URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Principala temă de campanie la alegerile locale a fost traseul Inelului Metropolitan de Nord, care pângărește zona paradisiacă din cartierul orădean Podgoria. Acum, că alegerile s-au terminat, mă gândeam că liniștea se va lăsa peste chestiune, mai ales că au intrat în consultare publică trei variante de drum. Iată, însă, că a apărut un ONG care, prin vocea unei distinse doamne, declară că locuitorii din Podgoria și cei din Oșorhei nu sunt de acord cu nici una dintre propuneri...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Februarie 2024, 20:31

Opoziţia şi ONG-iştii: Doar zece orădeni au participat la dezbaterea bugetului de trei miliarde de lei al Oradiei pe anul 2024 (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doar zece orădeni au luat parte joi după-amiază la dezbaterea bugetului de trei miliarde de lei al Oradiei pentru anul 2024.

Interes scăzut 

Prima dezbatere publică a bugetului local organizată de municipalitatea orădeană faţă în faţă cu orădenii, după ridicarea restricţiilor instaurate în timpul pandemiei de Covid-19, s-a desfăşurat fără asistenţă.

La întâlnirea convocată de primarul Florin Birta au participat pe lângă acesta, din partea municipalităţii, viceprimarul Marcel Dragoş şi directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea.

Acesta din urmă a şi deschis întâlnirea cu o prezentare de circa o jumătate de oră a proiectului de buget local, în valoare de trei miliarde lei, aflat încă în dezbatere publică. "Doritorii pot face încă propuneri în scris pe marginea proiectului de buget până pe data de 8 februarie inclusiv", a spus Florea.

"Am venit dintr-o greşeală"

Întâlnirea, cu public extrem de restrâns, prezidată de primarul Florin Birta şi directorul Eduard Florea s-a desfăşurat într-o atmosferă calmă.

De altfel, din capul locului, un participant bulversat probabil de avalanşa de cifre cu "venituri" şi "cheltuieli" prezentate de directorul Florea a recunoscut că nu ştie prea bine ce caută în sală. "Eu am venit dintr-o greşeală aici. Vreau să ştiu: când o să fie o dezbatere pe tema problemelor administrative ale oraşului? Adică, vreau să spun, unde pot reclama lucrurile care nu îmi convin?", a întrebat sincer orădeanul.

Primarul Florin Birta i-a spus orădeanului că, dacă nu ţine să o facă acum, poate face solicitări în scris pe adresa Primăriei Oradea sau personal în cadrul unei întâlniri programate. „Eu ţin audienţe de la ora 9, în fiecare zi de luni, iar viceprimarii Marcel Dragoş şi Antonia Nica, marţi şi miercuri”, i-a spus edilul. 

Răspunsul a fost mulţumitor de vreme ce solicitantul nu a formulat alte cereri, ci a părăsit sala de şedinţe.

Opoziţia şi ONG-iştii

Asistența a fost formată în bună măsură de reprezentanţi ai opoziţiei USR - cum ar fi deputatul Silviu Dehelean, fostul subprefect de Bihor, anunţat drept candidat la funcţia de primar în 2024, Daniel Palaghianu, şi vicepreşedintele USR Bihor, Mihai Şvab - şi ai PSD, formaţiune reprezentată de consilierul local Liviu Sabău Popa.

La dezbatere au mai participat reprezentanţi ai unor ONG-uri, veniţi să se intereseze de soarta finanţărilor pentru aceste organizaţii, şi câţiva curioşi.

Reprezentanţii opoziţiei au venit cu temele făcute. USR-iştii au avut întrebări pe marginea proiectului de buget cu privire la credibilitatea estimărilor considerate prea optimiste cu privire la veniturile pe 2024, alocările de doar 300.000 lei pentru proiectele organizaţiilor non-guvernamentale, scăderea numărului de călători ai OTL şi altele.

"Nu aţi fost cumva prea optimişti în privinţa bugetării de aproape 700 milioane lei pentru anul 2024 la capitolul fonduri europene?", a întrebat Daniel Palaghianu.

La bani mărunţi...

În replică, reprezentanţii municipalităţii au arătat că din suma prognozată de circa 670 milioane lei, jumătate sunt bani relativ "siguri", care ar trebui să se întoarcă bugetului local, în urma proiectelor europene finalizate.

„Până la finalul anului 2023 a trebuit să achităm tot ce doream să decontăm din fonduri europene prin proiect. Am găsit această soluţie: mai bine să ne împrumutăm, să ştim că achităm toate cheltuielile eligibile până la sfârşitul lui decembrie şi să le recuperăm, decât să nu plătim şi să nu avem ce recupera”, a explicat Birta, care a spus că acum banii ar trebui să se întoarcă oraşului.

La fel, primarul a precizat că, pe lângă bugetul de 300.000 lei alocat ONG-urilor, municipalitatea a suplimentat prin proiect, la cererea directoarei Direcţiei Asistenţă Socială Oradea, Anca Grama, suma de 250.000 lei destinată exclusiv organizaţiilor din domeniul social. „Practic, putem spune că am rezervat pentru ONG-uri 550.000 lei”, a spus edilul.

La propunerea unui reprezentant de ONG aflat în sală, primarul s-a arătat dispus cu privire la înfiinţarea unei comisii formate din reprezentanţi ai principalelor organizaţii şi ai municipalităţii pentru a discuta tot la câteva luni problemele cu care se confruntă acestea.

„Renunţaţi la promovarea FC Bihor?"

La rândul său, consilierul local Liviu Sabău Popa a cerut explicaţii, printre altele, cu privire la finanţarea FC Bihor, alocările pentru extinderea reţelelor CAO şi bugetul, considerat prea mare, al Agenţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR).

„Ce reprezintă contribuţia de 1,7 milioane lei pentru FC Bihor? Aceşti bani nu ajung nici pentru funcţionarea în actuala ligă. Să înţeleg că renunţaţi la obiectivul de promovare prin subfinanţare?”, a întrebat Sabău Popa.

În replică, primarul Florin Birta a spus că suma menţionată este bugetul alocat pentru funcţionarea echipei în Liga a III-a, în condiţiile în care anul trecut conducerea clubului a atras finanţări de 300.000 euro din mediul privat. „Dacă FC Bihor va promova începând din a doua jumătate a anului, în funcţie de câţi bani va atrage din sponsorizări, Primăria Oradea este dispusă să completeze sumele necesare", a promis Birta.

În ceea ce priveşte celelalte întrebări, primarul de Oradea a mai spus că operatorul de apă şi canalizare a făcut anul trecut extinderi de reţele pe 80 de străzi, care urmează să fie asfaltate, obiectiv pe care va trebui să îl atingă şi în 2024, şi a declarat că bugetul APTOR va trebui să suporte toate evenimentele pe care oraşul le va organiza anul acesta.

„Bugetul a crescut pentru că a crescut şi numărul de evenimente anunţate. Vrem ca orădenii să aibă ce face în fiecare weekend în Oradea", a afirmat Birta.

Dezbaterea s-a încheiat după mai bine de două ore de discuţii. Orădenii care nu au participat la întâlnire, dar au de făcut propuneri pe marginea proiectului de buget le mai pot transmite în scris Primăriei Oradea timp de încă o săptămână.

Cel mai probabil, proiectul de buget pentru anul 2024 va fi suspus votului Consiliului Local într-o şedinţă extraordinară care va avea loc înainte de jumătatea lunii februarie.

Citește sinteza proiectului de buget pentru anul 2024, prezentată în dezbaterea publică!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON