Orădenii din străinătate s-ar întoarce acasă, dacă n-ar fi atâta birocraţie, iar Educaţia şi Sănătatea ar fi puse la punct. Aceasta este, în esenţă, concluzia desprinsă în urma întâlnirii desfăşurate duminică după amiază la Primăria Oradea.
Vă aşteptăm acasă!
Reuniunea, care a avut loc la iniţiativa echipei Repatriot, ce încearcă să îi convingă pe românii plecaţi în străinătate să revină acasă și să se apuce de antreprenoriat, s-a desfăşurat începând cu ora 16, în sala mare a Primăriei, şi a durat timp de două ore.
A fost un fel de şedinţă de lucru, în care aproximativ 35 de oameni (dintre care o parte orădeni sau bihoreni care muncesc în străinătate, care au aflat de întâlnire din presă ori din grupurile special adresate diasporei), au discutat cu reprezentanţii organizaţiei şi cu primarul Ilie Bolojan despre problemele pe care le au când vin acasă.
În mare, oamenii au lăudat "progresele impresionante pe care le-a făcut oraşul", "spiritul progresist" şi au spus că ar vrea să se implice mai mult, dorindu-şi să afle cum pot să acceseze programe care să îi sprijine să se reacomodeze, ba chiar să îşi întemeieze o afacere. S-ar întoarce dacă ar avea locuri de muncă decente şi bine plătite, dacă ar fi respectaţi, dacă oamenii ar fi mai civilizaţi şi dacă politicienii şi Parlamentul ar lua măsuri "ca legile să fie simple şi aplicate cu bun simţ".
"Mă gândesc zi de zi să revin, dar încă nu pot. Aştept parcă ceva, o scânteie", a mărturisit BIHOREANULUI un orădean care lucrează ca simplu muncitor în Canada şi care a reuşit să îşi ridice astfel o casă în oraşul natal.
Vor soluţii concrete
În cadrul dezbaterii, oamenii au acuzat probleme concrete, ca de pildă înghesuiala de la Paşapoarte, opacitatea unor funcţionari inclusiv din Primărie, greutatea transcrierilor şi recunoaşterii unor acte oficiale, faptul că autorităţile nu îi ajută să se acomodeze la legislaţia de acasă, birocraţia excesivă şi neîncrederea în sistemul de învăţământ.
"Vă înţelegem că vă e foarte greu, după ce aţi fost atâţia ani în străinătate, iar acolo lucrurile se desfăşoară cu totul altfel. Dar trebuie să perseveraţi, să vă reacomodaţi", i-a încurajat Hildegard Brandl, din partea Repatriot.
Ce vor orădenii de peste graniţă? Mai multe spaţii verzi, un centru istoric modern, dar prietenos cu pietonii şi animat, ecoturism şi chiar pârghii cu ajutorul cărora să îşi poată face o afacere.
O orădeancă plecată de 9 ani, medic psihiatru, a spus că ar dori proiecte care să-i determine pe medici să nu mai emigreze, dar şi ca politicile de sănătate să se aplece mai mult pe sănătatea mintală a copiilor. O altă orădeancă, de aproximativ 25 de ani, a zis că îşi doreşte "un echilibru între dezvoltare şi spaţiul verde".
Mai eco, mai verde
"Îmi doresc să beneficiem de un oraş curat, mobil şi verde. Eu lucrez acum la Agenţia de Mediu din Bavaria şi împreună cu echipa mea căutăm modalităţi de îmbunătăţire a calităţii vieţii, mai ales climatice. Şi de fiecare dată când vin acasă mi se pare că Oradea începe să profite de locaţia ei foarte bună într-o zonă în care se poate face turism, care se poate dezvolta, dar încă îi lipseşte un adevărat impuls. De exemplu, dacă vrei să călătoreşti în jur şi nu ai maşină - cum sunt foarte mulţi de vârsta mea - nu poţi merge cu trenul în jurul oraşului; dacă vrei să vizitezi de pildă Peştera Urşilor sau să mergi în Padiş, nu se poate decât cu mijloace de transport private. Acesta este un punct extrem de slab! Pe cei de vârsta mea îi mai interesează să poată circula în siguranţă cu bicicleta”, a spus tânăra.
Ea a mai adăugat că, deși orașul s-a dezvoltat vizibil, autoritățile locale ar trebui să aibă grijă cum va gestiona zona centrală. „Oraşul este mult mai curat şi mult mai atractiv, dar în acelaşi timp cred că este şi foarte important să se păstreze o anumită vârstă în oraş. Oamenii care locuiesc în centru nu trebuie alungaţi din apartamente şi nu toate apartamentele trebuie transformate în centre comerciale. Pentru că există pericolul de a se ajunge la un centru care seara ajunge gol sau e plin doar de terase şi de unde lipseşte viaţa", a spus tânăra, adăugând pe un ton grav: "Dar încă stau să mă gândesc: dacă voi avea, cândva, copii, nu i-aş lăsa să meargă la Universitatea din Oradea niciodată!".
Orădenii trebuie să se implice
De altfel, o importanţă deosebită a fost acordată învăţământului, în special Universităţii, dar şi învăţământului dual (profesional), care ar putea învăţa tinerii meserii bănoase, "la fel ca cea de medic", respectiv educaţiei timpurii, din clasele mici. "Fără o şcoală foarte bine pusă la punct nu se va putea", a opinat o profesoară din Oradea, stabilită de 27 de ani în Germania, insistând pe ideea că orădenii ar trebui să se implice mai mult în viaţa oraşului, să fie proactivi.
"Ceea ce m-a durut extraordinar de mult - şi am regretat că nu am fost atunci acasă - când dvs, dle Bolojan, aţi venit cu iniţiativa «Oradea Mare» (referendumul pentru fuziunea Oradiei cu Sînmartinul) şi oamenii nici măcar atât nu au făcut: să se deplasaseze şi să meargă la vot. Era o şansă unică şi extraordinară pentru dezvoltarea oraşului, pe care am ratat-o. Şi nu a ratat-o Sînmartinul, ci Oradea, prin neprezentarea la vot!", a spus aceasta, precizând şi că îşi doreşte "o mult mai bună efectivitate, în ceea ce priveşte birocraţia. Ne omoară!".
Între cei care au participat la eveniment s-a numărat şi o orădeancă care s-a întors recent acasă, definitiv, din Israel. "M-am întors pentru familie, pentru ţară, după 26 de ani! N-am fost 3 ani de zile acasă şi când am venit, parcă am simţit că totul a renăscut. M-am întors de două săptămâni. Vrem ca fetiţa, care are 8 anişori, să înveţe viaţa aici", a explicat BIHOREANULUI Liliana Cotigă Fried.
Punct de informare
De cealaltă parte, primarul Bolojan a trecut în revistă principalele direcţii de dezvoltare a Oradiei, amintind că Primăria doreşte dezvoltarea Universităţii şi menţionând, între altele, că în această zonă se va construi o nouă sală de sport, cu un campus universitar adecvat. Edilul a dat detalii şi despre transformarea zonei centrale într-una mult mai prietenoasă cu pietonii, şi chiar a spus că se va implica în a face viaţa mai uşoară orădenilor care muncesc în străinătate.
Primarul şi-a notat multe din observaţiile celor prezenţi şi a promis, între altele, că va lucra să înfiinţeze un punct comun de informare, în care să regăsească toate informaţiile relevante pentru cei întorşi din străinătate, de la toate instituţiile de interes, fie că informaţiile vin de la Buletine, de la Instituţia Arhitectului şef din Primărie sau de la Paşapoarte. O idee promovată inclusiv de deputatul PNL Florica Cherecheş a fost cea a unei aplicaţii cu ajutorul căreia orădenii din diasporă să se informeze, ba chiar să poată sesiza unele probleme cu care se confruntă, la fel cum se întâmplă acum cu Oradea City Report.
"O să luăm o decizie, asta putem să facem. O să vorbesc şi cu domnul prefect, să se implice şi ei, să existe un punct de informare comun al autorităţilor din judeţ, să ştiu că dacă mă duc acolo şi întreb, primesc răspunsuri, să nu fiu nevoit să întreb în 5 părţi, când nu ştiu cine coordonează o parte sau alta. O să luăm o decizie pe această temă", a promis Bolojan.
La final, edilul le-a mulţumit participanţilor pentru că i-au prezentat problemele cu care s-au confruntat şi a spus că va face tot ce ţine de el să îi ajute. "Vă mulţumesc că vă întoarceţi atunci când puteţi în oraşul nostru", a încheiat el.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.