URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 30 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Și a venit ziua meciului cel mare. Așa cum era de așteptat, bihorenilor le-au tremurat picioarele în meciul cu băieții antrenați de Gigi Becali. Pe undeva, este explicabil. După ce joci derby-ul cu Șomcuta Mare, unde, la ei acasă, meciul întârzie o jumătate de oră pentru a putea scoate gâștele de pe gazon, când după meciul cu FCSB te așteaptă acasă un examen greu cu băieții din Periam, sigur că nu dai totul pentru o competiție totuși secundară, precum Cupa României...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Se cunosc circa 3.500 de specii de şerpi, din care mai puţin de o zecime sunt specii veninoase. La noi, singurul şarpe veninos este vipera cu corn, a cărei muşcătură este gravă şi se recunoaşte după cele două urme lăsate de colţii şarpelui şi care la scurt timp sunt înconjurate de o coroană de mici vezicule.
12 Ianuarie 2016, 13:00

Mai e mult până departe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria a tras linia şi s-a prezentat în faţa orădenilor cu realizările. S-au băgat în oraş 250 milioane de euro, adică de 25 de ori peste suma alocată într-un an pentru investiţii din banii proprii. Dar chiar a făcut Oradea un salt de 25 de ani?

Din start nu sunt de acord cu cei care fac din aceste realizări o nuntă şi ne văd undeva cu trei clase deasupra tuturor oraşelor din ţară. La fel cum nu pun preţ pe părerile celor care văd doar înmormântări, pe motive de ură faţă de Bolojan sau pentru că aşa le cere partidul.

Oradea trece doar printr-o etapă, e drept efervescentă, dar o etapă care generează noi probleme. Trebuie să ne decidem dacă în Piaţa Unirii vrem un spaţiu pietonal, cu copii alergând după porumbei, sau dăm o şansă şi şoferilor să-şi etaleze bolizii la câţiva metri de terase. Drumul expres e util, dar fără parcări pentru riverani şi fără trotuare care să confere siguranţă pietonilor pare neterminat. Bulucul de popor care asaltează Ciuperca are nevoie - atât în vârf, cât şi la baza dealului - de locuri de parcare. Cetatea şi aquapark-ul trebuie date pe mâna unor profesionişti pentru a fi puse cu adevărat în valoare, şi nici mobilarea Pieţei Unirii cu terase nu e un lucru de lăsat în seama amatorilor...

Va mai trece, deci, ceva timp până ce aceste mari investiţii ne vor face viaţa mai bună şi mai frumoasă. Când malul Crişului va fi amenajat, parcarea subterană finalizată, Pasajul dat în folosinţă şi strada Alecsandri transformată în pietonală. Abia atunci vom putea ieşi pe Centru cu pantofi de lac, ca nişte domni adevăraţi ce ne pretindem.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
ADINA NU BÂNTUIE
@ADINA: Deocamdată NU I-A SĂLTAT PE TOȚI, MAI AȘTEPT ! CU ÎNFRIGURARE CHIAR !
Postat 14 Ianuarie 2016, 09:10 de TDS
¸Iar bantuie TDS!!!!!!!
TDS, BUCURA-TE DRACULUI CA ÎI SALTA PE TOTI PARCHETARII SI FINANTISTII SI SPAGARII CA EI IS BUBA!!! NU FISURILE SI CULORILE NEASORTATE!!!! BAI, TDS, PRICEPI MA DRACULUI CEVA???
Postat 14 Ianuarie 2016, 00:56 de ADINA
FIRE
@ducfer: Așa îmi ies, mai arse , că așa îmi plac ! Mai bine le ard eu decât să mă ardă alții ( inclusiv cel pomenit de tine ).
Postat 13 Ianuarie 2016, 11:10 de TDS
TDS,
Nici nu mă aşteptam să fii altundeva decât acasă,ai toate simptomele izolării.Continuă să le faci(grătarele evident),nu uita dacă le arzi să dai vina pe Bolojan...Sănătate!
Postat 13 Ianuarie 2016, 11:07 de ducfer
!
@ducfer: acasăăăăă ! făceam grătare acasă !
Postat 13 Ianuarie 2016, 10:19 de TDS
TDS,
M-am instruit singur,nu am nevoie de ajutorul Ramonei(bănuiesc că de Novicov vorbeşti).Eu deschid geamul şi văd diferența,nu am nevoie să fiu influențat în opinie.Unde erai cînd am sesizat în 2004 dispariția spoturilor luminoase din jurul statuii?Unde erai cînd am sesizat în 2005 tăierea arborilor din trotuarul dinspre bibliotecă?Unde erai cînd am sesizat numeroasele certuri de pe cele două bănci în dreptul stației?Unde erai cînd am sesizat transformarea locului în hazna de nu puteai sta vara pe bancă de miros?Unde erai cînd am sesizat continua deteriorare a pieței?Ştiai că băncile nu au fost vopsite din 2009?Uşor să critici cînd nu exprimi nimic.Ți-o spune unu care în tinerețe a făcut şi grill acolo spre ruşinea mea,era libertatea prost înțeleasă.Era să uit,obeliscul sovietic nu oferea umbră mai mult de cîteva minute pe un loc...
Postat 13 Ianuarie 2016, 09:28 de ducfer
GICA CONTRA
@ducfer: N-am domiciliat sub răposații tuia ci la câteva sute de metri de ei așa că le vedeam frumusețea de câteva ori pe zi ! Bănuiesc că "eterna și fascinanta" Ramona te-a instruit cu secession-ul. În rest voi fi Gică Contra cât va exista Bolojan ca om politic ! Și îmi este foarte ușor să fiu așa pentru că merge din eșec în eșec ( chiar dacă aceste eșecuri sunt aparent succese ! )
Postat 13 Ianuarie 2016, 09:03 de TDS
TDS,
Oau,tot timpul eşti aşa ironic sau doar cînd nu ai argumente?Dacă nu faci față unei conversații de ce o mai întreții?Bați cîmpii de ani de zile pe aici pentru o casă-n cîmp făcînd pe Gică Contra la orice făcut de Bolojan,mai ales nejustificat.Te tăvăleşti după vechea piață de parcă domiciliai sub răposații tuia.Copiem Viena pentru că acolo s-a inițiat secessionul,s-a copiat şi la 1916,se copiază şi în 2016.Dacă copiam Norvegia erai demult instituționalizat.Dar asta e,dacă îți arată cineva un pix e minunat,dacă îți spune ulterior că-i a lu Bolojan e chicios.(intenționat am scris aşa)
Postat 13 Ianuarie 2016, 08:31 de ducfer
O PIATA DOI PIETI
@ducfer: Oh , da ! Cand am scris " desert " exact la nisip ma gandeam ! Constat ca l-ai denuntat pe arhitect pentru plagiat ! Dar de ce e obligatoriu sa copiem din Viena ? Hai sa ne inspiram din...Norvegia in totalitate ! Si sa stii , exact sezlonguri imi doream in Piata ! Iar fantana ( cu apa sau fara ) tot kitch- oasa e !
Postat 12 Ianuarie 2016, 15:35 de TDS
TDS,
Deşert?Este una din cele mai verzi piațe centrale din România,aşteaptă primăvara.Stîlpii?Sînt similari cu cei de pe Ringstrasse Viena,doar că acolo sînt mai puțini fiind pe bec nu pe led.Băncile?Sînt ok,am stat pe ele iar şezlonguri comfortabile găseşti la piscină.Fîntînile?Vor fii arhilăudate cînd va veni canicula.Stația de tramvai?Hm,poate negrul nu-i cel mai potrivit dar măcar potriveşte cu stîlpii,băncile şi gurile de canal.În final,aş zice că mai important mi se pare paleta coloristică limitată a clădirilor,statuia gigantică grosolană-n execuție şi lipsa unui WC public căci tuia nu mai au sărmanii pe ce să urineze...
Postat 12 Ianuarie 2016, 15:06 de ducfer
!
@TC : Perfect !
Postat 12 Ianuarie 2016, 14:00 de TDS
trist final cu tds...
daca la asta se rezuma toate eforturile tale din acesti ani pe Bihoreanul...ce sa zic, puteai sa salvezi timpul prin acest text da la articol, ba chiar sa stii ca nimeni nu e prost sa poata spune despre aceste realizari: "unii vor spune „DA , DOAR ȚIE ! „iar alții vor spune „NU, ȘI NOUĂ NI SE PARE LA FEL !”. Dar tin sa-ti reamintesc ca difernta intre un primar bun, care schimba orasul si altii care doar spun(sau il fura), este ca ai ce sa comententezi. Eu (si alti 70%) prefer un astfel de primar muncitor si dedicat, decat cu gura mare si cu "bratari"
Postat 12 Ianuarie 2016, 13:53 de TC
parcurile industriale is bune
din perspectiva strict a succesului parcurilor industriale, putem spune, da, ca am avansat (recuperat) cu inca vreo 10 ani in plus pe langa cei trecuti deja. de asemenea, e posibil sa recuperam f.d. alte orase din tara daca acestea se blocheaza pe noul ciclu 2015-2020 din cauza lucrarilor intarziate din anii trecuti si a banilor ce trebuie investiti acolo - cat timp nu vor primii o amnistie de la guvern si din banii tuturor, inclusiv ai oradenilor sa fie platite intarzierile administratiilor mai lenese, chiar si de 50% la proiectele lui Olguta de la Craiova.
Postat 12 Ianuarie 2016, 13:42 de unu
PATRU NUNȚI ȘI O ÎNMORMÂNTARE
Intuiția îmi spune că D-l CHIRILĂ a creat categoria „...ură față de Bolojan „ pentru mine ( sau dacă nu numai pentru mine dar în special pentru mine ). Poate URĂ e prea mult spus . Nu îl ( mai iubesc ) pe D-l BOLOJAN din motivele binecunoscute ( știute și de Domnia sa pentru că el însuși le-a expus inițial, știute și de Bihoreanul pentru că și publicația a abordat subiectul dar când nu a mai fost de interes pentru Primar L-A ABANDONAT , sugerând indirect că de fapt eu am o obsesie ! ). Asta este clar. Cu toate acestea încerc să mă detașez de ele și să fiu cât mai obiectiv ( OBIECTIVITATE PURĂ ORICUM NU EXISTĂ ! ). Și vin și mai spun o dată : 1. Doar mie mi se pare că stația de tramvai arată ca o capelă mortuară ? ( apropos de înmormântări ....). 2. Doar mie mi se pare kitch-oasă FÂNTÂNA ? ( unde pui că au mai apărut și sferele acelea cât o minge de plajă care luminează ). 3. Doar mie mi se parte că stâlpii de iluminat / de susținere a cablurilor electrice pentru tramvai arată ca niște SPÂNZURĂTORI ? 4. Trec peste arbuști / pomișori că poate dă Domnul să mai crească, să înverzească , să facă floricele și , poate , vor arăta altfel ! 5. Doar mie mi se pare că băncile arată ca niște bănci pentru terasa unei vile iar nu adecvate unei Piețe publice ? 6. Doar mie mi se pare că toată Piața pare un DEȘERT lipsit de viață , cenușiu, vlăguit , o excelentă sursă de inspirație pentru Bacovia ( dacă ar fi contemporan cu noi...). Evident unii vor spune „DA , DOAR ȚIE ! „iar alții vor spune „NU, ȘI NOUĂ NI SE PARE LA FEL !”.
Postat 12 Ianuarie 2016, 13:30 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON