URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Martie 2024, 14:05

Gala Premilor Gopo 2024: Filmul Libertate, în care joacă actori orădeni, are cele mai multe nominalizări. Warboy-ul regizorului salontan Marian Crișan, propus la două categorii (FOTO)

Gala Premilor Gopo 2024: Filmul Libertate, în care joacă actori orădeni, are cele mai multe nominalizări. Warboy-ul regizorului salontan Marian Crișan, propus la două categorii (FOTO) Sursa foto: Gala Gopo
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Organizatorii au anunţat vineri lista nominalizărilor la Premiile Gopo 2024 şi prezintă filmele şi cineaştii români care intră în competiţie pentru trofeul Gopo. Filmul Libertate, în regia lui Tudor Giurgiu, în care joacă mai mulţi actori orădeni, se bucură de cele mai mute nominalizări, în timp ce lungmetrajul Warboy, al salontanului Marian Crişan, a intrat în cursă pentru trofeul a două categorii.

Dintre cele 32 de lungmetraje româneşti lansate în 2023 şi propuse la categoria Cel mai bun film, în cursă au intrat Boss (r. Bogdan Mirică), Libertate (r. Tudor Giurgiu.), MMXX (r. Cristi Puiu), Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii (r. Radu Jude) şi Spre nord (r. Mihai Mincan).

Gala Gopo

Libertate conduce clasamentul nominalizărilor, fiind propus pentru a primi statueta Gopo la 14 din cele 19 categorii, urmat de Spre nord, cu 13 nominalizări, Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii şi Boss, cu 11 şi respectiv 9 nominalizări, în timp ce MMXX şi Visul se bucură de câte 6 nominalizări.

La categoria Cea mai bună regie, Bogdan Mirică este nominalizat pentru filmul Boss, Tudor Giurgiu pentru Libertate, Cristi Puiu pentru MMXX, Radu Jude pentru Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii şi Mihai Mincan pentru Spre Nord.

La categoria Cea mai bună actriţă într-un rol principal, au fost nominalizate Diana Gheorghian pentru rolul din Dark Ages, Adelaida Perjoiu şi Bianca Cuculici pentru rolurile din lungmetrajul MMXX, Ilinca Manolache pentru rolul din Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii şi Cătălina Moga pentru Tigru

Nominalizaţii pentru Cel mai bun actor într-un rol principal sunt Laurenţiu Bănescu (foto jos) pentru rolul din Boss, Alex Calangiu pentru rolul din Libertate, Niko Becker şi Soliman Cruz pentru rolurile din filmul Spre Nord şi Vlad Logigan pentru rolul din Visul.

Boss

De asemenea, actorii Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Cuzin Toma şi Mirela Oprişor se află printre nominalizaţii la categoriile Cel mai bun actor într-un rol secundar, respectiv Cea mai bună actriţă într-un rol secundar pentru rolurile din Libertate.

Warboy, tânăra speranţă

Adolescentul Daniel Bălaş a fost nominalizat la categoria Tânăra speranţă pentru rolul feciorului Nicu din filmul Warboy regizat de Marian Crişan

De asemenea, Alin Zăbrăuţeanu şi Călin Torsan se află în cursă la categoria Cea mai bună muzică originală pentru filmul Warboy.

Warboy

De menţionat că filmul 21 de rubini al preotului orădean Ciprian Mega, care a avut premiera în toamna anului trecut şi în care joacă actorii internaţionali Mickey Rourke, Anthony Delon şi Elisabetta Pellini, dar şi actorii Dorel Vişan şi Corin Moise, nu a fost nominalizat la nicio categorie Gopo.

Premiile Gopo vor acorda trofee şi în alte categorii precum Cel mai bun film documentar, Cel mai bun film de debut, Cel mai bun film de scurtmetraj şi Cel mai bun film european.

Peste 700 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film românesc vor vota pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo 2024.

Cea de-a 18-a Gală a Premiilor Gopo va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.


Vezi lista completă a nominalizărilor:

Cel mai bun film de lungmetraj

- BOSS

producător: Corneliu Porumboiu| România (42 KM FILM)

- LIBERTATE

producători: Oana Bujgoi Giurgiu, Tudor Giurgiu | România (Libra Films)

- MMXX

producători: Dragoş Bucur, Dorian Boguţă, Cristi Puiu, Anca Puiu| România (Block Media Management, Mandragora)

- NU AŞTEPTA PREA MULT DE LA SFÂRŞITUL LUMII

producători: Adrian Sitaru, Ada Solomon| România (4 Proof Film, Micro Film)

- SPRE NORD

producători: Radu Stancu, Ioana Lascăr| România (deFilm Production SRL)

Cea mai bună regie

- Bogdan Mirică pentru filmul BOSS

- Tudor Giurgiu pentru filmul Libertate

- Cristi Puiu pentru filmul MMXX

- Radu Jude pentru filmul Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii

- Mihai Mincan pentru filmul Spre Nord

Cel mai bun actor în rol principal

- Laurenţiu Bănescu pentru rolul Bogdan din filmul BOSS

- Alex Calangiu pentru rolul Viorel Stănese din filmul Libertate

- Niko Becker pentru rolul Dumitru din filmul Spre Nord

- Soliman Cruz pentru rolul Joel din filmul Spre Nord

- Vlad Logigan pentru rolul Alex din filmul Visul

Cea mai buna actriţă în rol principal

- Diana Gheorghian pentru rolul Carmen din filmul Dark Ages

- Adelaida Perjoiu pentru rolul Consuelo din filmul  MMXX

- Bianca Cuculici pentru rolul Oana Pfeifer din filmul MMXX

- Ilinca Manolache pentru rolul Angela Răducanu din filmul Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii

- Cătălina Moga pentru rolul Vera din filmul Tigru

Cel mai bun actor în rol secundar

- Mimi Brănescu pentru rolul Boss din filmul BOSS

- Cătălin Herlo pentru rolul Leahu din filmul Libertate

- Cuzin Toma pentru rolul Chiru din filmul Libertate

- Iulian Postelnicu pentru rolul Lt. Col. Dragoman din filmul Libertate

- Şerban Pavlu pentru rolul Tiberiu Berbece din filmul Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii

Cea mai bună actriţă în rol secundar

- Coca Bloos pentru rolul Vecina din filmul Încă două lozuri

- Mirela Oprişor pentru rolul Stela din filmul Libertate

- Otilia Panainte pentru rolul Macri Ioana Elisabeta din filmul MMXX

- Dorina Lazăr pentru rolul Angela Coman din filmul Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii

- Maria Popistaşu pentru rolul Ilinca din filmul Taximetrişti

Cel mai bun scenariu

- Cecilia Ştefănescu, Tudor Giurgiu pentru filmul Libertate

- Cristi Puiu pentru filmul MMXX

- Radu Jude pentru filmul Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii

- Mihai Mincan pentru filmul Spre Nord

- Andrei Tănase pentru filmul Tigru

Cea mai bună imagine

- Andrei Butică pentru filmul BOSS

- Alex Sterian pentru filmul Libertate

- Marius Panduru pentru filmul Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii

- George Chiper-Lillemark pentru filmul Spre Nord

- Tudor Mircea pentru filmul Visul

Cel mai bun montaj

- Şerban Georgescu pentru filmul Cazul Inginerului Ursu

- Dragoş Apetri, Cătălin Cristuţiu, Vlad Petri pentru filmul Între Revoluţii

- Reka Lemhenyi pentru filmul Libertate

- Cătălin Cristuţiu pentru filmul Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii

- Dragoş Apetri pentru filmul Spre Nord

Cel mai bun sunet

- Alexandru Dragomir, Niklas Skarp pentru filmul Boss

- Tamás Székely, André Rigaut pentru filmul Libertate

- Krzysztof Stasiak, Alexandru Dumitru, Maciej Pawłowski, Alin Zăbrăuţeanu, Dragoş Cătărău pentru filmul Mammalia

- Hrvoje Radnic, Marius Leftărache, Jaime Baksht, Michelle Couttolenc pentru filmul Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii

- Nicolas Becker, Cyril Holtz,  Benjamin Laurent pentru filmul Spre Nord

Cea mai bună muzică originală

- Marius Leftărache pentru filmul Boss

- Piotr Kurek pentru filmul Mammalia

- Alexei Ţurcan pentru filmul Visul

- Alin Zăbrăuţeanu, Călin Torsan pentru filmul Warboy

Cele mai bune decoruri

- Iulia Fulicea, Victor Fulicea pentru filmul Încă două lozuri

- Vali Ighigheanu pentru filmul Libertate

- Anca Lazăr pentru filmul Mammalia 

- Iulia Fulicea  pentru filmul Spre nord

- Corina Grămoşteanu pentru filmul Visul

Cele mai bune costume

- Dana Păpăruz pentru filmul Boss

- Viorica Petrovici pentru filmul Libertate

- Radu Jude pentru filmul Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii

- Iulia Fulicea pentru filmul Spre nord

- Corina Grămoşteanu pentru filmul Visul

Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură

- Gabriela Creţan pentru filmul Boss

- Petya Simeonova, Domnica Bodogan pentru filmul Libertate

- Margareta Ştefan,  Bianca Boeroiu pentru filmul Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii

- Sandra Potamian pentru filmul Spre nord

- Elena Tudor, Raluca Moldoveanu pentru filmul Visul

Cel mai bun film de debut

- De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin (r. Carla Maria Teaha)

- Doamna Buică (r. Eugene Buică)

- Pocalul.Despre fii şI fiice (r. Cătălina Tesar)

- Spre nord (r. Mihai Mincan)

- Tigru (r. Andrei Tănase)

Cel mai bun film documentar

- Cum să fiu mort dacă-s viu?, r. Ilinca Călugăreanu, producători: Anamaria Antoci, Mara Adina | România (Tangaj Production, Vernon Films)

- De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin, r. Carla Maria Teaha, producător: Alina Tarbă | România (Wearebasca)

- Între revoluţii, r. Vlad Petri,  producător: Monica Lăzurean-Gorgan | România (Activ Docs)

- Doamna Buică, r. Eugene Buică, producător: Eugene Buică | România (Doi Lei Şi O Chiflă)

- Pocalul. Despre fii şi fiice, r. Cătălina Tesar, Dana Bunescu, producător: Cătălina Tesar | România (Erakli Film)

- Vulturii din Ţaga, r. Iulian Manuel Ghervas, Adina Popescu, producător: Claudiu Mitcu | România (Wearebasca)

Cel mai bun film de scurtmetraj 

- Acolo unde bărcile nu ajung, r. Vlad Buzăianu, producător: Anamaria Antoci | România (Tangaj Production)

- Antrenamentul de noapte, r. Bogdan Alecsandru, producător: Ligia Prodan | România (U.N.A.T.C. I.L. Caragiale Bucureşti)

- Două vorbe, trei minciuni, r. Ioachim Stroe, producători: Claudiu Mitcu, Ioachim Stroe | România (Wearebasca)

- Hanna & Flóra, r. Nagy Márton| România (Universitatea Sapientia, Cluj-Napoca)

- Între marginile zilei, r. Andreea Lăcătuş, producător: Elena Martin | România (Manifest Film)

- Toate neamurile, r. Alexandra Diaconu, producător: Alexandra Diaconu | România (ViraFilms)

Tânără speranţă 

- Anca Munteanu pentru rolul Raluca din Berliner Kindl

- Andreea Chiper, Andrei Voineag pentru regia şi montajul filmului Dansez şi eu la nunta părinţilor mei

- Una Toma pentru rolul Sara din filmul Dark Ages

- Cristina Iliescu pentru regia filmului S-a născut un loc

- Niko Becker pentru rolul Dumitru din filmul Spre nord

- Daniel Bâliş pentru rolul Nicu din filmul Warboy

Cel mai bun film european

- Anatomie d’une chute / Anatomia unei prăbuşiri r. Justine Triet | Franţa  (distribuitor:  Voodoo Films

- Close / Aproape r. Lukas Dhont |Belgia ( distribuitor: Bad Unicorn)

- As bestas/ Bestiile r. Rodrigo Sorogoyen | Spania, Franţa (distribuitor: Transilvania Film)

- Fallen leaves / Frunze căzătoare r. Aki Kaurismäki | Finlanda, Germania (distribuitor: Bad Unicorn)

- Saint Omer r. Alice Diop |Franţa  (distribuitor: Independenţa Film)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON