi facut macar 5 ani de studii superioare, chiar si la oradea, ma duce cu gindul la Alexandru Macedon, aka The Great. Care, la 32 ani, cind a murit, stapinea cel mai mare imperiu cucerit vreodata... Mecla lui sta foarte bine alaturi de cea a unui alt mare performer, seful ADP. Postez atasat documentul prin care birtasul , cu jalba in protap, cerseste de la guvernul psd 80 milioane lei pentru plata gazului necesat termoficarii orazii. Dupa ce-i intra banii in cont, face poala mare in fata oradenilor, cum da el 40 miloane subventie. Cu minuta lui recunoaste ca are pierderi anuale de 75 milioane. Acuma jubileaza ca pretul termoficarii LUI e comparabil cu celelate forme de incalzire atinse de delirul iohannis-ciuca-ciolacu , plus 30 ani de jmekerii numite omv, cez, enel, eon, engie. Asta intr-un oras in care oamenii umbla cu butelia de aragaz in spate, captiv barzoiului dumisale...
Postat 25 Noiembrie 2022, 08:50 de excalibur
Realitatea din teren.
Desi s-au montat o gramada de module, sistemul nu are recirculare, cetateanul asteapta (inca) dupa apa calda ce trece rece prin contor. Degeaba faci modernizare daca o faci superficial. Sistemul nu inseamna doar magistrale noi, de suprafata, ce se vad in fotografii. Pierderile principale s-or fi eliminat, dar cele secundare (ce il afecteaza direct pe cetatean) raman.
Postat 25 Noiembrie 2022, 08:02 de User anonimizat
Pt sandu 2100
Cu cat esti platit sa iti arati prostia? Pun pariu ca nu ai sotie sau familie
Postat 25 Noiembrie 2022, 06:13 de Petre93
adi13-bolnăvel @
"pt Fiecare sa isi plateasca ce comanda!" sau pt "BlackDot" e mesajul, confunzi capra cu varza și struguri cu mugurii de cânepă indiană :::))))
Postat 24 Noiembrie 2022, 23:29 de Sandu2100
E un compromis, ca asa e in politica si in democratie. Dar e un raspuns bun dat criticilor
Mareste subventia, doar temporar in anul de criza energetica si putin cat sa fie la acelasi pret. E indeajuns, nu s-a scumpit, desi avem inflatie de 16%. Idealism e sa nu ai subventie, binenteles, dar daca vrei sa ajungi acolo peste alti 10-15 ani, cand termini de renovat si retele secundare si puncte termice, nu se poate peste noapte, ca te scot cetatenii din politica. Nu trebuie sa fie preturile la termie egale la lemne si la termoficare si gaz, poate piata sa decida asta, dar daca statul a intrat in jocul asta, e de bun simt si sa fie cat de cat apropiate, in aceeasi zona, dupa subventii. Oricum, e clar ca sunt minciuni cele cu “cea mai scumpa gigacalorie din tara” care se repeta pana si la articolul asta care arata ca e mai scumpa la Constanta, Craiova, Tulcea decat la noi. Sunt indicatori de succes faptul ca avem multi abonati la retea, dublu ca pondere, sau cu 50% mai multi decat in orase care au aproape dublu populatiei de aici. Oricum vine vremea cand ne invata Europa ca am avut destule subventii si le interzice total, sa vezi arunci cum toate orasele se vor plange ca li se tripleaza costul cu termoficarea, in timp ce la Oradea va fi la fel.
Postat 24 Noiembrie 2022, 21:29 de unu
pt Fiecare sa isi plateasca ce comanda!
Vorbesti ca prostul. Cine care sta la bloc, se poate debrnsa si sa-si puna centrala de apartament? Mai intai sa se elimine obligativitatea de a fi legat la sistemul de incalzire centralizat, apoi sa fiu obligat sa platesc cea mai scumpa gigacalorie din tara, obtinuta cel mai ieftin.
Postat 24 Noiembrie 2022, 20:15 de adi13
Poza de colectie
Un inginer care face POALA MARE cu cea mai mica subventie din tara. Merita pusa la rind cu celebra poza de la APACA, 1990. "Nu vrem kent, nu vrem valuta, vrem ca Roman sa ne xxxx ". Ne-am saturat de INGINERI. Vrem IT-isti.
Postat 24 Noiembrie 2022, 20:14 de excalibur
Fiecare sa isi plateasca ce comanda!
De ce sa platesc eu care am centrala de apartament pentru ala care are incalzire de la oras?? Fiecare sa isi plateasca ce comanda!
Postat 24 Noiembrie 2022, 18:55 de BlackDot
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON