URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
11 Martie 2024, 18:31

Drumarii municipalităţii asfaltează strada Caporal Constantin Muşat din cartierul Tineretului (FOTO)

Drumarii municipalităţii asfaltează strada Caporal Constantin Muşat din cartierul Tineretului (FOTO) foto: Primăria Oradea
Drumarii municipalităţii asfaltează strada Caporal Constantin Muşat din cartierul Tineretului (FOTO) foto: Primăria Oradea
Drumarii municipalităţii asfaltează strada Caporal Constantin Muşat din cartierul Tineretului (FOTO) foto: Primăria Oradea
Drumarii municipalităţii asfaltează strada Caporal Constantin Muşat din cartierul Tineretului (FOTO) foto: Primăria Oradea
Drumarii municipalităţii asfaltează strada Caporal Constantin Muşat din cartierul Tineretului (FOTO) foto: Primăria Oradea
Drumarii municipalităţii asfaltează strada Caporal Constantin Muşat din cartierul Tineretului (FOTO) foto: Primăria Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Drumarii angajaţi de Primăria Oradea asfaltează strada Caporal Constantin Muşat din cartierul Tineretului.

În cadrul modernizării străzii, până în prezent constructorii au amenajat sistemul de canalizare pluvială, au amenajat carosabilul, trotuarele, accesurile la proprietăţi şi au început turnarea stratului final de covor asfaltic.

"Înainte de începerea lucrărilor de modernizare, strada Caporal Constantin Muşat se afla într-o stare tehnică necorespunzătoare, cu gropi şi denivelări, fără trotuare şi fără canalizare pluvială", a transmis luni Primăria Oradea printr-un comunicat de presă.

Lucrările, în valoare de 2,4 milioane lei, executate de firma Global Industrial, vizează modernizarea a 1,2 kilometri de drum, pe tronsonul delimitat de străzile Calea Clujului şi Bethlen Gábor.

Aceasta din urmă a fost asfaltată de acelaşi drumar, în toamna anului trecut, pentru suma de 1,8 milioane lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cablurile nu le ingroapa?
Lucrarea facuta pe jumate. Daca nu ingropi acum, la reabilitarea strazii cablurile alea de pe stalpi, cand o sa o faci? Cand vii peste 3-5 ani si iar spargi trotoarele sau toata strada ca sa introduci cablurile intr-o canalizare tehnica?
Postat 11 Martie 2024, 23:59 de Szaby_Oradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON