URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Octombrie 2022, 14:43

Pentru pasaje: 12 arbori și 6 arbuști, mutați cu „Big John” din Piața Gojdu în Cetatea Oradea (FOTO)

Pentru pasaje: 12 arbori și 6 arbuști, mutați cu „Big John” din Piața Gojdu în Cetatea Oradea (FOTO) (foto: Primăria Oradea)
Pentru pasaje: 12 arbori și 6 arbuști, mutați cu „Big John” din Piața Gojdu în Cetatea Oradea (FOTO) (foto: Primăria Oradea)
Pentru pasaje: 12 arbori și 6 arbuști, mutați cu „Big John” din Piața Gojdu în Cetatea Oradea (FOTO) (foto: Primăria Oradea)
Pentru pasaje: 12 arbori și 6 arbuști, mutați cu „Big John” din Piața Gojdu în Cetatea Oradea (FOTO) (foto: Primăria Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a anunțat luni că 12 arbori și 6 arbuști din Piața Emanuil Gojdu, unde se lucrează la amenajarea unei rețele de cinci pasaje subterane, sunt mutați în aceste zile în șanțul Cetății. Transplantarea copacilor se face cu un utilaj special, Big John 90D, anume adus din Ungaria pentru această operațiune.

Potrivit informării transmise de municipalitate, exemplarele, „cu valoare estetică”, sunt scoase cu baloți de pământ, ceea ce permite plantarea în alt loc, în acest caz în șanțul Cetății, înspre strada Griviței. 

„Lucrările la rețeaua de pasaje au în vedere inclusiv protejarea vegetației existente. Așadar, ne-am dorit să salvăm arborii și arbuștii mai tineri, care au și valoare ornamentală, relocându-i în altă zonă a orașului, fiind extrași mecanic, fără a le afecta rădăcina”, a transmis, prin comunicat, primarul Florin Birta.

Cei 12 arbori, majoritatea cu un diametru de 30-35 de centimetri, sunt din speciile pin, carpen, ienupăr și tei, iar arbuștii sunt gutui japonezi și photinia.

„După relocare, arborii și arbuștii se vor afla în atenția colegilor mei din Direcția Tehnică, care vor avea grijă să supraviețuiască transplantării. Noi am avut în vedere, aici, arborii cu circumferința mai mare de 25 de centimetri”, a precizat Cristina Stănescu, consilier în cadrul Direcției Tehnice, responsabilă de acțiunea de transplantare.

Primăria a anunțat tot luni că există și alți arbori care vor fi tăiați, întrucât sunt „fără valoare estetică și nu pot fi transplantați din cauza stării lor fiziologice”.

În zona Centrul Civic - Piața Gojdu se desfășoară în prezent lucrări de amenajare a unui sistem cu 5 pasaje subterane menite să fluidizeze traficul în cel mai important nod rutier al urbei.

Investiția se ridică la circa 20 de milioane de euro și este co-finanțată din fonduri europene. Pentru realizarea lucrărilor, circulația în zonă a fost restricționată. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
O sa faca la fel cum au facut cu cele din fata teatrului
Banuiesc ca o sa fie mutate la fel de bine ca arborii din fata teatrului, care au fost mutate in parcul 1 dec.. si care in cateva sapt s-au uscat de tot si dupa cateva luni le-ati scos si aruncat pe toate...
Postat 25 Octombrie 2022, 09:44 de cristianteofil
Progres dupa regres.
Asta e doar un exemplu, dupa ce au masacrat stejarii din Unirii (alta transformare radicala a unui loc public), motiv pentru care au si fost amendati, demonstreaza subit o grija sporita fata de arbori. Nu cumva, avand in vedere si evenimentele culturale in crestere, e nevoie de capital electoral? E nevoie, orasu e cvasi blocat daca iesi din ograda.
Postat 24 Octombrie 2022, 17:53 de User anonimizat
Niciodata nu se poate face ceva ok cap-coada?!
Ideea e buna. Dar nu se puteau aduce arborii din afara orasului, dintr-o pepiniera/plantatie?! Nu-i niciun kikirez sa-i iei din piata X si sa-i muti pe strada Y! Per total orasul nu castiga nimic, doar pierde niste bani...
Postat 24 Octombrie 2022, 17:36 de pinonel
Foarte bine
Adevărul e că dacă nu se făcea scandal de fiecare dată când se taie acum se făcea la fel. Așa trebuie făcut. Păcat de copacii tăiați, dar mai bine mai târziu decât niciodată.
Postat 24 Octombrie 2022, 17:24 de and020
felicitari pentru idee
e o idee foarte faina camionul de mutat copaci, arata primaria ca le pasa de copaci si de reclamatii din partea oradenilor cu drag de copaci. Frumos!
Postat 24 Octombrie 2022, 16:32 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON