Custode al Rezervaţiei Naturale Pârâul Peţea, unde se află şi lacul cu nuferi termali Ochiul Mare, Muzeul Ţării Crişurilor a trimis Ministerului Mediului o solicitare de renunţare la acest contract.
Potrivit directorului Muzeului, Aurel Chiriac, instituţia renunţă la custodia rezervaţiei pentru că nu are cum să gestioneze problema apei geotermale din zonă. "O rezervaţie nu există fără apă. Dacă apa nu vine, noi nu avem ce să facem", a precizat Chiriac. În aceste condiţii, muzeografii recomandă ca responsabilitatea rezervaţiei să fie dată celor "care au puterea de gestionare a apei termale".
Solicitarea a fost făcută în urmă cu o lună, dar încă oficialii din Minister nu au oferit un răspuns.
La începutul lui 2013, şi Prefectura Bihor a iniţiat discuţii cu Ministerul Mediului, pentru a transfera custodia rezervaţiei la Universitatea din Oradea, variantă agreată la acea vreme şi de rectorul Constantin Bungău. Însă, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, atribuirea custodiei se face doar în urma unor licitaţii publice la care pot participa persoane fizice sau juridice, organizaţii de mediu ori instituţii publice.
Aşa cum BIHOREANUL a arătat, pentru prima oară în acest an nuferii n-au mai înflorit pe lacul Ochiul Mare. Pentru că nivelul apei din lac a scăzut simţitor, acesta devenind mai degrabă o băltoacă, nuferii nu s-au mai dezvoltat, existând pericolul să dispară pentru totdeauna din mediul lor natural.
Chiar dacă au murit în lac, nuferii pot fi recuperaţi. BIHOREANUL a prezentat cum doi cercetători orădeni, Cristian Blidar şi Ioana Maria Tripon, au reuşit cultivarea in vitro a nufărului termal, salvând astfel specia de la dispariţie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.