Şase din cei şapte candidaţi eligibili ai PNL Bihor - excepţie făcând deputatul Florica Cherecheş, în carantină după ce a fost diagnosticată cu Covid -, plus primarul Oradiei, Florin Birta, şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, care închid listele, s-au prezentat miercuri la Biroul Electoral Judeţean pentru înregistrarea candidaturilor.
Garnitura de candidaţi liberali a ajuns la sediul BEJ cu câteva minute înaintea orei programate, 13, venind dinspre sediul PNL Bihor din Bulevardul Magheru.
7 eligibili
La Senat, lista PNL Bihor este deschisă de dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean, urmat de Adrian Hatos, sociolog şi profesor universitar, fiind închisă de preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.
La Camera Deputaţilor, candidaţii consideraţi eligibili sunt Aurel Căuş, profesor universitar, Kiss Janos, avocat, deputatul Ioan Cupşa, tot jurist, deputatul Florica Cherecheş, inginer, şi Cristian Buzlea, manager, directorul Oficiului Judeţean Bihor pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, lista fiind închisă de primarul Oradiei, Florin Birta.
"Semnul parteneriatului"
Într-o declaraţie de presă făcută după înregistrarea dosarelor de candidatură, preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a şi explicat motivul pentru care atât el, cât şi Birta, figurează pe listele de candidaţi, spunând că "prezenţa noastră pe liste este semnul parteneriatului între administraţie şi echipa de viitori parlamentari".
"Avem nevoie de legi bune, de un parteneriat cu Parlamentul, de proiecte în domeniul sănătăţii, educaţiei, pentru atragerea de fonduri europene (...). Am încredere că această echipă, care se prezintă cu demnitate, va reprezenta cu cinste judeţul Bihor", a mai spus Bolojan, adăugând că "speranţa mea este ca votul de la locale să fie valorificat şi la parlamentare, pentru că toate proiectele mari – autostrada, drumul expres Oradea – Arad, centurile oraşelor din judeţ - necesită parteneriat între echipele locale şi Guvern".
Concret, liderul PNL Bihor a afirmat că, dacă votul din 27 septembrie va fi "valorificat" şi pe 6 decembrie, scorul pe care îl estimează se va transpune în cinci mandate de deputat şi două mandate de senator.
Cu "sarcini precise"
Dr. Gheorghe Carp, primul pe lista de candidaţi pentru Senatul României, a spus că echipa liberală are "sarcini precise". "Fiecare dintre noi avem sarcini precise. Având o experienţă îndelungată, toţi cei de faţă, în activitatea noastră, dar şi în administraţie şi management, avem sarcina de a modifica sau propune legi noi pentru a uşura administraţia locală şi pentru a avea sisteme puternice, în special pe mine mă preocupă sistemul de sănătate", a afirmat acesta.
La rândul său, Aurel Căuş, care deschide lista pentru Camera Deputaţilor, a subliniat că s-a alăturat echipei PNL şi a decis să candideze la alegerile parlamentare fiindcă "cel puţin la nivel local, acest partid face o politică pentru oameni nu numai în numele oamenilor". "Facem parte din domenii profesionale esenţiale pentru buna funcţionare a unei naţiuni: justiţie, sănătate şi educaţie. Ne asumăm împreună rolul de a contribui la dezvoltarea locală, judeţeană şi de a asigura legătura cu administraţia şi legislativul naţional", a mai spus acesta.
"N-a fost o decizie dificilă"
Cel mai proaspăt reprezentant PNL dintre cei care au şanse să devină parlamentari, chiar dacă până săptămâna trecută nici măcar nu era membru de partid, sociologul Adrian Hatos, a declarat că hotărârea de a deveni liberal cu acte şi de a candida a luat-o fără ezitări.
"Când mi s-a făcut oferta am fost deosebit de încântat. Deci n-a fost o decizie dificilă, singura problemă a fost decizia familiei", a deconspirat Hatos, care a spus că "admir de foarte multă vreme politica de dezvoltare locală din Oradea, care are multe şanse să se extindă la nivelul judeţului Bihor" după alegerea lui Ilie Bolojan ca preşedinte al CJ Bihor, urmând ca în cazul în care va fi ales să activeze pentru a sprijini acest obiectiv prin contribuţia la elaborarea unei legislaţii mai bune.
Joi, ultima zi
Potrivit preşedintelui BEJ Bihor, judecătorul Florina Crişan, candidaturile PNL au fost primele înregistrate în circumscripţia electorală judeţeană.
După liberali, s-au mai programat tot miercuri pentru înregistrarea dosarelor de candidatură reprezentanţii Partidului Puterii Umaniste Social-Liberal (controlat de patronul trustului Antena, Dan Voiculescu), cei ai Alianţei pentru Unitatea Românilor (condus de George Simion, remarcat ca organizator de proteste anti-mască) şi cei ai PSD Bihor.
Ultima zi pentru depunerea candidaturilor este joi, până la miezul nopţii spre vineri, când este de aşteptat să facă acest lucru şi alte partide cu ambiţia de a accede în Parlament, cum ar fi UDMR, Alianţa USR-PLUS şi PMP, una dintre condiţiile legale pentru validarea candidaturilor fiind, însă, strângerea numărului necesar de semnături de la susţinători.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.