URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Ianuarie 2016, 10:31

Patimile lui DiCaprio

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Probabil că cel mai recent film al lui Leonardo DiCaprio nu va umple sălile de cinema din România. Cinefilului de mall îi plac poveştile dulci, imaginile vesele, finalurile cu muzică glorioasă. În "The Revenant" povestea e brutală, fiecare cadru este un cuţit rece înfipt în pântece, iar coloana sonoră, cam futuristă, te izolează în scaun şi te face mic-mic. De ce? Pentru că, pe ecran, marele DiCaprio pare să aibă doar rol secundar. În cel principal joacă impecabil măreaţa, sălbatica şi invincibila natură a planetei Pământ.

Strădaniile lui Leonardo DiCaprio pentru a lua un Oscar s-au transformat în mit şi au ajuns subiect de glume. Dacă îl va primi anul acesta, va fi pentru cel mai solicitant rol de până acum, nu neapărat pentru cel mai emoţionant sau magistral jucat. Spre deosebire de actori gen De Niro, Connery sau Redford, pe care trecerea timpului i-a rafinat aducându-le gravitate şi profunzime în interpretări, Leonardo reuşeşte să-şi păstreze candoarea şi faţa adolescentină chiar şi după 40 de ani. Nici măcar barba din ultimul rol nu reuşeşte să-l îmbătrânească. Avantaj în faţa oglinzii, dezavantaj la serviciu.

Dar alegerea lui DiCaprio pentru rol pare să fie un pariu câştigător pentru celălalt mare protagonist al filmului, regizorul mexican Alejandro González Iñárritu, care ştie că Leo asigură vizibilitate oricărui film în care apare. Iar Iñárritu avea nevoie ca filmul său să fie văzut, fiindcă "Birdman", pentru care a luat Oscarul anul trecut, a ridicat enorm aşteptările. Imaginile, tehnicile de filmare şi montajul din "The Revenant" sunt încântătoare. Atacul unui trib de amerindieni reprezintă perla coroanei, o scenă pentru care s-a repetat timp de două luni, trasă într-o singură mişcare de cameră, fără tăieturi, şi pentru care am să merg să văd filmul din nou.

Filmată la temperaturi sub zero grade, în Canada, Argentina, Mexic, Statele Unite şi chiar în Antarctica, pelicula este un efort ieşit din comun, care i-a scos pe protagonişti din confortul studioului. Pentru a fi cât mai convingător şi pentru a-ţi băga gerul în oase, Iñárritu a permis chiar ca obiectivul camerei să se aburească de la respiraţia actorului principal. Actor care, pentru credibilitate, a ales să muşte dintr-un ficat real de bizon în locul unuia artificial din jeleu.

Violenţa filmului e perfect justificată de realităţile de la 1820, când să iei o viaţă însemna să o prelungeşti puţin pe a ta, când justiţia depindea de cine are puşca mai lungă şi ţinteşte mai bine, când fuga de duşmani te împiedica să mai prăjeşti carnea proaspăt vânată ori când întâlnirea cu ursul te lăsa mai varză decât un audit al Fiscului. Realismul brutal din "The Revenant" este îndulcit de câteva imagini care ar putea câştiga lejer concursuri fotografice prestigioase, dar şi de nişte flashback-uri care coboară uşor ştacheta, potrivite ca nişte picături de miere într-o ciorbă de burtă pe jumătate crudă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
copy-paste!!!
De ce te semnezi Luciane ca autor al acestui articol??!! L-am mai citit in literatura cinefila, ai facut copy-paste, ca si la alte articole, de altfel si....ai aparut si tu in ziar. Rusine!! Asa, si eu si altii pot fii jurnalist!! Du-te in alta parte, poate ai si alte talente...
Postat 31 Ianuarie 2016, 20:08 de gicu1
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON