URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Iulie 2024, 12:11

Emilia Șercan: Mircea Geoană a plagiat în lucrarea de doctorat, copiind din rapoartele președinților Bill Clinton și George W. Bush

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-un articol publicat de PressOne, jurnalista Emilia Șercan dezvăluie că Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale, a plagiat în lucrarea sa de doctorat despre integrarea României în structurile euro-atlantice.

Cel puțin 78 din 279 de pagini ale lucrării sunt plagiate prin traducere, arată Emilia Șercan, precizând că acel conținut apare fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, fiind preluat din mai multe rapoarte prezentate Congresului SUA de președinții Bill Clinton și George W. Bush. 

Din documentele SUA

Jurnalista cunoscută fiindcă dezvăluie impostura în mediul public din România subliniază în articolul său că Mircea Geoană și-a susținut teza de doctorat la Academia de Studii Economice din București, după 12 ani de studii doctorale. Subiectul central, adică integrarea României în structurile euro-atlantice, „este comprimat în 1,4% din totalul lucrării”, se arată în articolul publicat de Press One.  

Mai mult, deși a fost ambasador al României la Washington și apoi ministru de externe al României, Mircea Geoană nu include în lucrarea sa momente importante din etapele de aderare a României la NATO și Uniunea Europeană, arată aceeași sursă. 

Concret, cea mai mare parte a conținutului identificat de Emilia Șercan ca fiind plagiat în lucrarea lui Mircea Geoană provine din documente oficiale emise de Administrația Prezidențială a Statelor Unite ale Americii. Este vorba despre ediții ale Raportului Economic al Președintelui, care include și Raportul Consiliului consilierilor economici, de pe vremea administrațiilor lui Bill Clinton și George W. Bush. 

Contactat de PressOne.ro, Mircea Geoană a afirmat: „Nu știu, eu vă spun că ceea ce am făcut eu cu teza mea de doctorat a fost făcut absolut onest și nu mă simt cu absolut nimic în afara regulilor din vremea respectivă. Acum… dacă s-au schimbat regulile între timp, e altceva”.

Materialul complet poate fi citit AICI.

„Încă o campanie de fake news”

Ulterior apariției articolului menționat, Mircea Geoană a reacționat printr-un newsletter, în care susține că ar fi ținta unui atac în contextul posibilei sale candidaturi la prezidențiale.

„Din seria caută până găsești și, dacă nu găsești, inventează, mă trezesc astăzi cu o acuzație de plagiat a tezei de doctorat pe care am terminat-o acum 20 de ani. De ce astăzi? Probabil pentru că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public despre o posibilă candidatură a mea. Specialiști în domeniu s-au pronunțat deja public asupra unei teze la care am muncit timp de ani de zile. Când mai multe softuri anti-plagiat spun că NU există similitudini și totuși cineva se trezește să vină cu o acuzație falsă, nu pot decât să mă gândesc la rea-intenție sau rea-credință”, a transmis secretarul general adjunct al NATO.

El mai spune că „cele menționate și conceptul de plagiat sunt lucruri total diferite”. „Voi fi întotdeauna un promotor al valorilor de orice fel, dar, în același timp, nu am cum să nu sancționez impostura intelectuală, cu valențe și intenții politicianiste. Mă așteptam la astfel de atacuri murdare, așa cum, de 3 luni, anumite posturi de televiziune duc o campanie de denigrare la adresa mea. Încă o campanie de fake news nu e nimic nou sub soare. Am în spate o carieră de studii în țară și străinătate în inginerie, drept, administrație publică, economie. Am făcut acest doctorat nu pentru a avea o floare la butonieră sau din nevoia de a ocupa vreo funcție, ci din curiozitate intelectuală și dorința de a cunoște și de a mă perfecționa continuu. Nu voi permite nimănui, din motive exclusiv electorale și, în mod evident, motivat politic, să pună la îndoială o viață de muncă și studii făcute la cel mai înalt nivel de probitate și profesionalism”, a încheiat Geoană.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Trebuie informat norodul
Pe ce bază dădea norodul cea mai mare încredere. Pe bază ca e neinformat și nu știe cine e distinsul.
Postat 02 Iulie 2024, 11:36 de CivisUlpianum
N-am uitat
Un pesedist, atât
Postat 01 Iulie 2024, 21:44 de Maikeltroll
Știrea a apărut la fix.
Tocmai fând norodul, în prostia lui, dădea cel mai mare scor la capitolul "încredere" lui Geoană, înaintea tuturor șefilor de partide.
Postat 01 Iulie 2024, 20:47 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON