Diagnosticată cu Covid-19, deputata PNL Bihor Florica Cherecheş afirmă că nu îşi dă seama cum a contractat virusul şi că după aflarea rezultatului testului s-a internat în spital. Cherecheş spune că a purtat mască permanent în spaţii închise, iar de cele mai multe ori şi în aer liber. Momentul fotografiei de grup, fără mască, alături de alţi colegi de partid în Parcul 1 Decembrie, a fost o excepţie, susţine deputata. Liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, consideră că nu există temeiuri pentru plasarea în carantină a acestor colegi.
"Doar câteva minute"
"Eu nu am niciun simptom de boală, singura mea problemă a fost o durere lombară, dar soţul are o tuse uşoară. Am decis să facem o testare şi imediat după ce am aflat rezultatul am fost internaţi în spital, pentru investigaţii, şi ni s-a stabilit şi un tratament. Bineînţeles, rămânem internaţi, cel puţin în următoarele 24 de ore. Apoi, în funcţie de recomandarea medicului şi de evoluţie, vom rămâne în carantină până în 28 octombrie", a declarat Florica Cherecheş, joi, la câteva ore după ce a aflat diagnosticul privind infectarea cu Covid.
Aceasta a precizat că în ultimele săptămâni nu a participat la reuniuni de partid în spaţii închise, iar în timpul campaniei toate întrunirile la care a fost prezentă au avut loc în aer liber. "În spaţiile închise am purtat mereu mască de protecţie, iar de obicei şi când am fost în aer liber. La festivităţile de Ziua Oraşului, de fapt după încheierea lor, au fost doar câteva minute când ne-am scos măştile, pentru o fotografie de grup", a spus deputata.
"Nu se poate spune că am încălcat reguli. Nu am fost într-un spaţiu închis, unde să stăm fără măşti mai mult de 15 minute şi aproape unul de celălalt", a mai adăugat Cherecheş.
Aceasta a spus, de asemenea, că nu îşi explică în ce fel a contractat virusul, dar le recomandă tuturor să se protejeze purtând mască.
"La insistenţele unor colege"
La cererea BIHOREANULUI, şi preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exprimat poziţia în legătură cu diagnosticarea colegei sale şi cu eventualele riscuri privind plasarea în carantină a colegilor alături de care aceasta a stat după festivităţile de Ziua oraşului.
"De la începutul campaniei noi nu am mai făcut şedinţe la partid. În campanie, toate activităţile le-am derulat în aer liber. De fiecare dată, cât am stat lângă alte persoane, am purtat mască şi nu am dat mâna cu nimeni. Am scos masca numai când am vorbit şi păstrând distanţa faţă de cei din jur. Şi când sunt în birou, evit orice contact, nu dau mâna cu nimeni, şi păstrăm 2 metri distanţă", a spus Bolojan.
Referindu-se la momentul din 12 octombrie, când liberalii au stat fără măştile de protecţie pentru poza de grup, Bolojan a spus că aceasta a fost făcută la "insistenţele unor colege", dar că în tot acest timp a evitat chiar şi să vorbească.
La fel ca Florica Cherecheş, primarul Oradiei consideră că, în aer liber fiind, nu a fost încălcată vreo regulă, aşadar nu există motive care să justifice plasarea cuiva în carantină. Totuşi, Bolojan a precizat că "este de dorit ca asemenea situaţii să fie evitate pe viitor, având în vedere riscurile pandemiei".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.