URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Iunie 2014, 17:30

Legile lui Murphy, chitara clasică şi cărţile

Legile lui Murphy, chitara clasică şi cărţile foto: Lucian Cremeneanu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cât timp poţi ţine un grup de oameni cu atenţia trează citindu-le dintr-o carte despre Legile lui Murphy? Cinci minute? Şase? Hai să zicem maxim zece. După care vor începe să se foiască în scaun, să-şi butoneze telefoanele, să caşte sau să chicotească din complezenţă. În "Legile lui Murphy", un show pe cont propriu, actorul Şerban Borda a reuşit mult mai mult. A ţinut publicul în priză o oră întreagă folosind doar două ingrediente: pe Murphy şi pe el însuşi.

Un spectacol lectură pare condamnat din start la plictiseală. Ştiind asta, Şerban Borda a luat măsuri de bucătar profesionist: a ales cu atenţie ingredientele dintre amintitele legi, le-a porţionat pe genuri şi teme, a adăugat puţin praf de stand-up comedy şi a împărţit aluatul în bucăţi potrivite, nici prea mari, nici prea mici. L-a împănat apoi cu câteva numere de pantomimă uimitoare prin simplitate şi frumuseţe, l-a copt în căldura reflectoarelor de pe scenă şi, după o oră, a cules aplauzele.

"Legile lui Murphy" este un spectacol fluent, foarte balansat, fără momente moarte, care se pretează în multe spaţii şi ocazii. Deşi a adunat doar 21 de spectatori la cea de-a treia reprezentaţie din Moszkva Cafe (3 iunie), show-ul poate mult mai mult. Legile selectate îşi găsesc aplicabilitate la tot pasul, iar momentele de pantomimă născocite de actor sunt foarte simpatice şi creative. O fi românul bun la hazul de necaz, dar Murphy rămâne un expert. Iar întâlnirea lor pe aceeaşi scenă este foarte spumoasă.

***

Tot legat de cărţi a fost şi al doilea eveniment despre care vă povestesc. De la o discuţie dintre un profesor de muzică şi managerul unei librării s-a născut o întâmplare muzicală inedită: concertul "Chitară clasică printre cărţi", susţinut vineri, 6 iunie, în Librăria Humanitas, de către elevi de la Liceul de Artă din Oradea, coordonaţi de tânărul profesor Carol Kiss.

Pe scaunul înconjurat de cărţi s-au aşezat pe rând elevi din clasele a VI-a, a VII-a, a VIII-a şi a XI-a. Cu privirea concentrată pe griful chitarei, au interpretat bucăţi alese în funcţie de nivelul lor de pregătire - 19 lucrări de chitară clasică, de la Brescianello şi J. S. Bach la Fernando Carulli şi Leo Brouwer. A fost interesant de urmărit cum gradul de dificultate al bucăţilor muzicale creştea direct proporţional cu vârsta interpreţilor.

În general, copiii care studiază muzica îşi ţin reprezentaţiile în faţa clasei, la serbări sau în familie. Scoaterea lor în lume, într-un spaţiu neconvenţional, pare o idee bună şi stimulativă. În astfel de situaţii, muzica devine pentru ei mai mult de o simplă disciplină şcolară. Contactul cu scena, alta decât cea de la şcoală, este esenţial în formarea unor viitori muzicieni. Şi cu cât mai repede sunt aruncaţi în faţa publicului, cu atât vor fi mai bine pregătiţi. De aceea cred că astfel de evenimente trebuie să aibă loc mai des.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Eu tot nu înţeleg ce cauţi tu, Cremeneanu, la Bihoreanul !?!
Nu te potriveşti de fel, eşti un tip suficient de sofisticat ca să faci ce vrei în viaţă, nu să stai la mâna unor "mercenari" !?! Poate a trecut epoca ta, sau nu a venit încă !?! Te-ai nimerit "între" !?! Ghinion sau noroc !?! Oricum, te citesc cu plăcere, atât pentru subiecte cât şi pentru faptul că oferi un suflu de normlitate acestei publicaţii !?!
Postat 11 Iunie 2014, 18:23 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON