URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
19 Februarie 2024, 10:31

Interlopul din Poliţie: Povestea găștii agentului Potre, implicate în șantaj, falsuri, trafic de influență și furt

Interlopul din Poliţie: Povestea găștii agentului Potre, implicate în șantaj, falsuri, trafic de influență și furt CA FRAŢII. Valentin Potre (stânga) a refuzat să facă declaraţii, uzând de dreptul la tăcere, în vreme ce Gabriel Potre (dreapta) a recunoscut acuzele, însă a pretins că a acționat fără știrea fratelui său, instigat fiind de femeia care l-a denunțat
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Valentin Potre, agent-şef la Poliţia Municipiului Oradea, şi fratele său, Gabriel, prinşi în flagrant cu bani şi bijuterii furate din casa unui om de afaceri, au fost trimişi în judecată, ambii fiind în arest la domiciliu. În acelaşi dosar ce vizează acuzaţii grave, de şantaj, fals în înscrisuri, trafic şi cumpărare de influenţă şi furt calificat, procurorii Parchetului Bihor au mai inculpat încă trei bărbaţi, complici ai fraţilor Potre.

BIHOREANUL vă dezvăluie amănunte incredibile din rechizitoriul ce descrie isprăvile unui veritabil interlop în uniformă...

Poliţist cu iniţiativă

Afacerile au pornit, spun anchetatorii, de la un împrumut de 30.000 lei pe care poliţistul l-a luat cu ajutorul unei prietene din copilărie, Larisa, consilier de credite la o bancă din Oradea. Ulterior, cu sprijinul ei, a obţinut şi o refinanţare, sub forma unui nou împrumut, de 40.000 lei, de la o altă bancă, dar nu şi-a lichidat primul credit şi nici nu l-a folosit, ci a rămas cu banii în cont, de unde banca retrăgea lunar rata datorată.

În toamna lui 2022, Larisa s-a oferit să preia primul împrumut. Avea nevoie de bani şi ar fi scutit-o de birocraţia bancară. Cei doi s-au dus în faţa notarului, unde ea şi-a asumat că va achita ratele. Atât doar că, după două luni, subofiţerul a decis că a acceptat târgul mult prea uşor. Aşa că a sunat-o să-i ceară să-i achite şi lui, lunar, în plus faţă de rată, câte 700 lei, sumă pe care ulterior a majorat-o la 1.000 lei. "Comisionul" era pentru ajutorul dat, dar pe care procurorii l-au încadrat drept camătă, mai ales că femeia a primit şi un avertisment: dacă nu va plăti, i se va lua maşina. 

Ca s-o "ajute", chipurile, Potre i-a zis că îi va trimite clienţi pentru credite, pe care ea urma să-i taxeze cu 10% din valoarea acestora, lăsându-i să înţeleagă că dijma era pentru a "unge" alţi funcţionari bancari, care să le aprobe împrumuturile. În realitate, banii urmau să-i împartă egal cu Potre.

"Îţi rup picioarele"

În total, poliţistul i-a "livrat" trei clienţi, pe Silviu Marian Toma, Gheorghe Biţiş şi Gheorghe Ungur, pentru acesta din urmă punând-o şi să falsifice o adeverinţă de salariat, în numele unei firme deţinute în trecut de fratele său. Femeia a semnat în calitate de contabil, iar ca administrator s-a iscălit Gabriel Potre. 

Problema e că cei trei amici ai poliţistului nu şi-au achitat ratele, iar pentru că Gabriel Potre le-a fost girant, riscând să fie pus el la plată, femeia a trebuit să le achite ea. "Dacă nu plăteşti, îţi rup mâinile şi picioarele, te leg de maşină", a ameninţat-o subofiţerul, care i-a sugerat, însă, şi o rezolvare: să-i dea telecomanda de la garajul casei prietenului ei, om de afaceri, să-l poată jefui. Ca să pună şi mai multă presiune pe ea, pe 28 iulie 2023 a chemat-o la o întâlnire, i-a luat cheile maşinii şi a plecat cu ea. 

Flagrantul

După două săptămâni, pe 16 august 2023, la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie Bihor era înregistrat denunţul Larisei împotriva poliţistului. În timpul cercetărilor care au urmat, ofiţerii DGA şi-au dat seama, din interceptări, că bărbatul insista să-l jefuiască pe prietenul femeii, ca atare au obţinut autorizarea ei drept colaborator, iar în noua calitate tânăra a intrat în jocul lui Potre. 

În perioada septembrie - octombrie 2023, acesta a luat în trei rânduri telecomanda, iar după două încercări eşuate, la care au participat şi fratele său, şi Gheorghe Ungur, au dat "lovitura" doar fraţii Potre, pe 24 octombrie. Poliţistul a stat "de şase" la volanul maşinii, aşa că spargerea a dat-o Gabriel, având faţa acoperită cu o mască şi capul cu o şapcă. 

Nu s-au bucurat mult, căci poliţiştii DGA i-au "săltat" chiar când voiau să plece de la locul faptei. Aveau la ei 6.000 lei, un colier, o brăţară şi un ceas, toate furate, plus "ustensilele" folosite în timpul spargerii. 

La judecată

Fraţii Potre au fost reţinuţi, iar procurorii le-au cerut arestarea, însă Tribunalul Bihor a dispus să fie cercetaţi sub control judiciar. În arest preventiv au fost trimişi abia pe 7 noiembrie, de către Curtea de Apel Oradea, măsură schimbată ulterior cu arestul la domiciliu. 

Între timp, Gabriel Potre a reuşit să-şi reseteze şi telefonul mobil, pentru a ascunde discuţiile legate de afacerile cu fratele său, care a fost mult mai precaut: toate convorbirile le-a purtat prin aplicaţiile Whatsapp şi Telegram, având activat sistemul de ştergere automată a mesajelor trimise, fără să lase urme. "Puţine informaţii au fost reconstituite", arată rechizitoriul cu care, în final, pe 1 februarie, în acest an, procurorii i-au trimis în judecată pe cei cinci bărbaţi. Larisa a fost exonerată de acuza privind complicitatea. "A comis faptele la presiunea şi şantajul inculpatului Valentin Potre, se apreciază că lipseşte vinovăţia prevăzută de lege", explică actul de acuzare.

Cum era de aşteptat, avocaţii celor cinci nu sunt de aceeaşi părere. "Nu este echitabil ca martorul denunţător să acţioneze ca un veritabil agent al statului şi, mai mult, să fie încurajat să provoace la săvârşirea de infracţiuni. Suntem consternaţi că, în ciuda probelor de la dosar, nu a fost trimis în judecată", spune apărătorul poliţistului, avocatul Bogdan Meşter, care vrea să ceară restituirea dosarului la Parchet, pentru vicii în anchetă. Imediat ce va începe procesul...


"Acel flagrant a fost o regizare pusă la cale cu cei de la DGA. În acea zi de 24 octombrie, eu am fost chemat la un domiciliu ca să mi se restituie o sumă de bani pe care eu şi fratele meu i-am dat-o unei vechi prietene. În acea zi am înţeles pe deplin proverbul "Pe cine nu laşi să moară nu te lasă trăieşti" sau "Facerea de bine…", ştiţi dumneavoastră continuarea…".

Gabriel Florin Potre, zis "Belu", într-un mesaj transmis BIHOREANULUI

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
ptr "pulime"
astia mananca si caca pe banii vostrii,si mai apoi daca faceti "gat",va aduc si in instante unde va condamna ca ati dat like la o poza cu o prajitura luata de la un producator considerat ilegal
Postat 19 Februarie 2024, 18:32 de florea
"pulimea "plateste?
acestor indivizi salariile cat si pensiile speciale la 45 de ani ?si totusi "pulimii" nu displace acest sistem de remuneratie?
Postat 19 Februarie 2024, 18:28 de florea
Asta va avea pensie speciala?
Numai dacă are 15 ani in sistem. După grad (agent șef) nu pare să îi aibe.
Postat 19 Februarie 2024, 18:18 de DaNu
Sa nu va mire cand veti afla hotararea instantei, sunt ,,n" precedente cu tortionari achitati!
„societatea civilă nu poate și nici nu ar avea cum să se simtă în siguranță când tocmai persoanele însărcinate să o protejeze sunt cele care comit cele mai mari derapaje” https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2022-04-15/Jandarmerita-din-Vatra-Dornei-achitata-dupa-ce-a-fost-judecata-pentru-gazarea-unui-barbat-care-a-murit
Postat 19 Februarie 2024, 15:02 de pinonel
Tribunal
Tribunalul Bihor este de partea infractorilor? Sunt N cazuri grave când tribunalul Bihor dispune control judiciar sau arest la domiciliu. Cum e posibil așa ceva? Gabi Potre a făcut manevre și "mișmașuri" încă de când avea "service-ul" auto în zona Salca. Nu e de mirare că s-a ajuns aici.
Postat 19 Februarie 2024, 12:07 de xcpdq
Asta va avea pensie speciala?
Asta va avea pensie speciala?
Postat 19 Februarie 2024, 11:46 de Szaby_Oradea
nu mai imi e frica
Nici cu "aparatorii" de toate domeniile nu mai imi e frica in ziua de azi. Citind firul evenimentelor....nu mai stii in cine sa ai incredere,...iar altii sunt consternati. Pe bune? Credeam ca se poate mai mut, mai mai mai....
Postat 19 Februarie 2024, 11:11 de Christa
Just "bugetari"
Nu am citit articolul. Nu (mai) are rost. Astept cu "thrill" 2025 cind va trebui sa decontam "la dolce vita", 20 de ani de reforme basescu-iohannis.
Postat 19 Februarie 2024, 11:06 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON