URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Noiembrie 2018, 09:00

Lupta pentru euro: Primăria Oradea are noi proiecte, de 300 milioane euro, pentru fonduri europene

Lupta pentru euro: Primăria Oradea are noi proiecte, de 300 milioane euro, pentru fonduri europene CAP DE POD. Construirea Podului Centenarului este între primele proiecte europene finanţate în actualul ciclu bugetar 2014-2020, cu 2,9 milioane euro. "Ne propunem ca pe 22 noiembrie să deschidem circulaţia pe pod", spune primarul Ilie Bolojan
Lupta pentru euro: Primăria Oradea are noi proiecte, de 300 milioane euro, pentru fonduri europene TRAMVAI ŞI PIETONI. Între proiectele preferate de finanţatorul european se numără cele de mobilitate urbană, cum ar fi coridorul de trafic în undă verde Nufărul - Cantemir (stânga), construirea pasajului pe sub Bulevardul Magheru (centru) şi reabilitarea Pieţei Ferdinand (dreapta)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Vrem să depunem proiecte europene de cel puţin 150 milioane euro", anunţa în primăvară primarul orădean Ilie Bolojan.

Ţinta părea îndrăzneaţă, dar de fapt edilul le fixase angajaţilor Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Europeană un prag minim de 200 milioane euro şi nu i-a mai "slăbit" până săptămâna trecută, când acesta a urcat la 300 milioane euro. De patru ori cât veniturile proprii ale oraşului!

Avertizarea lui Bolojan

Edilul avertizase consilierii locali încă în aprilie. "Veţi primi documentele pe ultima sută de metri, vor fi probleme legate de proprietate, studii de fezabilitate sau cofinanţare. Rugămintea mea este să le susţineţi, pentru că sunt baza proiectelor europene. Oradea ar putea atrage investiţii cu care nu se va mai întâlni până în 2022", a spus Ilie Bolojan (foto).

Consilierii au acceptat fără să ştie la ce se înhamă. Bolojan i-a băgat în şedinţe tot anul, de câte două ori pe lună, în septembrie a convocat patru dezbateri, iar în prima săptămână din noiembrie încă două. S-a votat pe fugă, dar a meritat. "Aceasta este cea mai importantă şedinţă din 2018. Aprobăm ultimele materiale înainte de semnarea contractelor de finanţare pentru proiecte foarte importante în valoare de 82 milioane euro", anunţa Bolojan în preambulul şedinţei de lunea trecută. Dar valoarea totală a proiectelor e mult mai mare...

De făcut 

Primăria are o listă cu 72 proiecte în valoare de peste 300 milioane euro, ceea ce înseamnă cu 15 proiecte şi cu 53 milioane euro peste nivelul din precedenta perioadă de finanţare europeană 2007-2013. "Lucrăm la portofoliul de proiecte încă din 2016. Acestea au rezultat din studii cum ar fi Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a oraşului, iar noi a trebuit să găsim axele de finanţare pe care se pliază", explică şeful DMPFI, Marius Moş (foto).

Cele 300 milioane euro reprezintă valoarea totală a proiectelor, nu banii atraşi efectiv. "Oraşul are o contribuţie proprie în fiecare proiect. Aceasta poate varia de la 2%, cum este în cazul reabilitării termice a şcolilor, la 50%, cum este cazul incubatorului de afaceri care urmează să fie amenajat în clădirea fostului Spital de Neurologie", precizează directorul.

De asemenea, oraşul acoperă cheltuielile neeligibile, cum ar fi înlocuirea reţelelor premergătoare pavării străzii Aurel Lazăr, sau cele colaterale, ca de pildă finanţarea parcării "park and ride" din Centrul Civic, care completează proiectele de mobilitate urbană din zonă.

Termoficare, gaura neagră! 

Lista marilor investiţii e deschisă de continuarea reabilitării sistemului de termoficare. Societatea de profil a înghiţit deja 25,5 milioane euro aferente proiectului Termoficare II, pentru înlocuirea a 20,29 km de reţea magistrală, şi pregăteşte alte 32 milioane euro prin proiectul Termoficare III pentru înlocuirea a încă 23 km de magistrale, transformarea a 1,3 km de reţea secundară în reţea primară, modernizarea a 42 puncte termice ş.a.

"Pierderile de energie termică de pe reţea s-au diminuat cu 34% faţă de anul 2014. Noile investiţii ne vor permite să scădem pierderile cu încă 30% în următorii trei ani", spune directorul Termoficare, Stănel Necula (foto). Reducerea pierderilor va asigura o economie estimată de 3,6 milioane euro pe an, sumă care s-ar putea regăsi în reducerea subvenţiei de la bugetul local sau în păstrarea gigacaloriei la acelaşi preţ.

Mobilitate mai încet

Dacă Termoficare va săpa pe străduţe, municipalitatea va sparge bulevarde. Culmea ironiei, cele mai mari blocaje vor fi generate de proiectele de mobilitate urbană. Lista acestora o deschide proiectul de 14,5 milioane euro pentru construirea liniei de tramvai Calea Aradului -  Cantemir de-a lungul pârâului Peţa, pentru care se execută deja de trei săptămâni redesenarea căii de rulare în intersecţia Primăriei - Decebal.

Un alt şantier vizează realizarea coridorului de trafic în undă verde Nufărul - Cantemir, estimat la 11,4 milioane euro, ce va asigura prioritate de trecere tramvaielor prin toate intersecţiile. Lucrările anunţate pentru prima parte a anului viitor, cu predare în 2020, vor presupune eliminarea punctelor de conflict rutier, lărgirea şi asfaltarea carosabilului şi trotuarelor, înfiinţarea unei piste pentru biciclişti şi înierbarea liniei de tramvai din Nufărul până la Parcul 1 Decembrie. Iar acesta este doar începutul!

Şantier ultra-central

Împărţite în două pachete distincte, cele mai mari lucrări de mobilitate urbană, estimate la 28 milioane euro, se vor face în Centrul Civic. Primul pachet cuprinde coridorul Piaţa Gojdu - Vasile Alecsandri, cu amenajarea a 5 pasaje subterane în care va fi coborât traficul din Centrul Civic, plus achiziţia a 10 autobuze hibrid şi decontarea lucrărilor de reabilitare a străzii Alecsandri, deja efectuate.

Al doilea pachet, pe direcţia Piaţa Gojdu - Piaţa Cetate, vizează amenajarea unui pasaj subteran cu 4 benzi lângă piaţa agroalimentară, amenajarea unei staţii de redresare în zona blocului Cicero şi achiziţia a încă 6 autobuze hibrid.

În imediata vecinătate, la Podul Dacia va fi demarat un proiect de 5 milioane euro pentru lărgirea acestuia şi pentru amenajarea unei subtraversări care să lege zona Parcului Traian şi Parcului Brătianu pe sub Bulevardul Magheru, lăsând deasupra drum liber tramvaiului. Lucrările au fost deja scoase la licitaţie, iar construcţia efectivă ar putea începe la primăvară, într-o primă etapă sub trafic, iar din vară cu închiderea circulaţiei.

Val de proiecte

Lista proiectelor de mobilitate urbană mai cuprinde, printre multe altele, reabilitarea Pieţei Ferdinand (4,8 milioane euro), a străzilor Aurel Lazăr (2,4 milioane euro) şi Libertăţii (2,2 milioane euro), reamenajarea malului stâng al Crişului (2,9 milioane euro) cu ieşire la viitoarea parcare subterană, dar şi a centrelor de cartier din zona Cazaban (3,2 milioane euro), Transilvaniei (2,2 milioane euro) şi Nufărul (1,8 milioane euro).

Investiţii mai mari - precum construirea terminalului intermodal din zona gării Episcopia (20 milioane euro) şi trecerea pe încălzire cu apă geotermală a cartierului Nufărul 1 (8 milioane euro) - vor fi plătite prin POIM, iar lucrări cum sunt reabilitarea Pieţei Cetate (6,5 milioane euro) sau proiectul strategic pe sănătate derulat în colaborare cu Consiliul Judeţean (5,2 milioane euro), urmează să fie acoperite din proiecte Ro-Hu.

Similare ca amploare, proiectele cu finanţare prin POR vizează reabilitarea termică a mai multor blocuri, dar şi a spitalelor Municipal (7,8 milioane euro) şi Judeţean (7,5 milioane euro), a Liceului Onisifor Ghibu (3,5 milioane lei) şi a şcolii Dacia (2 milioane lei).

Departe de a fi completă, lista de investiţii mai cuprinde extinderea şi mobilarea policlinicii Spitalului Judeţean (10 milioane euro), reabilitarea bastioanelor Ciunt şi Bethlen ale Cetăţii (2,7 milioane euro), amenajarea centrului de zi din zona Gutenberg (1,3 milioane euro) şi multe altele. Documentaţiile au fost deja făcute, Oradea se poate pregăti de noi şantiere...


ORAŞUL ARE FORŢĂ!
Bani cu împrumut

Sumele vehiculate de DMPFI i-au pus în încurcătură pe economiştii Primăriei. "Din cele 300 milioane euro, cât este valoarea proiectelor, oraşul va contribui într-un fel sau altul cu circa 120 milioane euro", estimează directorul economic Eduard Florea (foto). Municipalitatea vrea să ia un credit pentru a finanţa derularea lucrărilor până la decontarea lor din fonduri UE. "Oportunitatea nu trebuie ratată. Oraşul poate lua oricând un împrumut, deoarece are o capacitate de rambursare solidă".

Potrivit directorului, atragerea finanţărilor UE este cu atât mai necesară cu cât oraşul derulează din fonduri proprii investiţii precum construirea unui corp nou de clădire pentru Spitalul Municipal (15 milioane euro), prelungirea drumului rapid (6 milioane euro) ori amenajarea pasajului peste şoseaua de centură în zona Pieţei 100 (5 milioane euro).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Niste clovni, dar unii care-ti starnesc plansul!
Citind bazaconiile ,,alesilor", imi aduc aminte de pilda lui Mos Ion Roata, aia cu pietroiul! Ne mint ca suntem cu totii angrenati intr-un efort colectiv pt. a schimba urbea, doar ca povara e NUMAI pe umerii prostimii iar foloasele sunt in buzunarele alesilor. Zi-ne, gustica, cum stam cu datoria publica a orasului?! Mai zi-ne si cat nu am primit de la UE/guvern/etc pt. ca lucrarile au fost de proasta calitate, nu s-au finalizat la termen, au fost supraevaluate, etc?! Si o ultima intrebare: care este venitul mediu in primarie, ATENTIE! nu salariul, venitul? P.S. Birtinezule, pt. tine si gasca ta o fi fost asta cea mai importanta sedinta din 2018 (deh, cașul!), dar pt. populeni cea mai importanta sedinta din 2018 va fi aia in care veti stabili birurile pt. 2019!
Postat 13 Noiembrie 2018, 08:38 de pinonel
Poiu
De acord
Postat 12 Noiembrie 2018, 18:16 de Sandu1206
Sandule
Mai lasa-i. Oricum directiva de partid dicteaza, din pacate e mai puternica decat ratiunea sau logica. Important e sa vada cine trebuie sa vada, sa inteleaga inteleptu si sa priceapa priceputul. Defectul romanului e ca el e expert in orice domeniu, de aia romanu s-a nascut carpaci, nu poet. Suntem prea saraci sa stim ce e bunastarea, dar noi am foat condusi, nu am condus de pe vremea lui Bomberista (nu din lipsa de respect pentru un mare conducator, da mai multi stiu de vacanta mare decat istoria). O sa merg sa ma.plimb cu copilul pe.pod, sa aiba o memorie cand va imbatrani. O memorie frumoasa cu un oras frumos. Sper ca pe cand va avea o anumita varsta, orasul sa continue sa se dezvolte, macar la jumate din viteza de azi.
Postat 12 Noiembrie 2018, 14:06 de poiu
No hai sa va aud
Va asculta tata :::::)))))
Postat 12 Noiembrie 2018, 12:07 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON