URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
11 August 2017, 09:44

Consiliul Local a abrogat majorarea contribuţiei părinţilor pentru hrana copiilor de creşă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Local a abrogat joi majorarea la 10 lei pe zi a contribuţiei părinţilor pentru hrana copiilor de creşă, stabilită în şedinţa din iulie şi a introdus calcul acesteia la nivel de lună.

Suma de 10 lei depăşea cu 15 bani procentul maxim de 20% cu care pot contribui părinţii la hrana copiilor de creşă potrivit Hotărârii de Guvern 1.252 din 2012, fapt pentru care Hotărârea Consiliului Local risca să fie atacată de Instituţia Prefectului.

În schimb, în şedinţa de joi, consilierii locali au introdus calcul contribuţiei la nivel de lună. "Părinţii vor plăti anticipat 207 lei pe lună, reprezentând procentul maxim de 20% care le revine din suma de 1.035 reprezentând costul mediu lunar de întreţinere a unui copil de creşă, după care, la sfârşitul fiecărei luni, se va calcula suma datorată pentru fiecare copil în parte în funcţie de numărul de zile în care a fost la creşă", a declarat pentru BIHOREANUL, directoarea Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, Arina Moş.

Suma plătită de părinte în plus se va reporta pentru luna următoare, acesta urmând să acopere anticipat doar diferenţa.

Nu va scădea!

Proiectul de hotărâre cu noua formulă de calcul a fost aprobat cu votul consilierilor PNL, în vreme ce opoziţia PSD-UDMR a votat împotrivă.

"Costul mediu pe lună este de 1.035 lei pe copil. Suma a fost stabilită pe baza celor 338 de copii de creşă din anii precedenţi. Acum s-a dublat numărul cererilor, şi s-a ajuns la 780 copii înscrişi pentru cele 500 locuri. Dacă sunt atâtea solicitări, costul mediu se reduce la jumătate şi scade şi contribuţia părinţilor", a spus consilierul UDMR, Kirei Melinda.

Aceasta a cerut reducerea contribuţiei. "Noi propunem menţinerea contribuţiei părinţilor la 8 lei (n.r. la fel ca în anul şcolar precendent) sau reducerea ei la 6 lei", a spus Kirei.

În replică, directorul ASCO, Arina Moş, a explicat că, de fapt, costul mediu se calculează în funcţie numărul copiilor prezenţi la creşă în anul precedent şi nu al celor înscrişi anul acesta.

"Vă rog să faceţi diferenţa între numărul de copiii înscrişi în acest an şi cei care au frecventat creşa anul trecut", a spus Moş.

Potrivit directoarei, din experienţa anilor anteriori, numărul copiilor care frecventează creşa este mult mai mic decât cel al copiilor înscrişi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON