URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 05 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
27 Mai 2023, 00:32

Evoluţie dezamăgitoare pentru poloiştii de la CSM Oradea: 8-15 cu Steaua şi rămân tot la statutul de vicecampioni (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După echipa de baschet, şi formaţia de polo a clubului CSM Oradea a dezamăgit în jocul din finala Campionatului Naţional programat la finele acestei săptămâni.

Vineri seară, în Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", echipa orădeană a cedat şi cel de-al treilea joc cu Steaua din ultimul act al Superligii Naţionale.

Dezamăgitoare a fost, însă, nu doar înfrângerea, ci şi maniera în care orădenii au cedat acest meci.

Deşi suporterii sperau că acasă orădenii vor câştiga măcar un joc cu rivala Steaua, bucureştenii s-au impus clar în acest meci, aplicând echipei orădene una dintre cele mai drastice înfrângeri din ultimii ani, scor 15-8 pentru stelişti.

Prin acest succes, echipa bucureşteană a dus raportul întâlnirilor directe la general la 3-0 şi astfel şi-a apărat titlul naţional, în timp ce orădenii au trebuit să se mulţumească din nou cu locul al II-lea.

Filmul jocului

Primul gol al disputei l-au reuşit jucătorii de la CSM, prin Mihnea Gheorghe, care a înscris din penalty, după care a urmat o serie incredibilă de cinci goluri consecutive ale bucureştenilor. Aceştia au ajuns să conducă cu 5-1 pe fondul multor ratări ale orădenilor, care au trimis de trei ori mingea în bară şi au ratat şi un penalty, prin acelaşi Mihnea Gheorghe.

După primele opt minute scorul a fost 1-4, apoi sfertul secund a fost mai echilibrat, echipele trecându-şi pe rând în cont mai multe goluri. Steaua a condus cu 7-3, apoi cu 9-4, pentru ca la jumătatea confruntării tabela de marcaj să indice scorul de 9-5.

În a doua jumătate, orădenii au marcat un gol prin Tiberiu Negrean în debutul sfertului III, după care a urmat o altă serie incredibilă de patru goluri consecutive ale campioanei, care a ajuns să conducă pe tabelă cu un neverosimil scor de 13-6.

CSM a fost de nerecunoscut în acest joc, în timp ce steliştilor le-a reuşit totul. Ultimul sfert a consemnat câte două goluri pentru fiecare echipă, iar rezultatul final a fost CSM Oradea - Steaua 8 -15.

"Ne cerem iertare"

La finalul jocului, dezamăgirea a fost mare în rândul echipei orădene, care nu şi-a putut explica eşecul sever, în timp ce steliştii au jubilat pentru adjudecarea unui nou titlu de campioană.

"După tot sezonul pe care l-am avut, nu consider că meritam, şi nici publicul orădean, să vadă acest rezultat pe tabelă. Nu cred că reflectă evoluţiile per total din acest sezon, cu bune şi cu rele. Din păcate, când a contat cel mai mult, nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul pe care am reuşit să-l atingem în anumite partide şi, pe această cale, atât eu, cât şi colegii mei, ne cerem iertare pentru publicul orădean, pentru că nu am reuşit să obţinem nici titlul şi nici Cupa României, ambele obiectove au fost ratate. Le mulţumim pentru susţinere şi sperăm că pe viitor vom reuşi să obţinem rezultate mai bune", a declarat, la finalul meciului, portarul echipei CSM Oradea, Marius Ţic.

Ţic se întoarce la Bucureşti, tocmai la Steaua

De altfel, Marius Ţic a primit un premiu special la festivitatea de premiere, când a fost desemnat cel mai bun portar al sezonului.

Din păcate însă, pentru Marius acesta a fost ultimul joc la CSM Oradea, el recunoscând la final că se va întoarce la Bucureşti şi va juca din nou tocmai pentru Steaua.

"A fost destul de greu pentru soţia mea care e din Bucureşti şi e cu serviciul acolo", a mărturisit el, precizând însă că în viitor îşi doreşte să revină la Oradea.

Negrean, cel mai eficace

Cele mai multe goluri pentru CSM în acest meci le-a reuşit Tiberiu Negrean, 3, în timp ce Istvan Szabo a înscris 2, iar Mihnea Gheorghe, Darian Luncan şi Ferenc Czenk câte un gol.

De la stelişti, cei mai eficace au fost Nebojsa Vuskovic şi Tudor Fulea, cu câte 3 reuşite.

La final, jucătorii echipei orădene pregătiţi de antrenorii Ciprian Cîmpianu şi Christian Snador au primit medaliile şi trofeul pentru locul II ocupat în acest sezon (foto sus), în timp ce steliştii au primit medaliile şi trofeul pentru titlul de campioană (foto jos).

De asemenea, au fost acordate şi premiile speciale. Pe lângă titlul de cel mai bun portar acordat lui Marius Ţic, Vlad Georgescu de la Steaua a fost desemnat cel mai tehnic jucător şi tot el a primit şi trofeul pentru titlul de golgheter. Bogdan Rath de la Steaua a primit titlul de cel mai bun antrenor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6099 RON
  • 1 EUR = 4.9633 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON