Omul de Grosswardein

Studenţii de la Arhitectură şi-au pus talentul la contribuţie şi au născocit mostre de mobilier urban pe care le-au amplasat, demonstrativ, pe malul Crişului. Astfel, scaune extrem de originale s-au contopit cu peisajul.

Sigur că pare puţin redundant ca, în timp ce ţara e în rahat, tu să umpli oraşul cu scaune. Dar ideea ar trebui materializată şi Primăria ar putea face un pustiu de bine să cumpere mobilierul. Ar mai înveseli oraşul, iar tinerii arhitecţi ar strânge şi ei nişte bani.

Din păcate, însă, la noi şansele de supravieţuire a lampadarelor, cabinelor telefonice sau mobilierului sunt infime. Pe vremuri s-au adus telefoane publice din Africa de Sud, considerate indestructibile, dar tot au fost vandalizate de români.

De-a lungul evoluţiei umane au existat trei mari categorii de umanoizi: omul de Neanderthal, omul de Cromagnon şi, în zona noastră folclorică, omul de Grosswardein. Acesta fură tot ce poate fi furat, iar ce nu poate şmangli distruge. Trebuie multă forţă să rupi băncile de fontă, dar pentru asta primitivii nu fac economie de efort. Promenada are deja becuri sparte, stâlpi îndoiţi, bănci distruse, ba mai nou au dispărut până şi panseluţele din jardiniere.

În parcuri s-au pus mese de şah, dar n-a trecut mult timp şi au fost mâzgălite. Distrugerea coşurilor de gunoi a devenit şi ea un adevărat sport olimpic. Aşa că, până să ajungem să ne bucurăm de un trai civilizat, poate n-ar strica să achiziţionăm alt tip de mobilier urban. Adică nişte poliţişti comunitari cu arma la picior şi camere video pentru a imortaliza noua specie, omul de Grosswardein.