URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Iunie 2024, 16:00

Concurență pentru decolmatarea lacului cu pâlnie din Luncasprie. Au fost depuse 5 oferte (FOTO)

Concurență pentru decolmatarea lacului cu pâlnie din Luncasprie. Au fost depuse 5 oferte (FOTO) sursa foto: Consiliul Județean Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administrația județeană a înregistrat cinci oferte din partea unei firme și a patru asocieri de firme interesate să obțină contractul pentru decolmatarea cunoscutului lac Vida, din Luncasprie, unde se construiește și un camping pentru turiști.

Aceasta este a doua licitație care se organizează în acest scop.

A doua licitație

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, în parteneriat cu Serviciul Județean al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, CJ Bihor a obținut fonduri europene, pe de o parte pentru construirea unui camping turistic în vecinătatea lacului Vida, pe de alta pentru decolmatarea acestuia, deoarece lacul este puternic colmatat și necesită așa numite lucrări de reconstrucție ecologică, pentru îndepărtarea depunerilor masive de pietre, nămol și resturi vegetale care au redus volumul de apă și capacitatea de stocare a lacului.

În cadrul licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor de decolmatare, a informat administrația județeană luni, au fost depuse cinci oferte, de către firma Inrotur și de către asocierile de firme Dumexim – Rono Aqua – Repcon, Romwaclean  Construct – Madlev Cons – 4C Project Consulting, Global Industrial – Ertugu Neoconstruct – CML.R0 și Vest Build – Infra Expert AD.

Urmează evaluarea financiară și tehnică a ofertelor și desemnarea unui câștigător.

„Prin decolmatarea Lacului Vida urmărim punerea în siguranță a lacului, având în vedere că în prezent este colmatat în proporție de 80%, asigurarea unui habitat corespunzător pentru viețuitoarele din zonă și valorificarea potențialului turistic prin creșterea suprafeței luciului de apă și amenajarea unei zone de agrement în jurul lacului. În plus, pe marginea pârâului care alimentează Lacul Vida, este în curs de realizare un camping pentru a oferi condiții pentru un turism civilizat. În felul acesta sprijinim dezvoltarea turistică și economică a zonei”, a transmis vicepreședintele CJ Bihor Mircea Mălan.

Aceasta este a doua procedură de licitație pentru decolmatarea lacului prevăzut cu un deversor de tip pâlnie din Bihor, după ce prima, lansată în vara anului trecut, a trebuit reluată deoarece cele cinci oferte depuse atunci au fost respinse ca inadmisibile.

Campingul, la 40%

În ce privește construirea campingului din Luncasprie, aceasta a început în luna martie a anului curent, după ce licitația organizată de CJ Bihor a fost câștigată, pentru suma de 1,273 milioane lei (fără TVA), de o asociere formată din firmele Silvania Sortilemn – Silvania International Prod – Mis Grup – Muun Concept AB. În prezent, aceste lucrări, care trebuie încheiate în 5 luni, sunt la un stadiu de execuție de 40%.

Ele vizează amenajarea unei clădiri principale cu o sală multifuncțională, cu dușuri și toalete, precum și a patru foișoare, toate construcțiile fiind din lemn.

sursa foto: Consiliul Județean Bihor

Ambele investiții – campingul și decolmatarea lacului – fac parte din proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului”, Cod SMIS – 152284, realizat în parteneriat cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP).

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON