Greu de ucis: Adevărata poveste a ursului scos de la Zoo ca să-l vâneze Ceauşescu

Se crăpase deja bine de ziuă când ursul şi-a făcut apariţia. Marele brun mormăia în gerul dimineţii dezvelindu-şi, printre copaci, spinarea enormă. "Trage! Trage acum!", şuieră în nemţeşte pădurarul. Vânătorul conduce fiara prin lunetă spre lovitura fatală. Respiraţia i se opreşte, degetul îi tremură fin pe trăgaci. Dar ursul nu mai apare! Mânat de instinct, se afundă în pădure... şi-n folclorul local.

Ani de zile bihorenii aveau să povestească despre ursul adus de la Grădina Zoologică Oradea pentru a fi împuşcat de întâiul vânător al ţării: preşedintele Nicolae Ceauşescu. Numai că n-a fost tocmai aşa...

Povestea ursului

Povestea ursului scos de comunişti de la Zoo spre a fi împuşcat la o vânătoare de către fostul lider comunist a bântuit ani de zile folclorul local. După 1989 a apărut şi în presă. Cotidianul "Crişana" şi revista "Magazin" au publicat la începutul anilor 2000 articole care citau surse anonime şi dezinformate.

Cel mai în măsură să confirme povestea ar fi Viorel Aştilean (foto), fostul administrator al Grădinii Zoologice, pensionat în 2009 după 36 de ani de serviciu. Retras la ţară, bătrânul refuză însă orice declaraţie. "Au scris minciuni. N-a fost niciun Ceauşescu...", a negat Aştilean, prin intermediari. În fond, tăcerea e de înţeles, doar Aştilean a fost şi el coautor al marii farse.

Şi totuşi, BIHOREANUL a mai găsit o sursă credibilă. "Din cei care au fost martori la istoria asta am mai rămas doar eu", povesteşte Alexandru Teoran. De profesie inginer silvic, pensionarul a participat, pe când era şeful Ocolului Silvic Remeţi, la vânătoarea de pomină care a dus la naşterea legendei...

Se caută o fiară

Totul a început în vara lui 1979. "Nu este vorba de Ceauşescu, ci de un consul austriac. Nu mai ştiu cum îl chema. În august, Direcţia Silvică a încheiat cu el un contract pentru o vânătoare la urs în Ocolul Silvic Remeţi în luna noiembrie. Vânatul la urs era interzis, dar Ceauşescu, Maurer (n.r. fost premier comunist) sau unii vânători străini, care plăteau cu valută forte, mai primeau aprobare", zice bătrânul. Pe lângă taxele de vânătoare, aceştia urmau să plătească, la preţuri piperate, şi trofeele pe care le-ar fi răpus. În cazul unui urs, blana şi capul...

Urşii bihoreni s-au dovedit însă greu de momit. "Apăreau când şi când, cât să nu poţi pune de-o vânătoare. Şefii înnebuneau: "Teorane, fă ceva, că vine consulul şi n-avem ursul!". Eu dădeam din colţ în colţ: "Şefu', e urs, nu jucărie să-l scoţi din cutie!". Atunci, şeful Serviciului Vânătoare Bihor, Iulian Grama, a venit cu o idee nebunească: "Bine, bă Teorane, uite cum facem... Luăm de la Zoo ursul ăla bătrân, scos la casare, îl ducem în pădure pe ascuns şi consulul îl împuşcă!". Eu am încremenit. Cum să vânezi ursul de la Grădina Zoologică? E lucrul dracului! Dacă se află? Şeful mare s-a spălat pe mâini: "Vă descurcaţi. Omul plăteşte, deci trebuie să vâneze!"".

Şi aşa a fost organizată singura vânătoare "comunistă" din Ocolul Silvic Remeţi, la urs. Nici acela sălbatic..

"Fiara" ramolită

Ursul plătit cu o sumă simbolică, "la valoarea de inventar", a fost ridicat de la Zoo într-o duminică dimineaţă şi dus, cu aprobarea generalului Ioan Bordei, comandantul Garnizoanei, pe un drum militar din Stâna de Vale până în zona Muncei. Când camionul s-a blocat în munte, cuşca a fost trasă în pădure cu un tractor forestier. "Ursul nu ne-a făcut probleme. Era bătrân, abătut şi cam ramolit...", zice silvicultorul.

Teoretic, toate erau pregătite. Un pădurar a păzit trei zile cuşca ascunsă de ochii lumii sub crengi, iar ursul a fost înfometat ca să urmeze momelile de magiun o sută de metri până în bătaia puştii. "Miercuri, pe la 5 dimineaţa, eu, Grama, un pădurar şi consulul aşteptam deja în foişor. Era frig şi căzuse zăpadă. Pe la 7 şi ceva, când s-a crăpat de ziuă, pădurarul a slobozit ursul. Eu eram îngrozit. Dacă sărea la el, mă mânca puşcăria. Mă luau pe sus că nu i-am făcut protecţia muncii! Ca norocul, ursul l-a lăsat pe pădurar în pace şi a luat-o pe drumul lui. L-am văzut prin binoclu trecând printre copaci. L-a văzut şi consulul prin lunetă. Grama i-a spus: "Trage! Trage, acum!". Omul a ezitat, că îşi dorea o ţintă mai bună, şi aşa l-a ratat. A luat-o spre pădure şi dus a fost!", spune Alexandru.

"Să-l ucidem!"

Vânătorii au aşteptat trei ceasuri. "Consulul era un bătrân cărunt şi slab, cam şchiop, dar bun ţintaş. Aştepta încordat, cu degetul pe trăgaci. Noi stăteam să treacă vremea. Ştiam că ursul nostru umblă de nebun prin pădure", zice pădurarul.

Vânătoarea s-a încheiat puţin după ora 10. "Grama, care nu voia să piardă banii, i-a spus consulului să pornim în urmărire: "Să mergem să-l ucidem!". Riscul era mic, că eram toţi patru înarmaţi. Consulul n-a vrut în ruptul capului. Nu înţelegeam ce zice, dar la cum dădea din mână mi-era clar. Ursul nu se vânează la dibuit. Dacă se simte încolţit, din două salturi e lângă tine şi-ţi rupe capul. El nu ştia, ca noi, că ăsta-i urs de Zoo...".

Dezamăgit de vânătoarea ratată şi speriat de curajul românilor, austriacul şi-a făcut bagajele şi-a plecat în aceeaşi seară. "Şi-a plătit ce-a avut şi dus a fost...", zice pădurarul.

"Ursul! Ursul!"

Povestea s-a lăsat, însă, cu scandal. "N-a fost şedinţă la Oradea să nu mă critice. "Ce vânători sunteţi voi? Nu puteţi împuşca nici un urs pensionat de Zoo!" şi alte cele", povesteşte Alexandru Teoran cu năduf. Şefii se temeau că ursul, obişnuit cu oamenii, va coborî în sate. "Trei săptămâni am bătut pădurile după el, dar îl înghiţise pământul", îşi aminteşte bătrânul.

Ursul a ieşit la iveală la sfârşitul lui noiembrie. "Un om de serviciu din Stâna de Vale s-a trezit cu ursul lângă el pe când golea butoaiele la groapa de gunoi de lângă staţiune. Speriat, a dat bice cailor, dar pe ce prindea viteză, ursul fugea mai tare. La intrare în staţiune urcase deja în căruţă şi răsturna butoaiele. Căruţaşul a sărit din mers urlând: "Ursul! Ursul!". De groază a şi înnebunit", relatează pensionarul.

Urletele au atras imediat pădurarii. "Unul dintre ei a pus puşca la ochi şi l-a doborât cu o lovitură în rinichi. Ca să fie sigur, a mai tras o dată", încheie silvicultorul povestea.

Ursul a fost jupuit, iar craniul a fost trimis ca trofeu şefilor de la Direcţia Silvică Bihor. Capul animalului ornează şi astăzi un piedestal din sala de la intrare în biroul directorului. Ordinele au rămas, însă, aceleaşi: tăcere deplină! Dacă s-ar fi aflat adevărul, pentru cei implicaţi povestea putea lua o întorsătură dramatică. Altfel spus, s-ar fi putut ca unii şefi comunişti să ţină cu ursu'...

SĂLBATICI
9
urşi trăiau în 1979 pe raza Ocolului Silvic Remeţi

"Să ştiţi de la mine că oamenii nu sunt cei mai breji. Un lup e tare cât un om şi deştept cât şapte, iar ursul e deştept cât un om şi tare cât şapte"

Alexandru Teoran

DE NEAMUL VÂNĂTORILOR
Omul pădurii

Vânătoarea din 1979 a fost singura ţinută la urs în Ocolul Silvic Remeţi pe vremea comuniştilor. Alexandru Teoran nici nu şi-a mai dorit alta. "La cât stres am mâncat şi câtă ruşine au pus pe mine apoi şefii în şedinţe mie mi-a ajuns". Silvicultorul a rămas şeful Ocolului până în 1983, când a fost avansat inspector responsabil cu creşterea păstrăvilor la nivelul Inspectoratului Silvic Bihor. După 1989 a preluat conducerea secţiei Export Fructe de Pădure de la Oşorhei, de unde avea să se pensioneze în 1996. Bătrânul pădurar este, printre altele, autorul a două cărţi, "Cronica pădurilor din ţinuturile Bihorului" (2004) şi "Din minunăţiile naturale ale Bihorului" (2010) şi a zeci de articole în presa de specialitate. Doar povestea ursului de la Zoo a relatat-o abia acum...